decembrie 2014



27 decembrie – Sfântul Arhidiacon Ştefan

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Ștefan Întâiul-mucenic (din grecește Στέφανος, „coroană”) a fost unul din primii convertiți creștini dintre evreii greci, unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Biserica pomenește mucenicia Sfântului Ștefan în 27 decembrie și mutarea moaștelor lui 2 august, dar și în 15 iunie…


Naşterea Domnului în comunitate – 25 decembrie 2014

Crăciunul este atunci când Îl întâlneşti pe Dumnezeu. Crăciunul e atunci când simţi că valorifici în viaţa ta prezenţa unui Mântuitor! Crăciunul e atunci când pe lista ta de activităţi pui şi vizitarea unui bătrân sau a unui bolnav. Crăciunul este atunci când îţi propui să te împaci cu cineva. Crăciunul e când vrei să-i…




Crăciunul, între ”ce” și ”cum”

Înțelegem ce înseamnă dragostea (eros), dar asta nu înseamnă că o și cunoaștem. Înțelegerea se dobândește în urma unor explicații, a unor lucruri auzite, a multor lecturi și a multor lucruri văzute. Cunoașterea însă se naște din experiență. Cunoaștem dragostea numai prin experiența participării la ”modul de a fi” al dragostei. ”Modul” desemnează ”cum”, iar…


Naşterea lui Hristos

Sărbătoarea Naşterii Domnului după Trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Naşterea este punctul de plecare al tuturor celorlalte praznice Împărăteşti: Boboteaza, Schimbarea la Faţă, Patimile, Crucea, Învierea şi Înălţarea lui Hristos. Fără Naştere nu ar fi existat Învierea, dar şi fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul dumnezeieştii…


Darurile magilor

Trei daruri au adus nou-născutului Împărat. Și fără să vrea, simbolizau sfânta și de viață dătătoare Treime, în al cărui nume a venit pe lume copilul Iisus, dar și tripla menire a Domnului: împărătească, preoțească și profetică, pentru că aurul simbolizează împărăția, tămâia preoția, iar smirna profeția sau sacrificiul. Nou-născutul va deveni Împăratul Împărăției veșnice,…



Mai mai este un pic până la Crăciun; cum ar fi bine să fie petrecut acest timp?

R Rădulescu: Părinte profesor Coman, mai sunt câteva zile până la Crăciun, cum ar fi bine să fie petrecute aceste zile? Pr. Coman: Pe lângă ceea ce ştie aproape toată lumea, privitor la întâmpinarea marii sărbători a Naşterii Domnului nostru, aş recomanda oarecare reculegere, trezvie, „venire în sine”, aşezare, linişte, lucruri ce se pot obţine…


Naşterea Domnului – 2014

Vă doresc un Crăciun care să nu se mai termine niciodată, ci să renască în fiecare dimineaţă! Vă doresc un Crăciun care să vă facă să simţiţi îmbrăţişarea lui Dumnezeu! Vă doresc un Crăciun în care să fiţi pentru cei dragi cel mai frumos cadou: prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lumii! Hristos S-a născut!




20 decembrie – Sf. Ignatie Teoforul

Sfântul sfințitul mucenic Ignatie Teoforul a fost al treilea episcop al Antiohiei (în Siria), după Apostolul Petru și Evod (prăznuit la 7 septembrie), căruia i-a urmat în scaun pe la anul 68. A murit în anul 107 în timpul unei persecuții împotriva creștinilor din vremea împăratului Traian. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar…


Poveste de Crăciun

O povestioară spune că în timpul Primului război mondial, pe un câmp, se dădea o luptă între două divizii duşmane. Era spre seară, iar atmosfera era încărcată numai cu gloanţe, explozii, praf şi multă ură. Un adevărat iad. În acel câmp, stingheră, se afla o casă în care locuia o familie de păstori. În acea…


No Picture

La 10 ani a uimit lumea: orb şi autist, cântă perfect

Christopher Duffley este un copil uimitor cu un dar uimitor. Născut prematur, orb şi autist, Christopher a fost adoptat de către părinţii săi înainte ca ei să realizeze că Dumnezeu le-a dăruit un copil cu un dar divin pentru muzică. Melodia Open the Eyes of my Heart este imnul religios preferat de Christopher şi interpretarea…


19 decembrie – Sfânta Cuvioasă Aglaia

Era în Roma o femeie oarecare cu numele Aglaia, fata unui tată slăvit, anume Acachie, care fusese mai înainte antipat al aceleiaşi cetăţi a Romei. Aceasta fiind tânăra şi frumoasă la faţă, având multe averi ce-i rămăseseră de la părinţii ei şi ducând o viaţă liberă, fără bărbat legiuit, îşi petrecea zilele sale în desfrâu…


