Sfântul Ioan Casian

300px-Ioan-Casian-GhermanBiserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfinții Ioan Casian și Gherman din Dobrogea la 29 februarie, în anii bisecţi. Pentru că anul acesta nu este bisect, ziua lor de prăznuire este 28 februarie. În cele ce urmează vă prezentăm câteva informaţii privind viaţa Sfântului Ioan Casian:

Străvechiul pământ al Dobrogei, Scythia Minor de altădată, evanghelizat de Sf. Andrei, „cel întâi chemat”, şi de Sf. Filip, a odrăslit nu numai atâţia martiri care şi-au jertfit viaţa pentru Hristos, ci şi câţiva teologi de mare prestigiu. între aceştia îl pomenim cu cinste şi pe Sfântul Părinte Ioan Casian, trăitor în secolele IV şi V.

Unul din cei ce i-au cercetat viaţa şi nevoinţele, preotul Ghenadie din Marsilia, care i-a fost fiu duhovnicesc, scria despre el că era „de neam scit”, deci daco-roman, născut în provincia romană Sciţia Mică. Aceasta era „patria lui”, la Pontul Euxin sau Marea Neagră, unde locuiau mai ales daco-romani, precum şi greci. În 1912, învăţatul arheolog Vasile Pârvan a descoperit în pădurea satului Şeremet (numit azi Casian, pe valea râului Casimcea), două inscripţii care pomeneau de „hotarele Casienilor”. Înseamnă că învăţatul călugăr purta numele locului natal. Născut pe la anul 360, într-o familie de oameni de frunte, a primit o educaţie aleasă într-una din renu­mitele cetăţi greceşti de pe ţărmul apusean al Pontului Euxin, poate la Tomis; cunoştea bine cultura greacă şi latină. Se pare că a intrat de tânăr într-o aşezare monahală din regiune, unde a dobândit şi o pregătire teologică.

În jurul anului 380, însoţit de sora sa şi de un prieten cu nu­mele Gherman – pe care mai târziu îl va numi „sfânt” porneşte într-o lungă călătorie în Răsărit, pentru a cunoaşte Locurile Sfinte, în care a trăit şi a învăţat Mântuitorul Iisus Hristos. Cei doi tineri daco-romani, Ioan şi Gherman, s-au aşezat într-o mă­năstire lângă Betleem, nu departe de peştera în care S-a născut Mântuitorul. După cinci ani, deci prin 385, dorind să dobândească noi cunoştinţe şi a se întări în virtute, cei doi monahi se îndreaptă spre pustiurile Egiptului – acolo unde trăiseră marii „Părinţi ai pustiei”: Pavel din Teba, Antonie cel Mare şi Pahomie cel Mare, cei care au alcătuit primele rânduieli de viaţă monahală -, unde au rămas şapte ani. A urmat o scurtă reîntoarcere la Betleem, după care au mai stat câţiva ani în Egipt, în continuă căutare a izvoarelor desăvârşirii duhovniceşti.

Siliţi de anumite tulburări ivite printre călugări, în jurul anului 400 cei doi prieteni, Ioan şi Gherman, vin la Constantinopol, unde păstorea atunci, ca arhiepiscop, marele dascăl şi cuvântător, Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta l-a şi hirotonit pe Ioan Casian întru diacon, fapt pentru care mărturisea el mai târziu că i se socoteşte „ucenic”. Nici aici n-a avut parte de liniştea la care râvnea, pentru că în anul 404 marele său părinte duhovnicesc a fost arestat şi trimis în exil în Armenia, unde a şi murit (407). Întristaţi de cele întâmplate, în anul 405 Casian şi Gherman au plecat la Roma, prezentând papei Inocenţiu I rugămintea clerului şi a credincioşilor din Constantinopol de a-l ajuta pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Intervenţia papei n-a avut însă nicio urmare. În această situaţie, cei doi daco-romani au rămas un timp la Roma. După şederea lor aici, nu mai avem nicio ştire despre Gherman; probabil că a murit aici, în fosta capitală a Imperiului Roman.

