ianuarie 2015

31 ianuarie – Sf. Chir şi Ioan, Doctori fără de arginţi

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor…



A fost un om modern

Un om modern s-a rătăcit prin deşert. Era deshidratat. Când dormea visa doar apă, portocale sau smochine. Apoi se trezea şi se târa mai departe, dar chinul era tot mai apăsător. Când tocmai ajunsese la capătul puterilor a zărit o oază. „A, fata morgana” a gândit el. „O iluzie care vrea să mă împingă la…


Minciuna ca hrană zilnică

Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică, mai ales pe masa oamenilor „de sus”. Poleită cu nume de inteligenţă, diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi, mai ales, farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă deasupra crudelor, dar nu mai puţin frumoaselor adevăruri. Minciuna…


Unde și cum să mă vindec de păcat?

Păcatul este un mare rău, cu urmări adânci, greu de socotit – muncile veşnice ale iadului! Iar leacul lui, rânduit de Iisus Hristos, este atât de simplu! Pare de neînchipuit!… Aşa cum Iisus Hristos le-a zis celor zece leproşi: „Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor” (Lc. 17:14) iar ei, mergând, s-au curăţit, aşa şi nouă păcătoşilor…


Filosofia lacrimilor

Am găsit în acest sat unde niciodată n-a fost biserică femei care plâng pentru că şi-au certat copiii. Am văzut că acolo unde sunt slujbe pompoase şi învăţătură multă, Dumnezeu a luat plânsul şi vederea păcatelor, iar acolo unde nu sunt nici biserici, nici învăţătură, Dumnezeu a lăsat plânsul şi smerenia ca şi ei să…


Cum ajutăm copiii să scape de invidie?

Părinte, cum se poate înfrunta invidia care apare de obicei la fraţii cei mai mari faţă de cei mai mici? Invidia este o patimă. Însă atunci când copilaşul este de trei ani, iar mama lui îl alăptează pe frăţiorul lui nou-născut, este oarecum îndreptăţit să-l invidieze, deoarece cu puţin timp mai înainte el era alăptat….


Cine impune sexualitatea în Europa?

Unele publicații atribuie secolului al XX-lea denumirea de „secolul sexualității”, tocmai pentru că în acest veac s-au liberalizat anumite moravuri sau atitudini sexuale. Printre temele supuse discuției se enumeră: dezvoltarea contraceptivelor, drepturile persoanelor homosexuale, sexul premarital și educația sexuală oferită copiilor sau accesul la pornografie. La nivel european, acum aproape un secol, aceste subiecte erau…


28 ianuarie – Sf. Efrem Sirul

Sfântul și Preacuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul al IV-lea. El este cinstit de creștinii din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este la 28 ianuarie. Efrem mai este cunoscut și ca Efraim (ebraică sau…



Religia şi Justiţia contradictorie a CCR

Proverbul „Câte bordeie, atâtea obiceiuri” pare să funcţioneze şi la CCR. Antinomia privind ora de religie este exemplul cel mai bun. În 2012, era constituţional ca cei ce nu vor religia să facă cerere. În 2014, e invers. Adică cei mai mulţi să facă cerere pentru că nu vor s-o facă cei mai puţini. Aşa…


Nu pot deveni parte a acestei lumi…

Keanu Charles Reeves (născut la 2 septembrie 1964 la Beirut în Liban) este actor canadian. Este bine cunoscut pentru interpretarea personajului Neo din trilogia The Matrix și a lui Ted Logan din Bill & Ted’s Excellent Adventure. Alte roluri interpretate care l-au consacrat sunt avocatul Kevin Lomax din The Devil’s Advocate împreună cu Al Pacino,…



Suntem pregătiţi pentru ceea ce urmează?

Este libertatea religioasă în pericol în democraţiile occidentale? Este întrebarea unui sondaj de opinie on-line, promovat de portalul creştin Protestante Digital, în plină polemică a cazului Houston din ultimele săptămâni. Rezultatul este uimitor: 91,07 % au răspuns că DA, în timp ce doar 8,93 % au răspuns NU. Probabil că atunci când punem problema libertăţii…


Biblia – cartea cea mai valoroasă a umanităţii

Biblia a fost considerată ca fiind „cartea cea mai valoroasă a umanităţii”, declasând Originea Speciilor a lui Charles Darwin, conform rezultatelor unui sondaj efectuat asupra celor mai importante cărţi care au influenţat societatea actuală. Sondajul a fost iniţiativa editurii The Folio Society care a intervievat 2044 de cititori, aceştia trebuind să selecteze trei cărţi, dintr-un…


De ce creştinii sunt grupul cel mai persecutat din lume?

