Nu este nimic mai primejdios şi mai perfid ca mândria

mandrieNu este nimic mai primejdios şi mai ascuns ca mândria, continuă Sfântul Tihon. Mândria se tăinuieşte adânc în inima noastră, şi nu o pu­tem vedea fără ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi o recunoaştem mai bine la aproa­pele nostru decât la noi înşine. Alte patimi, cum ar fi beţia, curvia, hoţia şi aşa mai departe, le vedem, fiindcă ne ruşinăm deseori de ele, însă mândria nu ne-o vedem; încă nu mi s-a întâm­plat să văd pe cineva care să recunoască, din ini­mă, că e mândru.

Mulţi se numesc păcătoşi pe ei înşişi, însă nu rabdă să fie numiţi în felul acesta de către alţii, şi aşa arată că se numesc păcătoşi doar cu limba, nu şi cu inima; pe buze vădesc smerenie, iar în inimă nu o au. Cel cu adevărat smerit nu se poate amărî şi mânia de la o mustrare, pentru că se socoate pe sine vrednic de orice înjosire. Nu este nimic mai ostenicios decât a scăpa de mândrie; pentru aceasta e nevoie de un ajutor deosebit al lui Dum­nezeu şi de mari nevoinţe spre biruinţa asupra ei, fiindcă purtăm înlăuntrul nostru răul acesta.

Ne aflăm în bunăstare? Aceasta vine la noi cu pompa şi semeţia, cu dispreţuirea şi înjosirea aproapelui.

Cădem în restrişte? Şarpele acesta se vădeş­te prin nemulţumire, cârtire şi hulă.

Vrem să ne deprindem cu răbdarea, blândeţea şi celelalte virtuţi? Ea se scoală asupra noastră cu îngâmfarea fariseului. Nicăieri şi nicidecum nu putem să scăpăm de el; întotdeauna ne însoţeşte, întotdeauna vrea să domnească asupra noastră.

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 113-114)