Ioan Casian a plecat apoi singur la Massilia, în sudul Galliei (azi Marsilia), unde a fost hirotonit preot şi a întemeiat două mănăstiri, una de călugări şi alta de călugăriţe, în jurul anului 415. Le-a dat aceleaşi rânduieli de viaţă pe care le cunoscuse el însuşi la Betleem şi în pustiurile Egiptului. Acolo a şi murit, probabil în anul 435. Curând, a fost cinstit ca sfânt, la început in Marsilia şi în sudul Galliei, la 23 iulie. În Biserica răsăriteană (ortodoxă) este prăznuit la 29 februarie, când este an bisect, iar în anii nebisecţi slujba i se cântă în ziua de 28 februarie, la Pavecerniţă.

Ca teolog, Sfântul Ioan Casian a combătut erezia nestoriană, precum şi unele învăţături greşite ale Fericitului Augustin, stabilind adevărurile Ortodoxiei. Opera sa teologică este formată din trei lucrări. Prima se intitula Despre aşezămintele mănăstireşti cu viaţă de obşte şi despre vindecarea celor opt păcate principale, în douăsprezece cărţi (capitole). Era scrisă la rugămintea episcopului Castor de Apta Iulia, în Gallia, care înfiinţase o mănăstire în eparhia sa. În primele patru cărţi, autorul prezintă regulile monahale propriu-zise, iar în ultimele opt îi învăţa pe monahi cum să lupte împotriva a opt păcate: lăcomia, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, tristeţea, neli­niştea, slava deşartă şi trufia.

A doua carte – şi cea mai însemnată – purta titlul Convorbiri cu Părinţii, în douăzeci şi patru de cărţi, în care se ocupa de menirea monahului şi de lupta sa spre desăvârşire. Sunt pre­zentate aici întrebările pe care el însuşi şi mai ales Sfântul Gherman le-au pus celor mai vestiţi monahi ai Egiptului şi răs­punsurile acestora, deci un Pateric.

Ultima lucrare era Despre întruparea Domnului, în şapte cărţi, în care îl combătea pe ereticul Nestorie. El aducea mărturii din Sfânta Scriptură şi din scrierile unor Sfinţi Părinţi care arătau că Hristos-Dumnezeu S-a născut din Sfânta Fecioara Maria, care trebuie să fie astfel socotită ca „Născătoare de Dumnezeu” sau „Maica Domnului”.

Presupunem că unele copii după lucrările sale au ajuns şi la ierarhii daco-romani de la Tomis şi la teologii din Sciţia Mică. În veacurile mai apropiate de noi, anumiţi călugări români cu învăţătură i-au tradus opera în româneşte, numindu-l „Casian Râmleanul” (Râm = Roma), răspândind-o apoi prin diferite copii, spre a fi citită de cât mai mulţi.

Deşi a trăit departe de patria sa, Biserica Ortodoxă Română îl revendică pe Sfântul Ioan Casian, atât pentru originea sa daco-romană, cât şi pentru bogata sa moştenire culturală şi spirituală, cu toate că aceasta aparţine întregii Biserici creştine. De altfel, tradiţia bisericească de pretutindeni îl cunoaşte şi sub numele de „Casian Romanul”. În semn de aleasă cinstire, în ultimii ani s-a zidit o frumoasă mănăstire în locul naşterii sale, în satul Casian din judeţul Constanţa. Chipul său este zugrăvit în multe biserici noi, ca şi în icoane, iar unii din cei care intră în viaţa monahală îi poartă numele. Să-l cinstim mai ales noi, credincioşii români, şi să-i aducem cântare de laudă, zicând: „încuviinţându-te tu lui Dumnezeu te-ai dăruit şi luminându-te cu feluri de bunătăţi, Casiene, ai strălucit ca soarele, luminând neîncetat inimile tuturor celor ce te cinstesc, cu lumina dumnezeieştilor tale învăţături. Roagă-te lui Dumnezeu neîncetat pentru cei ce cu dra­goste fierbinte te laudă” (Sedealna de la Utrenie, 29 februarie)

(Extras din vol. Sfinţi Daco – Romani şi Români, Ed. a IV-a, semnat de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2013, p. 67.)