De ce creştinii sunt grupul cel mai persecutat din lume, aşa cum reiese dintr-un raport al Centrului de Studii Pew? Şi de ce persecuţia vine în principal dinspre lumea islamică? Motivul acestui fenomen omniprezent, al persecuţiei musulmanilor contra creştinilor este triplu: Creştinismul este religia cea mai mare din lume Creştinii trăiesc practic în toate părţile…


Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar…


Să te uiţi de sus la Dumnezeu

Uneori, nu ştim ce Dumnezeu avem. Dacă am şti, am fi deja în Împărăţie, fiinţa noastră ar fi îndumnezeită. Din păcate, noi mai degrabă Îl modelăm pe Dumnezeu după mintea noastră. Îl interpretăm după cum ne este nouă viaţa, nu după cum este El. Dar asta nu e o noutate, până şi ucenicii Săi cei…


Prezenţa sectelor îşi are cauza în lipsa unei trăiri ortodoxe autentice

Ce atitudine să avem în faţa prozelitismului sectar? Dacă ne manifestăm făţiş, suntem consideraţi de alţii nedemocraţi. Atunci, să fiţi democraţi! Dragă, noi n-avem rostul să împiedicăm nişte lucruri care nu ne privesc pe noi; fiecare poate să-şi urmeze calea. Democraţia noastră stă în aceea că-I slujim lui Dumnezeu în felul nostru şi îi lăsăm…


Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci şi să plângi cu cei ce plâng

Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el, glăsuieşte cu putere apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17). Iubirea este floarea cea mai frumoasă din gradina feluritelor virtuţi, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana credinţei, cheia care…


Diavolul n-are nicio putere asupra omului smerit

În Pateric, se spune că avva Macarie a vorbit cu vrăjmașul, i s-a arătat vrăjmașul și i-a spus: „Macarie, tu postești – eu nu mănânc niciodată! Tu faci privegheri – eu niciodată nu dorm! Dar, este una cu care ne biruiești”. Și, când a întrebat avva Macarie care este aceea cu care-l biruiește, diavolul a…


Demonii necăjesc pe cei ce se roagă ziua şi noaptea

Povestea avva Daniil Schitiotul că odată un frate care petrecea în Egipt umbla pe cale și când l-a prins noaptea a intrat într-un mormânt, ca să doarmă din pricina frigului, și trecând pe acolo demonii, zice unul către celălalt: „Vezi ce curaj are monahul acesta că doarme în mormânt? Hai să-i facem necaz. Răspunse și…


În cuptorul necazului

Ne aflăm, iubiţilor, în prima lună a anului. Luna aceasta, ianuarie, se numeşte „Luna Părinţilor”. Oare de ce se numeşte aşa? Se numeşte „Luna Părinţilor”, pentru că în această lună sunt sărbătoriţi mulţi Părinţi. […] Îmi veţi îngădui, iubiţii mei, ca în loc să explicăm Evanghelia sau Apostolul zilei, să vă spun câteva cuvinte, foarte…


25 ianuarie – Sf. Grigorie Teologul

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (329-390), cunoscut și ca Grigorie de Nazianz, a fost un mare sfânt părinte și învățător al Bisericii. Prăznuirea lui se face pe 25 ianuarie, iar la 19 ianuarie se prăznuiește aducerea moaștelor sale în biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol. De asemenea, pe 30 ianuarie, la praznicul Sfinților Trei Ierarhi, și sfântul…


Să ne grăbim, să ne grăbim…

Cuvintele parcă nu mai au greutatea de altădată. Cuvintele, ca şi oamenii, sunt din ce în ce mai mult tratate precum obiectele de unică folosinţă. „Oamenii se uită prea mult la televizor, unde imaginea, şi nu cuvântul, domină comunicarea”, va putea spune cineva. Este adevărat, dar nu e vorba numai de atât. În nici o…


24 ianuarie 1859 – 24 ianuarie 2015

„Biserica zice: «Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune!» Ei bine, îmi permit a zice cum că acest mare adevăr îşi are şi excepţia sa. Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari care sunt nepieritoare“. Acestea sunt cuvintele rostite de Mihail Kogălniceanu la Ruginoasa, la 29 mai 1873. Se împlinesc 156…


Trăind corect prezentul, repari trecutul și câștigi viitorul

Întrebare: Ce ne puteți spune despre viitor, căci suntem îngrijorați în privința lui. Părintele: Eu în legătură cu viitorul nu știu nici ce se va întâmpla peste cinci minute. Dar pot să vă spun că viitorul ni-l pregătim. Nu există posibilitatea să ai un viitor, altul, decât acela pe care ți-l pregătești. Din toate punctele…


Libertate nu înseamnă „Fac orice vreau!”