Dacă n-ai curăția minții, măcar vorba să-ți fie curată

Sfântul Ioan Scărarul spune că acolo unde-i pomenirea de rău nu poate fi iubire. Şi zice el că pomenirea de rău îl chinuieşte pe omul care are nemulţumire în suflet pentru vreun rău oarecare care i s-a făcut vreodată. Şi zice şi că: „Pomenirea de rău e rugina sufletului, e viermele minţii, e fărădelege de…


Din inimă, pentru inimă

Mi-aduc aminte de o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvo­râtul, în care spune că ar trebui să asimi­lăm sentimentele şi gândurile conţinute în rugăciunile sfinţilor. Fiecare rugăciune a unui Sfânt ne vorbeşte despre felul în care şi-L reprezenta el pe Dumnezeu, ce legă­tură a avut cu El, în ce relaţie a fost cu Dumnezeu şi cu…


Cum să procedez când sunt slăbit sufletește?

Pretutindeni mai avem trebuinţă şi de altă armă – aceasta este rugăciunea, fără de care, întreaga noastră osteneală şi împotrivire este neputincioasă. În orice ispită, trebuie să-ţi ridici ochii către Hristos şi să te rogi Lui: „Doamne, ajută-mă”; sau şi altfel să ceri de la El ajutor. Întăreşte-te în Domnul, creştine, şi întru puterea tăriei…


Simplitatea credinței

Problema divină e o problemă de mare cinste interioară. Au fost sfinţi trăitori neştiutori – nici „Tatăl nostru” nu ştiau – care stăpâneau natura fiindcă erau cinstiţi. Şi o exemplificare şi mai plastică: Într-o mănăstire, stareţul a văzut un călugăr mergând pe sus şi şi-a zis: „ăsta are o lucrare.” După ceva timp, l-a văzut…


Ce faci când te doare suferința celuilalt?

– Părinte, când mă doare pentru ceilalţi, mă cu­prinde o nelinişte şi nu mă pot ruga. – Fiindcă există nelinişte, aceasta este dovada că înăuntrul tău există elementul omenesc. Eu, cu cât mă doare mai mult pentru lume, cu atât mai mult mă rog şi mă bucur duhovniceşte, deoarece le spun pe toate lui Hristos,…


16 decembrie – Sfânta Teofana împărăteasa

Sfânta Teofana s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiţii Martinachi, fata lui Constantin şi a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin şi Ana se mâhneau şi se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, şi chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor şi le…


Sfântul Sinod a ales ierarhii titulari în scaunele vacante de Mitropolit al Banatului şi Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului

În zilele de 16 şi 17 decembrie 2014, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se desfăşoară şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În prima zi, după deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat şedinţa Sfântului Sinod pentru alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei…


Campania „Cutia de pantofi”, la final

Campania „Cutia de pantofi”, la final. Pachetele, 165 la număr, sunt pregătite. Astăzi, 15 decembrie 2014, vor pleca spre România, spre destinaţia stabilită. Din toată inima, o reverenţă pentru donatori şi pentru dragii voluntari care le-au împachetat pentru drum. Mulţumesc cu recunoştinţă! Mă onorează, ca întotdeauna, dragostea Dvs, a tuturora! Vă îmbrăţişez cu drag, P….



Cum să fii înţelept?

Ştii ce să faci dacă vrei să fii înţelept? Du-te la cimitire cu o lumânărică şi pune-o la mormântul tău, al fraţilor tăi, măcar o dată pe săptămână, duminica sau sâmbăta. Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: „Mergi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo,…




Importanţa mărturisirii

Atunci când oamenii îşi deschid sufletul lui Dumnezeu prin intermediul duhovnicului, ei vor putea evita multe boli psihice – uneori chiar şi nebunia. Numeroşi psihiatri contemporani scot în evidenţă importanţa mărturisirii, explicând necesitatea ca oamenii să nu se închidă în ei înşişi, ci să-şi deschidă sufletul şi să-şi dezvăluie gândurile, în limbajul teologic, se spune că…


Lirismul internetului

„Cum adică lirică?”, şuşotesc pe sub bănci băieţi cu ţoale de raperi şi freze gelate ori fete cu pantaloni fără tur. Ce-o fi ăla liric, pentru că-n societatea de azi nu prea mai vorbeşte nimeni d’astea? În era sms-urilor şi email-urilor, când mesajele sunt predefinite în memoria aparatului şi nu trebuie decât să le dai…


Păcatele maimuţei

Păcat de moarte am făcut! La o conferinţă recentă am avut tupeul să afirm că Darwin şi cimpanzeii săi n-au fost decât un vis volatil, un migălos complot antisenzorial. Ieşirea mea din corsetul normei acceptate a intrat pentru cei obişnuiţi să danseze după cum le cânta muzica ştiinţelor, ca un şmirghel pe gât. „Da’ ce…


Cum scăpăm de gândurile necurate?

