Sfântul Nicolae în comunitate

Vineri, 6 decembrie 2013, ne-am reunit  în biserică la Sfânta Liturghie pentru a-l sărbători pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Copiii prezenţi s-au cuminecat şi au primit daruri pregătite prin grija şi osteneala credincioşilor comunităţii, pentru care le mulţumesc şi Îl rog pe Dumnezeu să le înmulţească bucuria.

DSC_0064

În cuvântul de învăţătură, părintele paroh a spus: În primul rând consider că fericirile rostite de Mântuitorul, pe care le-am auzit în textul evangheliei rânduit pentru ziua de astăzi, ne reamintesc cum arată adevăratul OM. Cum este structurat interior adevăratul OM. Şi dacă le-am rosti în fiecare zi şi le-am lipi chiar pe toţi pereţii tot nu ar fi îndeajuns pentru a înţelege aceasta, căci am senzaţia că oamenii de azi au început să-i uite chipul. Suntem în continuare un popor de oameni săraci, care mai arăm pământul cu calul, dar am început cu toţii să visăm la un tip de om-european care nu arată deloc bine. Omul de succes. Omul care poate cumpăra orice. Omul plin de sine. Omul mândru. Omul care, dacă aruncă pe el o haină Dolce Gabbana şi are în buzunar un telefon mobil cu cameră foto de 8 megapixeli, calcă pe stradă de parcă ar trebui să ne oprim cu toţii, muţi de admiraţie şi să-l aplaudăm cu frenezie. Iată oamenii doriţi de astăzi.

DSC_0121

În Evanghelia de azi, Hristos ne reaminteşte că lucrurile stau de fapt invers. Pentru că el vine şi spune un mare NU la tot ceea ce noi oamenii spunem DA. Pentru noi oamenii important e să fii puternic, să fii bogat, să fii mare, să fii sus, să fii primul. Hristos vine şi spune: “Nu, nu asta e cel mai important! Important e să fii simplu, să fii discret, să fii umil, să fii cu bun simţ, să fii blând, să fii paşnic, să fii curat cu inima”. Nu ceea ce se află în afara noastră ne face să fim fericiţi, mari şi bogaţi, ci ceea ce avem înăuntru. Pentru că nu e mare cel care are putere, ci cel care, având putere, are puterea să n-o folosească. Un om e cu atât mai mare cu cât se smereşte mai tare. De ce e atât de mare Dumnezeu? Nu atât pentru că a reuşit să creeze atâtea, arătându-şi măreţia, nu atât pentru că a condus un popor “cu braţ puternic”, dar e măreţ pentru că a avut puterea să se smerească într-atât încât să se coboare din cer în grajd. Nu suntem mari atunci când alergăm în stânga şi în dreapta şi ne facem o casă cât un bloc. Nu suntem mari atunci când avem diplome, când ştim, când putem, chiar dacă nu e neapărat rău să se întâmple şi aceasta. Suntem mari atunci când reuşim să iertăm pe cineva care ne-a greşit, deşi am avea tot dreptul şi puterea să-i dăm o lecţie. Suntem măreţi atunci când suntem în stare să dăm tot ce avem de pe noi şi nu aşteptăm în schimb nici măcar un mulţumesc. Suntem giganţi atunci când, înjuraţi şi persecutaţi fiind pentru crezul nostru, rămânem drepţi, neclintiţi şi înălţăm o rugă pentru potrivnici. Acesta e adevăratul om, în faţa căruia se pleacă orice genunchi de pe pământul acesta.

DSC_0130

Iisus, foarte inteligent, gândeşte, cu siguranţă, mai bine decât noi. De fiecare dată când nu gândim ca el, greşim. Omul cel mai fericit este cel care se lasă iubit de Dumnezeu. Noi îl numim fericit pe cel care este bogat, mănâncă pe săturate, râde, este puternic, învinge, are multe lucruri. Însă Iisus, deşi era foarte bogat, a devenit sărac pentru a ne îmbogăţi pe toţi cu harul său; deşi era puternic, s-a lăsat răstignit pentru a ne răscumpăra; deşi avea o stare foarte bună, a preferat să fie ca ultimii nefericiţi dintre noi, pentru ca toţi să îl simtă aproape.