„Libertate nu înseamnă «Fac orice vreau!», ci «Fac orice vreau în anumi­te limite, în rânduială». Adică să discutăm cu copiii, să nu ne arătăm miraţi sau înspăimântaţi de ceva rău făcut de ei şi, în probleme secundare, să-i lă­săm chiar să lucreze singuri, după voinţa lor. Dacă un copil vrea să meargă la o petrecere,…


Vederea lui Dumnezeu

O povestire din Patericul Egiptean amintește despre un tânăr monah care l-a întrebat pe unul dintre oamenii sfinţi ai deşertului de ce atât de mulţi oameni vin în pustie să-L caute pe Dumnezeu şi mulţi dintre ei renunţă după scurt timp şi se întorc la viaţa lor în cetate. Bătrânul călugăr i-a răspuns: „Aseară, câinele…


Deschideți inimile voastre!

La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experienţa dureroasă a unei vieţi mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creaţi după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă fiinţa a fost creată pentru Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat…



Despre zgârcenie și fariseism

Într-o mare localitate se zidise o biserică frumoasă, dar pentru terminarea ei și a anexelor mai trebuiau vreo 10.000 de arginti. Cei din consiliul bisericii stăteau într-una din zile sub turla bisericii și se sfătuiau și se tot întrebau de unde să ia banii necesari finalizării lucrărilor. Se gândeau la oamenii cei mai înstăriți din oraș,…


De ce avem nevoie de Dumnezeu?

Mă întrebi de ce avem nevoie de un Dumnezeu, de ce ar trebui ca El neapărat să existe. Crede-mă că nu ştiu ce să-ţi spun, aşa cum nu aş fi ştiut ce să-ţi răspund dacă m-ai fi întrebat: „De ce omul are cap, de ce are inimă, n-am fi putut să fim ca şi copacii?”…


Ce trebuie să facă părinţii, atunci când copilul pleacă de acasă?

Părinte, ce trebuie să facă părinţii, atunci când copilul pleacă de acasă? Să încerce să păstreze o cât de mică legătură cu el, astfel încât atunci când îşi va reveni, să se poată întoarce acasă. Să-i vorbească cu bunătate, să-i creeze probleme de conştiinţă, pentru a-l ajuta. Dacă, de pildă, copilul umblă noaptea, atunci mama…


Să nu luăm seama la ce spune lumea

Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară. Acolo unde nu-i Hristos, este o…


Toledo, cetatea rece de pe colină

Micul oraş din centrul Spaniei este un muzeu în aer liber, martor al zbuciumatului trecut din Peninsula Iberică, locul unei ciocniri renumite între civilizaţii. Toledo şi-a păstrat până astăzi aspectul medieval şi poartă amprenta mai multor culturi, cele mai semnificative fiind romană, creştină şi maură. Oraşului Toledo i se face o mare nedreptate. Aproape toate…


Miguel de Cervantes

Cervantes Saavedra, Miguel de (29.09.1547, Alcalá de Henares, Spania – 22.04.1616, Madrid). Romancier, dramaturg şi poet de origine spaniolă, creatorul personajului Don Quijote şi cea mai importantă şi celebră personalitate din literatura spaniolă. Romanul său Don Quijote (El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha) a fost tradus, în întregime sau parţial, în peste 60…


Walt Disney

Walter Elias “Walt” Disney s-a născut în data de 5 Decembrie 1901 în Hermosa Illinois. El şi fratele său Roy au fondat Walt Disney Production. Însă cea mai mare creaţie a lui Walt Disney este personajul de desene animate Mickey Mouse. Walt se naşte în sânul unei familii cu cinci copii, patru băieţi şi o…


Albert Einstein – destinul unui geniu

Născut în Ulm, Germania, în anul 1879, Albert Einstein a elaborat teoriile speciale și generale ale relativității. În anul 1921 a câștigat premiul Nobel pentru fizică deoarece a reușit să explice efectul fotoelectric. S-a stins din viață la 18 aprilie 1955, în Princeton, New Jersey. Albert Einstein s-a născut pe data de 14 martie 1879…


