Fluturi în stomac

fluturi-in-stomac1Expresia (a avea sau a simţi) fluturaşi în stomac, calchiată după engleză, s-a răspîndit cu o mare rapiditate în româna contemporană. Cu totul necunoscută cu cîteva decenii în urmă, expresia a ajuns azi un clişeu pe care probabil că mulţi vorbitori îl consideră ca perfect natural şi ca aparţinînd de drept limbii române. Din zecile de mii de atestări de pe Internet, foarte puţine sînt critice sau îşi pun problema originii formulei; între excepţii se numără condamnarea ei ca ridicolă, pe un forum foarte serios şi profesionist al traducătorilor, sau atitudinea atribuită unui personaj literar masculin („Nu-mi plăcea deloc expresia asta, o consideram aproape idioată, mi-ar fi fost ruşine s-o folosesc“, Lucian Dan Teodorovici, Celelalte poveşti de dragoste, 2009). Pe de altă parte, Google Books oferă zeci de exemple de folosire a expresiei în traduceri contemporane. Expresia e adesea folosită în emisiuni de televiziune, în tabloide, pe bloguri sau forumuri, în texte care par adesea a avea o identitate marcat feminină: „De ce nu-ţi poţi părăsi iubitul, deşi nu mai simţi fluturi în stomac?“ (acasatv.ro); „S-a demonstrat ştiinţific faptul că senzaţia de fluturi în stomac şi cea de fericire în cuplu durează nici mai mult, nici mai puţin de doi ani“ (realitatea.net); „au profitat de ocazie să-şi amintească de vremurile cînd au simţit pentru prima dată fluturi în stomac“ (cancan.ro). De fapt, sînt două variante principale ale expresiei: cea care traduce literal secvenţa englezească butterflies in the stomach prin „fluturi în stomac“, şi cea care o adaptează diminutival, prin fluturaşi: „«Am fluturaşi în stomac, ca orice adolescentă», a recunoscut Mădălina“ (stiri.rol.ro), „Cînd dansam i-am zis că îmi place de el şi că am fluturaşi în stomac cînd îl văd“ (apolloniatv.ro). Diminutivarea nu e doar o sursă de credibilitate în descrierea senzaţiei fizice, ci mai ales un adaos de afectivitate pozitivă. Există şi o altă posibilitate de traducere, mai puţin răspîndită şi care are mai ales utilizări medicale – fluturaşi în burtă. Uneori şi aceasta apare în contexte romanţios-publicitare: „Sînt dornică să mă îndrăgostesc, să simt din nou fluturaşi în burtă, să fiu cu capul în nori, însă nu mi-am găsit încă sufletul pereche“ (sport.ro).

Pare limpede că expresia circulă în română cu o specializare pentru domeniul relaţiilor erotice. Restrîngerea apare în diferite pseudodefiniţii cu exces sentimental – „Fluturi în stomac înseamnă să fii îndrăgostit, să freamăţi de nerăbdare, să ai emoţii, să anticipezi o bucurie numai de tine ştiută, să ai aripi“ (clatitefermecate.ro) şi a fost înregistrată în dicţionarul de argou al lui G. Volceanov (2006): „a avea fluturi în stomac (expr.) – a fi îndrăgostit“ – deşi, evident, nu aparţine argoului, ci cel mult stilului colocvial. În engleză, expresia se referă la o stare mult mai generală, la o emoţie nu neapărat pozitivă şi care poate fi produsă şi de apropierea unui examen, a unei conferinţe etc.: definiţia de dicţionar e „a se simţi foarte agitat, neliniştit“ („have butterflies (in your stomach) = to feel very nervous, usually about something you are going to do“, Cambridge Advanced Learner’s Dictionary & Thesaurus). Apariţia lui butterflies cu sensul „uşoare spasme stomacale cauzate de anxietate“ e atestată în 1908, dar se pare că expresia ca atare s-a răspîndit mai tîrziu, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

În româna actuală, expresia e folosită în mod clar cu sens pozitiv, ba chiar superlativ, iar conotaţia erotică poate fi concurată cel mult de cea gastronomică (probabil pentru că e vorba de stomac). Exemplul perfect provine dintr-un extrem de stupid mesaj publicitar televizat: „Dragele mele, fluturaşii în stomac nu se simt de la prea mult amor, fluturaşii în stomac se simt de la mîncărica bună gătită în Dry Cooker.“

Şi în alte limbi expresia englezească a fost tradusă şi a intrat în circulaţie mai ales cu aplicare la emoţiile erotice. În franceză, există cel puţin două versiuni: papillons à l’estomac şi papillons dans le ventre: „Ahhhh les papillons à l’estomac“ (forumaufeminin.com); „avoir des papillons dans le ventre: une belle expression pour la sensation renversante d’être amoureux“ (famillesuisse.ch); şi în italiană, expresia calchiată e foarte folosită – „L’euforia dell’amore romantico (le cosiddette farfalle nello stomaco)“ (focus.it) – şi lista poate continua.

Traductibilitatea şi succesul expresiei se explică prin caracterul transparent al metaforei şi prin universalitatea experienţelor fizice. Folosirea în exces în jurnale adolescentine, reviste pentru femei şi reclame stupide nu ne-o face, însă, tocmai simpatică.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).