Se povesteşte în Pateric că un frate creştin s-a dus la un părinte bătrân pustnic şi plin de mâhnire sufletească, i-a spus că nu putea scăpa de nişte păcate vechi şi gânduri urâte şi a întrebat cum se poate izbăvi de ele. Sf. Părinte i-a spus o pildă foarte minunată, plină de adevăr, ca să-l…


Preocuparea cu vieţile altora dovedeşte josnicie şi necuviinţă

Celui care vrea să-ţi vorbească despre alţii să-i spui: „Dacă vrei să lauzi pe cineva, îmi voi deschide urechile. Însă dacă vrei să-l vorbești de rău, mi le închid. Primesc doar parfumuri și miresme, nu duhori și mizerie. Ce voi câștiga dacă aflu cum cutare este rău? Dimpotrivă, mă voi vătăma nespus. Să ne uităm…


Viaţa nu se trăieşte prin comparaţie

De obicei, noi ne tot uităm în dreapta şi în stânga şi am vrea să ştim unele şi altele despre alţii, dar nu ne gândim destul de mult să-I urmăm Domnului Hristos, independent de ceea ce fac alţii. Chiar dacă nu se creează o atmosferă pentru urmarea lui Hristos, noi să fim dispuşi să-I urmăm…


La mulţi ani dlui George Bucurică, protopsaltul parohiei

La mulţi ani dlui George Bucurică, protopsaltul Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), cu ocazia zilei de naştere, astăzi, 10 decembrie. Din iunie 2007, din mila Domnului şi cu purtarea de grijă a Sfântului ocrotitor, Nectarie Taumaturgul, George scaldă biserica, cu vocea lui minunată, într-o baie de alese sunete şi arome psaltice de altădată….


Cuviosul Antim cel nebun pentru Hristos

Părintele Antim era de loc din Bulgaria și slujea ca preot de mir la o parohie din Sofia. După ce soția sa trecut la Domnul, în anul 1841 a plecat la Sfântul Munte, în Grădina Maicii Domnului. Acolo a stat mai întâi la mănăstirea Símonos Pétras, unde a și fost tuns în monahism. Mai târziu,…


Atunci când văd greșeala aproapelui meu, ce fac?

Zis-a avva Pimen: Învață-ți gura să vorbească cele ale inimii! A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând: – De voi vedea greșeala fratelui meu, bine este să o acopăr? I-a zis lui bătrânul: – În orice ceas vom acoperi greșeala fratelui nostru, și Dumnezeu o acoperă pe a noastră; și în orice ceas o…


Nu este nimic mai primejdios şi mai perfid ca mândria

Nu este nimic mai primejdios şi mai ascuns ca mândria, continuă Sfântul Tihon. Mândria se tăinuieşte adânc în inima noastră, şi nu o pu­tem vedea fără ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi o recunoaştem mai bine la aproa­pele nostru decât la noi înşine. Alte patimi, cum ar fi beţia, curvia, hoţia şi aşa…


12 decembrie – Sf. Ierarh Spiridon

Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, și a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului al IV-lea. Numele său vine de la un cuvântul σπυρις, care în limba greacă înseamnă „coșuleț”. A fost episcop al Trimitundei, în această calitate numărându-se printre sfinții…


11 decembrie – Sf. Daniil Stâlpnicul

Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Daniil Stâlpnicul (din grecescul „stylos”) a fost un pustnic care a trăit timp de treizeci şi trei de ani într-un stâlp de lângă oraşul Constantinopol. Sf. Daniil a fost ucenic al Sf. Simeon Stâlpnicul şi a urmat exemplul acestuia după moartea sa. A fost consilier al împăraţilor romani…


Păcatul şi virtutea

Se zice că Leonardo da Vinci se plimba într-o zi prin Milano, căutând un model pentru Cina cea de Taină, pe care voia s-o picteze în sala de mese a unei mănăstiri. Voia să realizeze chipul Apostolului Ioan. Tot căutând, a găsit un tânăr foarte frumos, cu trăsături senine, cu privire deschisă, curată, sinceră. Şi-a…


8 decembrie – Sf. Cuvios Patapie

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Patapie din Teba este un părinte al pustiei care a trăit în deşertul kemetian în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Moaștele sale sunt neputrezite până astăzi și pot fi închinate la mănăstirea sfântului din Loutraki (Grecia). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 8…


Sfânta Muceniţă Filofteia, ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor

În credinţa şi curajul Sfintei Filofteia se pot regăsi azi toţi copiii şi tinerii români. Agresaţi de televiziune şi de internet, rătăciţi în mirajul unei societăţi care le oferă repere strâmbe, generaţia de tineri are, însă, şi voci autentice, care ne dau speranţa unei reveniri la normalitate. Aşa se face că, la unul din liceele…


Ce vrei să-mi spui, Doamne, prin ce mi se întâmplă acum?