Selfie

Deja banalizat, explicat şi comentat, inclusiv în presa şi în spaţiul virtual românesc (chiar în Dilema veche, nr. 529, 3-9 aprilie 2014, de Iulian Comanescu), termenul selfie e un bun exemplu de impunere internaţională, ultrarapidă, a unei inovaţii lexicale asociate cu inovaţia tehnologică. Chiar dacă autoportretul în genere şi cel fotografic în special nu sînt…


Crimă, libertate, religie

Cred că aproape nimic n-a rămas nespus cu privire la tragedia petrecută zilele trecute la Paris. Lucrurile sunt, mai mult decît în alte cazuri, deopotrivă simple şi greu sistematizabile. Confuzia vine din faptul că (cel puţin) trei probleme distincte au fost aduse de desfăşurarea evenimentelor în acelaşi plan, cînd, de fapt, ţin de planuri diferite….


22 ianuarie – Sf. Apostol Timotei

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Timotei (adormit în anul 80 d.Hr.) a fost un episcop din primul secol. Prăznuirea sa se face în 22 ianuarie. Numele său, din grecescul Τιμοθεος, înseamnă „slăvind pe Dumnezeu”. Sfântul Timotei a fost însoţitorul Sfântului Apostol Pavel în multe din călătoriile acestuia. Era evreu după mamă și grec…


Duminica vindecării celor 10 leproşi

„Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam?” (Luca 17, 18) “…Omul este cea mai desăvârşită făptură pe care a creat-o Dumnezeu pe pământ. Este coroana creaţiei lui Dumnezeu. Din acest motiv toată dragostea şi grija lui Dumnezeu se îndreaptă spre el. Pronia lui Dumnezeu asigură omului…


De ce mi se întâmplă toate numai mie?

Binecuvântarea durerii Binecuvântate întrebări „De ce?”…! Însuși Hristos le-a sfințit pe Cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeul meu, de ce Mi-ai făcut asta? Ce Ți-am făcut? Nu sunt Fiul Tău? Exact aceeași întrebare o punem și noi la rândul nostru. Dar și aceasta rămâne fără răspuns. Rămâne fără răspuns numai în aparență,…


Cum să muncim fără stres

Munca grea, oboseala sunt surse de stres. Dumnezeu ne-a poruncit să ne câştigăm pâinea de zi cu zi întru sudoarea feţei (Fac. 3, 19), însă orice lucru trebuie făcut cu cap. Oboseala cronică ce are drept consecinţe continua iritare şi epuizare a forţelor psihice şi fizice poate influenţa foarte negativ relaţiile noastre cu cei apropiaţi….


Glossă – Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte…



Unitatea

Un antropolog a propus un joc unor copii dintr-un trib african. A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele. Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se…


14 ianuarie – Sfânta Nina cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Încreştinarea ţinutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creştini. Acesta a fost momentul în care candela…


13 ianuarie 2015 – Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a aprobat astăzi trecerea în rândul sfinţilor a Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul

13 ianuarie 2015 – Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a aprobat astăzi trecerea în rândul sfinţilor a Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos. A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din…


Despre moarte și caricaturi

Ce este o caricatură? Aș putea răspunde la această întrebare ca un copil educat de caricaturi. Nu aș greși dacă aș spune că m-am născut într-o țară-caricatură: URSS, că îmi înveleam bucățile de pîine cu unt pe care mi le luam la școală în gazeta ”Pravda” care era plină de caricaturi, că învățam într-o școală…



Trăirea ne­cazului ca întâlnire cu Dumnezeu

– Cum poţi să fii plin de Dumnezeu și plin de bucurie? – Dacă eşti plin de Dumnezeu, eşti plin de bucurie. Şi numai dacă zici „Doamne!” cu toată prezenţa fiinţei tale, eşti plin de bucurie, pentru că numele „Doamne” este aducător de bucurie. Numai că mulţi dintre noi, multă vreme, nu ştim ce este…


Darul preoţiei e darul lui Dumnezeu

Altă pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoţii! Eşti nemulţumit de preot, iar de care ai fi mulţumit, ţi-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, iar la altul nu te lasă să mergi păcatele tale… Orice Duhovnic, indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină sau chiar şi sărăcia morală…


