Monasterio de Piedra – locuri frumoase, oameni frumoşi!

La puţin peste 200 km de Madrid şi 100 km de Zaragoza, se află Parcul Natural Monasterio de Piedra, un loc de vis, de basm, destinaţia noastră, a celor 80 de temerari din comunitatea Sf. Nectarie Taumaturgul – Coslada, într-o zi însorită şi binecuvântată de 1 mai.

DSC_0053

DSC_0075

DSC_0082

Amintiri pline de libertate, de miresme şi de culori. Nicio altă vecinătate nu îţi oferă atâta bucurie pe gratis precum natura, nu te ajută să freamăţi de bucurie şi să strigi din toate puterile: „Opreşte-te, clipă! Sunt fericit!”. Dar copilaria noastră a zburat hăt, demult, împreună cu berzele călătoare, iar locurile verzi s-au pierdut. Le-am uitat, pur şi simplu. Le-am înlocuit cu comodităţile vieţii moderne, cărora le-am devenit prizonieri: televizor, telefon mobil, internet. Şi cu grija zilei de mâine, care trage obloane negre peste priveliştile din jur. Pe scurt, copiii de altădată s-au transformat în nişte maturi posomorâţi, care nu mai ştiu să comunice, nu mai ştiu să convieţuiască, să se bucure împreună, să plângă, să râdă, să iubească şi să se lase iubiţi. Încet, dar sigur, ne-am îndepărtat de firescul vieţii, ne-am rupt de lumea în care am crescut, ne-am rupt de priveliştile care ne înconjoară, pe lângă care trecem uneori absenţi şi indiferenţi. O mutaţie extrem de periculoasă, care ne schimbă firea şi sufletul…

DSC_0096

DSC_0091

DSC_0104

Există remedii? Ne putem întoarce la copiii fericiţi care am fost? Cu toate că pare o iluzie, răspunsul e pozitiv: Da! Iar soluţia e natura. Ea operează cea mai profundă recuperare, cea mai totală implicare a simţurilor şi abilităţilor noastre mentale şi sufleteşti. Aţi observat cât de calmi şi de echilibraţi sunt ţăranii, în comparaţie cu nefericiţii de orăşeni? Ce neprefăcută bunavoinţă au pentru cine le calcă ograda? Ce simplu şi ce sincer vorbesc? Cum ţin la poartă nefericirile lumii de care au, şi ei, parte, din plin, dar pe care nu le transformă niciodată în angoase, melancolii şi depresii? Aţi observat că nu sunt niciodată stresaţi? O grămada de întrebări, cu un răspuns cât se poate de simplu: ţăranii trăiesc în natură, muncesc în natură, se hrănesc natural, cu produsele gospodăriei lor (ăia harnici). Chiar şi oamenii din oraşele de provincie, care au pe lângă casă o grădină sau o livadă, care pot să se tragă la umbră, sub o boltă de vie sau sub coroana imperiala a unui nuc, ei şi alţii ca ei, toţi cei care trăiesc în contact nemijlocit cu natura, sunt în mod evident mai blajini, mai calmi, mai împăcaţi cu viaţa, timpul pare să aibă mai multă răbdare cu ei, decât cu orăşenii închişi în coliviile lor de beton.

DSC_0122

DSC_0127

DSC_0130

DSC_0135

DSC_0140

Ei bine, mai ales pentru amărâţii de citadini, soluţia o reprezintă întoarcerea la natură, fuga de-acasă spre păduri şi spre înălţimi. Nu e un simplu vis. Doar să vrei! Doar să fii în stare să te ridici din faţa servituţilor care te ţin legat de oraş, şi paradisul te aşteaptă. Natura este acolo unde am lăsat-o în copilărie. Noi am trădat-o. Ea se afla în acelaşi loc.

DSC_0163

DSC_0170

DSC_0174

DSC_0176

DSC_0179

Medicamentul pe care-l oferă natura este gratuit şi nepreţuit: aer curat şi ozonat pentru bieţii noştri plămâni mortificaţi de poluare, respiraţii profunde impuse de efort, o gimnastică ideală care antrenează muşchii întregului trup, un tonifiant vizual – verdele, care dă o stare de linişte. Pe scurt – metabolism activat şi, nu în cele din urmă, un antidot complex contra stresului.

DSC_0252

DSC_0274

DSC_0283

DSC_0291

DSC_0294

DSC_0300

DSC_0305

DSC_0313

DSC_0335

Drumeţia în natură nu este o distracţie (precum televizorul, jocul), ci o acţiune cu un sens profund. Ea presupune experienţă, angajament, disciplină, prietenie, emoţie, spiritualitate, este o îndeletnicire meditativă. Primii paşi făcuţi pe poteca unei păduri par totdeauna monotoni şi obositori. Când plecăm de acasă, grijile vin după noi. E nevoie de timp ca să alungi roiurile de gânduri care te împiedică să vezi ce se află în jurul tău. Mergi orbeşte. Copacii şi se par identici, urcuşul prea greu, pădurea monotonă şi plicticoasă. Încet-încet, magia naturii începe, însă, să se producă şi, dintr-o dată, descoperi că ceea ce te înconjoară are personalitate distinctă, viaţă, identitate, că nimic nu seamănă cu nimic, că arborii sunt la fel de diferiţi ca şi oamenii, că luptă şi ei pentru supremaţie şi pentru lumină, că strălucesc diferit, că respiră altfel  şi cu alte arome, că emană o energie care începe să-ţi curgă prin vine şi te face să te simţi fericit.

DSC_0351

DSC_0361

DSC_0368

DSC_0371

DSC_0376

DSC_0378

DSC_0389

Doamne, câtă frumuseţe şi viaţă este în jurul tău! Ce clocot de zămislire şi împlinire! Câtă armonie îţi este dăruită pe gratis, păşind, pur şi simplu, pe cărarea unei păduri. Pretutindeni e doar miracol. Peste tot e mai Marele lumii, Marele Creator, Dumnezeu. În toate câte te înconjoară îi simţi şi îi vezi tiparul, uriaşa frăţie a viului pământesc, scânteia divină care arde deopotrivă în tine, în păsări şi în copaci. Ce minune! Prin minte, în loc de gânduri negre, curg acum gânduri albe, probleme nerezolvate ţi se par dintr-o dată jocuri copilăreşti, depresiile şi angoasele s-au transformat în poftă de viaţă, orizontul sufletesc seamănă cu cerul întins peste culmile munţilor. De undeva, din întunericul care îţi stăpânea sufletul, a ieşit la lumină ceva, cineva, o făptură pe care ţi se pare că o cunoşti, poate demult, din anii copilăriei, cineva cu mult mai bucuros şi mai fericit decât tine, cu mult mai liber, cineva care te ajută să-ţi reaminteşti cum ai vrea să trăieşti. Cineva cu care te identifici, fericit că te-ai regăsit. Asta te aşteaptă la capătul unei drumeţii: privelişti frumoase şi un sens. Sensul vieţii. Bucuria simplă de a exista.

DSC_0414

DSC_0588

DSC_0617

DSC_0644

DSC_0648

DSC_0661

DSC_0678

DSC_0682

DSC_0698

 Să fiţi frumoşi!

Mai multe fotografii puteți vedea pe albumul online al parohiei.