Cât pământ îi trebuie unui om?

agriculturaLev Nicolaevici Tolstoi, scriitor şi conte rus, s-a întrebat odată: Cât pământ îi trebuie unui om? Ştiţi că pe vremuri, dar şi astăzi, cu mai multă fervoare unii au cumpărat cât mai mult pământ. Dacă numărul de hectare însemna atunci prestigiu, astăzi pământul este cumpărat nu pentru a fi muncit, ci pentru a fi revândut mai târziu la un preţ mai bun.

Adunarea de terenuri întinse pentru puţini înseamnă însă şi lipsirea multora de o suprafaţă din care ei să-şi scoată hrana zilnică.

Tolstoi a scris o parabolă în legătură cu această temă intitulând-o chiar aşa: „Cât pământ îi trebuie unui om“.

Un anume Pahomie, mujic rus, ar fi auzit că prin Siberia un mare proprietar de terenuri vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere. Proprietarul i-a zis: Iată, suntem la acest hotar. Va trebui să mergi de aici drept înainte, şi atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău. Cu o singură condiţie, să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Cât de mult pământ vei cuprinde, tot va fi al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, vei pierde mia de ruble.

Iar omul a pornit să-şi cucerească pământul. Şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Îşi tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu are timp să se întoarcă la locul stabilit. A plecat spre întâlnirea cu boierul, dar soarele începuse să scapete. Se apropia de asfinţit, dar Pahomie era încă departe de hotar.

În sfârşit, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând cu sufletul la gură, gata să piardă şi pământul, dar şi mia de ruble, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că reuşise să cucerească o atât de mare întindere de pământ. Dar în clipa în care a atins piciorul proprietarului de pământ, i-a stat şi inima şi a murit pe loc. Atunci, boierul le-a spus slujitorilor săi: „Săpaţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om şi nu de atâta cât cu lăcomie a venit el să cuprindă!“ (Preluare din volumul „Tâlcuri noi la texte vechi“, mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, 1989)