DSC_0164

În al doilea rând, fericirile sunt expresia libertăţii maxime. O persoană care trăieşte aceste fericiri e o persoană cu adevărat liberă. Liberă de tot ceea ce aglomerează şi sufocă spiritul. Nu mă interesează nici bogăţia ori grandoarea, nici ne-averea ori puţinătatea materială, căci eu sunt sărac în spirit, adică am duhul sărăciei, adică sunt un om simplu, care nu-şi complică existenţa cu lucruri inutile. Nu mă tulbur când văd atâta răutate în jurul meu şi, mai ales, atâta răutate îndreptată chiar împotriva mea, pentru că sunt un om integru, capabil să iert şi să-i înţeleg pe ceilalţi. Sunt liber de păcat, nimic nu-mi încătuşează sufletul şi văd lumea aşa cum este, pentru că sunt curat cu inima şi văd lumea cu ochii lui Dumnezeu. Şi, mai ales, nu mă deranjează atunci când ceilalţi mă prigonesc şi mă arată cu degetul pentru că sunt drept, când sunt înjurat pentru că am credinţă ori luat peste picior când vin la Sfintele Taine, pentru că eu sunt liber, adică ştiu că dacă sunt simplu, sincer, blând, milostiv şi cu credinţă în Dumnezeu, nu are nimeni ce să-mi facă. De ce? Pentru că cel care te prigoneşte şi te persecută poate să-ţi ia nişte lucruri, poate să-ţi strice şi să-ţi distrugă casa, de exemplu, poate să atenteze la reputaţia ta, poate să-ţi ruineze chiar şi sănătatea, dar niciodată, nimeni de pe acest pământ nu-ţi poate lua sufletul şi toată nobleţea care e în el. De aceea sunt de admirat martirii. Stăteau cu seninătate în faţa călăilor şi spuneau prin atitudinea lor: “Luaţi-mi tot ce-am strâns o viaţă întreagă, luaţi-mi sănătatea, luaţi-mi chiar şi viaţa. Nu mă interesează pentru că ştiu că sunt trei realităţi pe care nu le puteţi lua: sufletul, Dumnezeul din el şi veşnicia care mă aşteaptă”. Iată libertatea maximă – omul eliberat de tot ceea ce e pământesc: bogăţie, orgoliu, egoism, putere. Şi iată omul cu adevărat fericit.

DSC_0060

În fine, în al treilea rând, fericirile ne arată cine sunt cu adevărat învingătorii în acest mare joc care e viaţa. Nu sunt cei despre care zicem noi azi că au reuşit în viaţă. Nu sunt cei din jurul nostru care ne privesc superior, arătând cu degetul: uite ce am reuşit eu saă fac în viaţă!, sau cei pe care-i vedem în fiecare zi la televizor, plini de orgoliu şi de sine. Ci sunt cei mici, cei umili, cei ascunşi, cei care în viaţă aproape că sunt trecuţi cu vederea. Oricât te-ai zbate în viaţă să aduni, să faci, să dregi, să te dai peste cap, să arăţi ce mare eşti, în final tot cel sărac şi umil câştigă. Oricât te-ai chinui tu să furi, să înşeli, să păcăleşti, să calci în picioare, să fentezi, în final tot cei drepţi şi corecţi câştigă. De ce? Pentru că aşa e făcută lumea: sufletul câştigă întotdeauna în faţa trupului; spiritualul în faţa materialului; cerul în faţa pământului; Dumnezeu în faţa omului şi a Diavolului. Fericiţi veţi fi dacă veţi înţelege şi trăi fericirile.

DSC_0006

O astfel de viaţă a avut Sf. Nicolae. S-a născut la Patar, oraş al Lyciei, dintr-o familie bogată şi profund creştină. Deprinde de mic dragoste faţă de cei săraci şi dovedeşte acest lucru prin fapte concrete. Rămas orfan de la o vârstă destul de tânără, a dispus de toată averea părinţilor săi ajutându-i pe cei săraci. A ajuns episcop printr-o providenţială întâmplare. Murind episcopul locului, cei adunaţi pentru a-i alege un succesor nu au reuşit să se pună de accord asupra unei singure persoane şi, pentru a pune capăt neînţelegerilor, au hotărât că va fi episcop cel care va intra primul în biserică în ziua următoare. După obiceiul său, sfântul Nicolae vine dis-de-dimineaţă la biserică şi rămâne surprins de voinţa concetăţenilor săi de a-l alege episcop. Acceptă, însă cu umilinţă, dorinţa lor şi cât timp va fi episcop se va îngriji cu mare dragoste de “turma” sa.

DSC_0181

Sf. Nicolae este un exemplu de cum să gândeşti şi să trăieşti ca Hristos. Astăzi, însă, trăim vremuri în care minciuna îi apropie pe oameni, iar sinceritatea îi desparte. “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. (Sf. Antonie cel Mare)

DSC_0198

DSC_0234

DSC_0242

Viaţă lungă şi bună tuturor celor ce poartă numele sfântului. Preţuire sinceră şi o sfântă îmbrăţişare!