Poveste de Crăciun

τόπος ΧριστουγέννωνO povestioară spune că în timpul Primului război mondial, pe un câmp, se dădea o luptă între două divizii duşmane. Era spre seară, iar atmosfera era încărcată numai cu gloanţe, explozii, praf şi multă ură. Un adevărat iad. În acel câmp, stingheră, se afla o casă în care locuia o familie de păstori. În acea seară, tatăl era plecat de acasă, iar mama încerca să-şi protejeze şi să-şi ascundă cei cinci copii ai săi. La un moment dat, fiul cel mai mic, care abia învăţase să meargă în picioare, scăpă de sub observaţia mamei şi ieşi încetişor afară. Nu ştia ce-i acela război, aşa că înainta încrezător spre mijlocul frontului. Soldaţii îl observă şi, rând pe rând, încetează să mai tragă. Nu poţi să tragi într-un copil! Aşa că, pentru un minut, peste iadul de acolo, se aşternu liniştea. Praful se ridică, iar cerul se văzu clar pentru prima dată în ziua aceea. Copilul se opreşte, se uită mirat în jur, după care se întoarce. Intră în casă, iar soldaţii încep din nou să tragă.

Spus în cuvinte puţine, şi aceasta ar putea înseamna evenimentul Crăciunului: într-o lume plină de ură şi duşmănie, într-o lume care semăna şi seamănă încă adesea cu iadul, un Copilaş iese din Casa Tatălui, care părea plecat de acasă, şi, preţ de câteva clipe, ne dezarmează. Ne face să tăcem şi ne lasă să privim cerul. Ştiu că în curând acest Copil se va reîntoarce în casă, ieslea va dispărea din nou, brazii se vor despodobi, iar colindele vor fi înlocuite iarăşi cu … Şi ştiu că din acel moment vom lua din nou armele şi vom reîncepe să tragem, să facem gălăgie şi mizerie, să urâm şi să ne luptăm unii cu alţii.

Vă place sărbătoarea Crăciunului? Dacă da, vă rog ca atunci când Copilul va reintra în casă, când ieslea va dispărea, când brazii se vor despodobi şi când colindele vor înceta, vă rog, nu puneţi din nou mâna pe arme.