Mulțumită suferințelor am învățat, de exemplu, să nu fiu atât de legat de lucruri și de persoane (inclusiv de partener, de copii, de părinți), cu toate că mă bucur din plin de prezența lor. Totul trece. Noi înșine am venit pe pământ fără nimic și tot fără nimic vom pleca. Nu va conta decât dacă…


Dăruind necondiţionat şi cu recunoştinţă

Într-una din zile, pe când spălam vasele şi dereticam prin bucătărie (lucru ce nu se întâmplă prea des, fie şi pentru că sunt zile întregi pe săptămână în care nu apuc a mânca acasă), m-am întrebat de ce, faţă de anii din urmă, acum nu mai aştept ca soţia să exprime, la întoarcerea acasă, nici…


Duminica a XXVII-a după Rusalii

Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus într-o sinagogă. Sâmbăta, evreii o ţin ca zi de închinare a lui Dumnezeu. În această zi este interzisă munca. Porunca Decalogului spune: „Şase zile din săptămână pentru muncă, dar sâmbăta trebuie să fie închinată slujirii lui Dumnezeu” (Ieşire 20, 9-10). Iudeii respectau cu stricteţe…


Sfântul Ierarh Nicolae în comunitate – 2014

Evanghelia zilei În vremea aceea a stat Iisus la loc şes, unde erau mulţi dintre ucenicii Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi al Sidonului, care veniseră să-L asculte şi să se tămăduiască de neputinţele lor. Şi cei bântuţi de duhuri necurate se vindecau,…


6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor. Sfântul Nicolae este…


5 decembrie – Sfântul Sava cel Sfinţit

Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit a fost un monah din Palestina care, conform tradiției, a alcătuit primul tipic (regulă) monahală de organizare a slujbelor bisericești de peste an, așa-numitul „Tipic de la Ierusalim”. A fost un reorganizator important al monahismului prin modelul mănăstirii sale, situată nu departe de Ierusalim S-a opus cu fermitate mișcărilor eretice…


Lavra Sf. Sava cel Sfințit

Mănăstirea Sf. Sava din Ierusalim sau Mar Saba a fost întemeiată de Sfântul Sava cel Sfinţit în anul 478 ca o aşezare monastică. Este amplasată în Defileul Kidron sau al Cedronului (Wadi en-Nar), în apropiere de Ierusalim. Mănăstirea a avut o mare influenţă asupra slujbelor şi a tipicului bisericesc. Mănăstirea mai este cunoscută şi sub…


Nevoinţa

Preotul Eulogios, ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur, practica o asceză foarte severă; postea câte două zile la rând, iar uneori şi câte o săptămână întreagă. Viaţa lui de nevoinţă se centra în jurul acestor bravuri pe care le socotea din cale-afară de importante. Acesta îl vizitează pe avva Iosif de la Panefisi tocmai…


Ascultarea

Un tânăr evlavios şi bogat a dorit să urmeze viaţa din pustie. A căutat până l-a găsit pe cel mai aspru eremit, cerându-i să-l primească sub ascultarea sa. „Mergi mai întâi să împarţi averile tale săracilor, ca să împlineşti porunca lui Hristos, l-a sfătuit acela, şi apoi am să te primesc. Tânărul a împlinit cu…


Psalmul 24

1. Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. 2. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei. 3. Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. 4. Căile Tale,…


Cocoşatul

Într-un sătuc de munte trăia un om cocoşat care-şi dorea mai mult ca orice pe lume să poată privi în sus, spre cer. Să poată vedea cerurile – locuinţa lui Dumnezeu, să poată admira stelele, luna şi soarele – creaţia lui Dumnezeu. Însă din păcate el putea privi doar în jos, în pământ. Până într-o…


Un vierme mic – Costache Ioanid

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie, cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie. Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze, zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze. Acum copilu-și pune creionul între dinți. „Şopârlele-s frumoase… şi-s repezi… şi-s cuminţi.” Uşor el dă o filă. Şi alta… Şi-ncă una. Apare papagalul… păunul…


2 decembrie – Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) a fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kavsokalivia de la Muntele Athos, la orele patru și treizeci dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991, în al optzeci…



Cântecul străinătății – George Crețeanu

Rătăcesc în căi străine, De căminu-mi depărtat; Îmi trec viața în suspine, Pâinea-n lacrimi mi-am udat; Ah! în țara mea frumoasă Am lăsat tată iubit, Am lăsat maică duioasă Ce de plânsuri au albit. Vezi o culme muntenească Și-o căsuță dedesubt? Este vatra părintească Unde laptele am subt. În dumbrava verde, deasă, O fecioară vezi…



Ziua Naţională a României – în comunitate

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a…