iulie 2014

Succesul

Boris Becker a fost într-o vreme numărul unu în tenis. A câştigat Wimblendon-ul de două ori, odată ca cel mai tânăr jucător. Era bogat şi îşi putea permite tot confortul şi luxul pe care şi-l dorea. Şi totuşi era un om nefericit. În ciuda tuturor realizărilor lui, viaţa îi era goală şi fără sens, aşa…


Iubirea

Cineva povestea:  M-am dus cu copilul meu de doi ani să o vizitez pe bunica şi, în timp ce eram la ea, a venit curierul. După ce m-a felicitat pentru copilul meu, bărbatul a adăugat că avea patru copii. “Patru copii!”, am exclamat. “Îl iubesc foarte mult pe al meu, aşa că nu pot să…


Bunătatea

O fetiţă de 12 ani, Elizabeth Cornish, povesteşte: “Fratelui meu cel mic, în vârstă de 3 ani, i se spusese de mai multe ori să se pregătească de culcare. Ultima dată când îi spusese mama, i-a spus-o foarte apăsat. El îi răspunse: – Da, domnule! Dar cum i se adresa mamei, nu ne aşteptasem să-i…


Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă

Se spune că într-o zi, Frederic cel Mare, regele Prusiei, a vizitat o închisoare stând de vorbă cu fiecare dintre prizonieri. Evident a auzit un şir nesfârşit de poveşti despre cât de nevinovaţi sunt, despre cât de neînţeleşi au fost. La ultima celulă regele s-a oprit şi s-a uitat la prizonierul care tăcea. “Ei bine,…


Convertirea

I s-a întâmplat lui Andre Frossard, omul despre care se spune că s-a convertit în două minute intrând, din întâmplare, mai exact din greşeală, într-o biserică. Povestind acel episod din viaţa sa, cum a intrat ateu într-o biserică şi a ieşit creştin, credincios, pentru că a simţit acolo prezenţa lui Dumnezeu, un prieten de-ai săi…


Botezul pruncului Nectarie – 27 iulie 2014

27 iulie 2014 – Botezul pruncului Nectarie, rodul rugăciunilor îndelungate ale părinţilor, Cătălin şi Maricica Andrei, săvârşit duminică, în cadrul Sf. Liturghii baptismale, cu participarea membrilor comunităţii. Îi felicităm pe părinţi, pe naşi – familia părintelui diacon Nectarie şi a diaconiţei Alina Mocanu -, le dorim viaţă lungă şi bună şi să le fie spre…


Cum să-i pedepseşti pe vrăjmaşi?

Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele. Vrei să fii copil adevărat al lui Dumnezeu? Dacă da, trebuie să semeni cu El, Şi nimic nu…


Doar când iubeşti poţi să cerţi pe aproapele tău

Când este dragoste, chiar şi pedeapsa nu împuţinează sentimentul dragostei. Altfel spus, ai voie să-ţi pedepseşti copilul doar în cazul în care îl iubeşti. Dar dacă nu-l iubeşti, nu-l pedepsi. „Dumnezeu, pe cel ce-l iubeşte, îl ceartă”, înţelegeţi? Îl ceartă pentru că vrea să-l facă mai bun. Doar când iubeşti poţi să cerţi pe aproapele…


Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri…

Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face. Odată ce te-ai mărturisit…


Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu?

– Părinte, Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu? – Cum să nu! Asta e altceva, că știe. Dar El face orice ca tu să te mântuiești. Dumnezeu ne-a lăsat voință liberă. Nu merge preconceput: „Ăsta se mântuiește, aceștia nu se mântuiesc, că vreau Eu așa!” Noi avem voință liberă. Iisus Hristos…


Răceala între soţi

De multe ori relaţia dintre doi tineri căsătoriţi se răceşte. Cum se poate depăşi această criză? Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii. Călcarea greşită, păcatele înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor. Dumnezeu este drept, poate să facă orice, dar un…


26 iulie – Viaţa Sfintei Mucenițe Paraschevi din Roma

Sfânta Parascheva, cuvioasa muceniţă a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politeia. Aceştia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Deci se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii, iar Ziditorul şi Milostivul Dumnezeu, Care…


Paralizia ca mod de viaţă

Civilizaţia contemporană, este o slăbănogeală asistată tehnologic. Şi nu doar asistată, ci accentuată continuu până la moartea silenţioasă a sufletului, moartea survenită în clipa desăvârşirii sentimentului că paralizia este firescul, normalitatea… Paralizia sufletească nu este un accident al progresului tehnologic, ci chiar scopul acestuia. Pentru că nu poate vindeca paralizia, lumea a „vindecat” patul. I-a…


Să nu ispiteşti

Într-o bună zi pastorul unei mici comunităţi religioase, dorind să îi facă de râs pe cei doi preoţi creştini din oraşul în care era, s-a prezentat la ei. După ce le-a ascultat învăţătura, le-a spus: Să presupunem că eu aş avea aici un pahar cu otravă. Dacă voi acceptaţi să beţi otrava şi rămâneţi în…


Rugăciunea la masă

Harry Ironside, un cunoscut biblist american, a intrat într-un restaurant să ia masa. Pe când se pregătea să înceapă să mănânce, un bărbat s-a apropiat de el şi l-a întrebat dacă i se poate alătura. Ironside l-a invitat să se aşeze. Apoi, conform obiceiului, Ironside şi-a înclinat capul pentru ase ruga. Când şi-a deschis ochii…


La porţile Raiului

Odată a murit un ţăran, pe cât de sărac, pe atât de bogat, şi a ajuns la porţile raiului. În acelaşi moment, a ajuns şi un domn bogat, şi el doritor să intre. Sfântul Petru a deschis poarta cu cheia şi i-a permis bogatului să intre, apoi a închis poarta la loc. De afară se…


Fericirea

Un bătrân african îi spunea regizorului italian Zeffirelli: O pâine dacă o ai, împarte-o; altfel îşi ia zborul. Regizorul l-a întrebat: Cine îşi ia zborul, pâinea? Bătrânul i-a răspuns: Nu pâinea, ci fericirea!


La mulţi ani, Ana-Maria!

Draga noastră, Ana-Maria! Îţi dorim la ziua naşterii tale, la împlinirea a 15 ani, viaţă lungă şi bună, oameni sinceri şi buni în jur şi cât mai multe motive de bucurie! Păstrează-i aproape de tine pe cei pe care îi iubeşti; şopteşte-le la ureche că ai nevoie de ei; iubeşte-i şi poartă-le de grijă; fă-ţi…


24 iulie 2005 – hirotonia întru preot

24 iulie 2005 (hirotonia întru preot, după ceva ani de diaconie şi arhidiaconie – 20 septembrie 1998, hirotonia întru diacon – în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi). 16 ani de slujire, cu bune şi rele. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile, chiriarhilor hirotonisitori, Preafericitului Părinte Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi Pantelimon de Veria şi Ambrozie…


Râvna şi înţelepciunea

La avva Lucius a venit un frate care i-a spus gândurile sale şi dorinţele pe care le avea în inimă. La un moment dat, tânărul i-a spus părintelui că vrea să se facă pelerin. Pentru că a cerut sfat, avva Lucius i-a spus: – Da, dar după ce ai învăţat să pui pază limbii !…