Apoftegme ale Părintelui Paisie Aghioritul

Când la rugăciune nu simțim mângâiere, atunci se întâmplă ceva. Va trebui să ne pocăim și să ne îndreptăm. Nu este așa cum spun unii că acest lucru se întâmplă din pizma diavolului, ci e ca și cum ne-ar spune Dumnezeu: „Nu te înțeleg în felul în care vorbești”. Rugăciunea, ca și dumnezeiasca Liturghie, este…


12 ianuarie – Sfânta Muceniţă Tatiana

Sfânta Muceniţă Tatiana a fost o diaconiţă din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235). Prăznuirea ei se face pe 12 ianuarie. Tatiana s-a născut la Roma într-o familie nobilă. Tatăl său era funcţionar în administraţia imperială, creştin în ascuns şi care a crescut-o pe fiica…


11 ianuarie – Sfântul Teodosie cel Mare

Cuviosul Teodosie cel Mare (gr. Θεοδόσιος ὁ Μέγας; sl. Феодосий Киновиарх), supranumit Chinoviarhul (adică ”începătorul vieţii de obşte”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi în Palestina. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 ianuarie. Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos din ţinutul Capadociei, în estul Turciei…


10 ianuarie – Sf. Grigorie de Nissa

Sfântul Grigorie al Nissei (335-384) n-a fost nici un mare administrator al Bisericii și un legislator al vieții monastice ca fratele său, Sfântul Vasile cel Mare († 1 ianuarie), nici un predicator prestigios și un poet ca Sfântul Grigorie de Nazianz († 25 ianuarie). El a luat-o totuși înaintea tuturor Părinților și scriitorilor bisericești din…


Mai întâi a fost ucis Ioan

S-a scris şi comentat foarte mult pe marginea atacului de la Paris, de la sediul publicaţiei Charlie Hebdo. Aproape că au fost epuizate toate perspectivele, de la o extremă la cealaltă. De la cei ce nu văd decât barbaria unor crime (ce nu pot fi justificate, cu adevărat, de absolut nimic) până la cei ce…


REMEMBER 2014

”Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Ps 132, 1). Şi sunt convins că nu e doar strigătul meu şi al psalmistului, ci e strigătul tuturor. Ce-am simţit în aceste zile? Am simţit că avem nevoie de unitate şi comuniune. Nu vom supravieţui fără sprijinul celorlalţi. Ne…


„Liberté” fără „égalité” și „fraternité” duce la extremism

„Liberté, Égalité, Fraternité, ou la Mort” era sloganul care exprima „binele național” în Franța anului 1937. Din păcate, constatăm că atunci când cele trei mari principii ale Revoluției Franceze nu funcționează împreună, rămâne doar moartea. Moartea din extremism. Există un adevăr pe care-l vedem sub ochii noștri: libertatea fără egalitate și fraternitate duce la individualism…


Boboteaza în comunitate, 2015

Blaise Pascal mărturiseşte undeva că L-a auzit pe Iisus spunându-i: “Mă gândeam la tine în agonia Mea; din sângele Meu vărsat de Mine pe cruce, o picătură a fost pentru tine”. Parafrazând textul prezent în opera Cugetări, astăzi putem să-L auzim pe Iisus-Domnul zicându-ne: “Mă gândeam la tine în timpul botezului Meu. Pentru tine am…


De Bobotează

De Bobotează… Este necesar să ne reamintim de botezul nostru şi să-l trăim la persoana întâi. A sosit momentul să redescoperim o virtute de care se vorbeşte mult, dar care este puţin practicată: coerenţa. Coerenţa este acea virtute prin care unul acţionează după cum gândeşte şi gândeşte după cum acţionează. Coerenţa creştină trebuie să se…


6 ianuarie – Botezul Domnului

Sărbătoarea Bobotezei se referă la momentul Botezului Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan, săvârşit de către Sf. Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Aceste eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de 30 de ani, înainte de a-şi începe lucrarea sa mântuitoare. Botezul săvârşit în apa Iordanului se…


Un cadou cu valoare eternă

Teddy Sallard era un băiat căruia i se potrivea bine expresia „unul dintre aceşti neînsemnaţi fraţi ai mei.” Nu-l prea interesa şcoala. Hainele lui erau mereu şifonate, pantofii veşnic prăfuiţi, părul niciodată pieptănat. Un copil cu o faţă inexpresivă, ce nu te lăsa să intuieşti nimic din ceea ce se întâmplă în lăuntrul lui. Ochi…