Împlinirea unui vis

mount-everest-plane-crash-2Aproape toţi oamenii au un vis pe care caută să-l împlinească cât timp trăiesc pe pământ. Fără un ideal, viaţa este lipsită de sens. În diferite moduri, noi toţi avem munţii noştri de escaladat, văile noastre de traversat, râurile noastre de trecut. Iar când cineva intenţionează să urmeze un vis, să escaladeze un versant sau să atingă culmea realizării profesionale, este greu să ne gândim mai departe de primii oameni care au ajuns pe vârful Everest, cel mai înalt munte de pe pământ, cu o jumătate de secol în urmă.

Este vorba de Edmund Percival şi Tenzing Norgay, un australian şi un nepalez. Primul, un apicultor din Noua Zeelandă, a renunţat la pasiunea sa, filosofia, şi a ales drumul aspru şi premejdios spre înălţimile neexplorate. Cel de al doilea, un băiat care păştea la poalele Everestului cireada sa de iaci, privind în sus, spre muntele despre care legenda spune că peste el nu poate zbura nici o păsare.

Să nu ne gândim că cei doi au reuşit urcarea masivului din Tibet din prima încercare. Au fost şapte încercări care au încununat 18 ani de oscilare fizică, emoţională şi financiară, de epuizare, de nopţi nedormite, de retrageri din faţa avalanşelor, dar niciodată de renunţare. Pe 29 mai 1953, cei doi se aflau pe vârful Chomolungma al cărui nume în tibetană înseamnă „mama universului”.

În povestea despre viaţa şi munţii lui, Tenzing spunea: „A fost un drum lung. Da. De la poalele Everestului până în vârf. De la păşunile cu iaci până la recepţia de la Buckingham Palace… Câteodată, ca toate drumurile, a fost dur şi amar. Am continuat să urcăm chiar şi atunci când ne luptam să respirăm, cu ajutorul oxigenului suplimentar. A fost greu, dar şi frumos. Pentru că a fost un drum înalt. Un drum de munte.” Ultimele cuvinte păstrate de la Tenzing Norgay au fost acestea: „Am avut un vis şi el a devenit realitate. Everestul este escaldat”.

Augustin Păunoiu