11 ianuarie – Cuviosul Teodosie cel Mare

1 Sf. Teodosie cel Mare-Coslada 3Cuviosul Teodosie cel Mare (gr. Θεοδόσιος ὁ Μέγας; sl. Феодосий Киновиарх), supranumit Chinoviarhul (adică ”începătorul vieţii de obşte”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi în Palestina. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 ianuarie.

Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi mama sa Evloghia, şi erau amândoi credincioşi şi cucernici.

Teodosie a intrat de tânăr în monahism și, din râvnă pentru Locurile Sfinte și din dorința de înstrăinare, a pornit spre Ierusalim, pe vremea când se adunase la Calcedon Sinodul IV Ecumenic, la anul 451. Trecând prin Antiohia, s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul (prăznuit la 1 septembrie), de la care a deprins înclinarea spre viața cea îmbunătățită și care i-a proorocit că va fi păstor peste multe oi cuvântătoare pe care le va scoate din gura lupului.

Ajuns la Ierusalim, Teodosie s-a închinat la toate locurile sfinte pomenite în evanghelii. Apoi a viețuit un timp într-o mică comunitate monastică la jumătatea drumului dintre Ierusalim și Betleem, sub ascultarea și cu sfătuirea unui mare bătrân, pustnicul Longhin, care el însuși trăia lângă turnul lui David în apropiere de poarta dintre Jaffa a cetății sfinte.

Mai apoi, Teodosie s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului, despre care tradiția spune că era peștera în care cei trei Magi au petrecut noaptea după ce s-au închinat Mântuitorului Iisus Hristos. Aici, timp de 30 de ani, Teodosie s-a hrănit doar cu ierburi şi roade de finic, nemâncând deloc pâine. Rugăciunea lui era neîncetată și lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieţii sale de ascet, în jurul său s-au adunat mulţi ucenici, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstire.

Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 în deșertul lui Iuda. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un arhondaric pentru călugării străini, un altul pentru primirea săracilor şi a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni şi un azil pentru alienaţi.

Aşezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naţionalităţi diferite şi patru biserici: într-una Dumnezeu era lăudat în greceşte, în alta în siriacă, în alta în armeană şi a patra era rezervată alienaţilor şi posedaţilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin minuni şi înmulţind pâinea şi celelalte necesare vieţii. Viață lor călugărească era inspirată de regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare, frații adunându-se de șapte ori pe zi la biserică pentru laude.

În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie), Teodosie a fost ales de patriarhul Salustius al Ierusalimului ca superior şi conducător al tuturor monahilor ce vieţuiau în comunităţi în Palestina și Țara Sfântă, în timp ce sfântul Sava cel Sfinţit (prăznuit la 5 decembrie) era în fruntea eremiţilor şi a celor ce trăiau în lavre. Cei doi sfinţi erau uniţi de o mare dragoste, întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovniceşti şi pentru a lupta împreună împotriva ereticilor.

Sfântul Teodosie a fost un înflăcărat oponent al ereziei monofizite. După ce a predicat de la amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, la cererea călugărilor palestinieni, despre importanța învățăturii Sinodului ecumenic de la Calcedon și că cei care nu-l primesc sunt anatema, împăratul Anastasius I (430–518; împărat între 491 și 518) – un monofizit moderat – l-a suspendat temporar. Dar Teodosie era susținut de importante personalități ale vieții bisericești de atunci, cum ar fi episcopul Felix IV al Romei și patriarhul Efrem al Antiohiei.

Atins, către sfârşitul zilelor, de o lungă şi dureroasă boală, a suportat totul ca Iov, dând slavă lui Dumnezeu. Înainte de moartea sa, Cuviosul Teodosie cel Mare a chemat la sine trei episcopi apropiați lui și lor le-a descoperit că o să moară curând. A trecut la cele veşnice după trei zile, la vârsta venerabilă de 105 ani, în anul 529. Trupul său a fost îngropat în peștera în care și-a început ostenelile ascetice, iar mai târziu mormântul său a fost transferat în mănăstirea sa.