Dacă trăiai în lumea antică şi aveai chef de puțină terapie prin cumpărături, străzile Romei erau cel mai potrivit loc pe care puteai să-l alegi. Roma antică era un oraş cosmopolit care atrăgea constant oameni şi mărfuri de dincolo de țărmurile Mediteranei. Până la finele primului secol p.Hr. oraşul deja atinsese un prag de un million de locuitori, o cifră care avea să mai fie atinsă abia în 1800 de către Londra.

Ca mai toți locuitorii oraşelor, romanii se bazau pe comercianții care îi aprovizionau cu mâncare, îmbrăcăminte şi alte bunuri. Dovezile de care dispunem indică un comerț din cale-afară de înfloritor, unul dintre principalele aspecte pe care era imposibil să nu-l remarci era numărul colosal de negustori şi cumpărători. Pe negustori îi găsim în cele mai aglomerate zone ale oraşului.

Micile prăvălii şi ateliere se întindeau de-a lungul principalelor străzi, depăşindu-şi pragurile şi ocupând până la urmă toată strada. Poetul Martial ne spune că până la edictul lui Domitian, care interzicea această practică, Roma arăta ca un magazin imens. Neguțătorii, vânzătorii ambulanți sau târgoveții tindeau să se îmbulzească în arealele centrale. Ocupau băile publice, forurile, circurile, templele, teatrele sau amfiteatrele, atraşi de oportunitatea unei afaceri de succes dat fiind numărul mare de cetățeni care frecventau aceste locatii.

Vânzătorii de la temple ofereau mărfuri dedicatorii precum ghirlandele de flori, în vreme ce aceia de lângă amfiteatre puneau la dispoziție programele cu gladiatori, menționate şi de Cicero. Mărfurile perisabile, deci alimentele, erau bunuri foarte comune pe străzile Romei. Pâinile, cârnații, produsele de patiserie erau ideale pentru cetățeanul grăbit. Picturile şi reliefurile de la Pompeii şi de la Ostia sunt sursa cea mai bună pentru înfățişarea tarabelor. Acestea sunt de pildă foarte vizibile într-o reprezentare pompeiană a unei revolte din amfiteatru – reprezentare a unui eveniment istoric petrecut în 59 p.Hr., când rezidenții oraşului vecin Nuceria vin în Pompeii.

În prim plan se văd instalate tarabele sub pânze atârnate de copaci sau de țăruşi. Mesajele desenate pe zidurile exterioare ale amfiteatrului ne dau de asemenea o idee despre locația lor. O altă reprezentare pompeiană ne arată o scenă cu evenimente cotidiene în for. Printre procese de judecată, pedepse corporale sau lecturi ale informațiilor publice se întrezăresc şi neguțătorii care îşi aşează mărfurile, unii mâncarea în ceaune, alții vesela pe pământ.

Unii însă au un spațiu comercial mai elaborat. Un vânzător de pantofi amenajează bănci pentru clienți şi îşi marchează spațiul prin draperii. Vânzătorii de pâine şi legume îşi aranjează marfa pe mese de lemn şi în coşuri. Un relief de marmură de la Ostia ne arată un vânzător de legume cu un coş imens şi o tarabă din trestie, iar un altul înfățişează o femeie care stă în spatele cuştilor în care îşi ține puii şi iepurii. La tarabă aceasta ține chiar şi două maimuțe pentru a atrage mai mulți clienți. Alți negustori sunt mai mobile, cărându-şi marfa pe tăvi sau în coşuri agățate de gât. Multe desene ni-I arată pe vânzători cu o mână ridicată, chemându-I pe cetățeni la tarabe. Nu numai că aceştia sunt foarte vizibili, ci în acelaşi timp sunt şi foarte stridenți. Seneca se plânge de târgoveții care frecventează băile de sub apartamentul său pentru că țipă ca în gură de şarpe ca să-şi vândă marfa.

Alți scriitori compară retorica slabă a competitorilor lor cu strigătele neiscusite ale târgoveților. Martial aseamănă discursurile unui prieten cu retorica unui vânzător de năut, a unui negustor de peşte sau a unui bucătar care vrea cu orice preț să scape de cârnați. Sursele literare sunt scrise oricum de către înalta aristocrație romană, care îi considerau pe comercianți amăgitori şi înşelători, vânzând mărfuri de calitate îndoielnică. Galenus îi condamnă crunt, acuzându-I că folosesc carne umană în preparatele de porc. Un autor de secol V se plânge că țin ouăle sau cepele în apă ca să pară mai mari decât sunt în realitate.

Şi bărbații şi femeile se amestecă în acest mediu al comercianților, ca vânzători şi cumpărători. Exista totuşi o tendință de segregare economică. Pe de o parte, vânzătorii ambulanți vindeau mâncarea la prețuri mici şi probabil se aprovizionau pentru clienții de condiție mai umilă. Mulți se poate să fi fost ei înşişi săraci, negâsind alt mijloc de supraviețuire decât aceste mici afaceri.

Pe de altă parte. Cumpărătorii cu situație materială bună puteau vizita macellum-ul, o piață de lux unde se făceau chiar licitații. Varietățile rare de peşte precum mogilidul puteau ajunge la prețuri exorbitante. Pe aici stăteau la pândă şi cămătarii, care le acordau împrumuturi celor care nu-şi permiteau marfa. Istoricul Suetonius vorbeşte despre disprețul împăratului Tiberius cauzat de plata a 30.000 de sesterți pentru trei peşti, adică de 30 de ori mai mult decât salariul annual al unui legionar.

Pe lângă peşte, vânzătorii puneau la dispoziție şi carne, o parte provenind de la sacrificiile animale. Alte delicatese includeau melcii, şoarecii sau păsările cântătoare…Cei bogați aveau privilegiul de a fi vizitați de către comercianți chiar la ei acasă. Ovidiu remarcă glumeț că de obicei aceştia nimereau când doamna chiar simtea nevoia de terapie prin shopping, ceea ce se dovedea uşor agasant pentru consortul acesteia. Poeții mai glumeau şi în legătură cu posibila amenințare sexuală pe care o reprezentau comercianții, care uneori profitau din plin de nevoia femelior din elita socială de face achiziții pentru a se mai elibera de plictiseala din viețile lor.

Ca fapt divers, şi romanii aveau târguri de “Crăciun”, sau mai precis cu ocazia Saturnaliilor, festivalul din decembrie la care toată lumea se bucura şi uita de normele sociale. Se făcea schimb de sigilla, mici figurine din argilă, de unde şi denumirea târgurilor, sigillaria. Tarabele se aşterneau cu sutele pe câmpul lui Marte, dar mai înainte târgul se ținea în Porticus Aronautarum, ridicat de generalul Agrippa în 25 a.Hr. Ca şi astăzi, iarmarocul din decembrie trebuie să fi contribuit la crearea unei plăcute atmosphere sărbătoreşti.

Irina Maria Manea

Sursa: historia.ro