Duminica a XXXII-a după Rusalii, Ev. Luca 19, 1-10

12604906_1093203317378640_4918581488572273862_oÎn vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el: Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi el, grăbindu-se, s-a coborât şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toţi cârteau şi ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în faţa Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

În această Evanghelie facem cunoştinţă cu un om bogat, având o meserie ce presupunea (şi încă presupune) îmbogăţire necinstită, dar şi colaborare cu oprimatorul propriului popor (evreii erau sub ocupaţie romană): Zaheu Vameşul.

Acesta află că Iisus urma să treacă prin Ierihon, cetatea sa, şi, curios fiind să vadă cine este acest predicator şi vindecător, se alătură mulţimii care îl aştepta. Însă fiind mic de înălţime, se urcă într-un sicomor şi îşi face acolo un soi de „lojă” teatrală ca să vadă „spectacolul credinţei”.

Câţi dintre noi nu facem la fel? Câţi nu merg la Liturghie doar la biserici unde se fac slujbe frumoase, liturghii arhiereşti cu toată pompa, coruri frumoase, sau pe unde sunt icoane făcătoare de minuni sau „preoţi cu har”, în speranţa că vor vedea sau vor auzi lucruri altfel de nevăzut şi de neauzit.

Însă cel care vrea să vadă se expune pe el însuşi să fie văzut. Urcat în sicomor, Zaheu este văzut de Mântuitorul, Cel ce cunoaşte inimile oamenilor. Cum îl vede, Hristos îl şi strigă: „Zahee, coboară-te degrabă, că astăzi trebuie să rămân în casa ta.”

Vă daţi seama ce şocant trebuie să fi fost pentru Zaheu. El venise acolo să vadă un spectacol religios, cu niscaiva predică şi multe vindecări. Se aştepta să vadă vreun orb vindecat, vreun olog îndreptat, vreun lepros curăţat. Dar categoric nu se aştepta să fie tocmai el „victima” minunii Domnului.

Şi iată că Hristos, vindecătorul ologilor trupeşti, îl cunoaşte şi, sfidând Legea lui Moise, care nu permitea să stai în aceeaşi casă şi la aceeaşi masă cu necuraţi asemenea lui Zaheu (care avea o meserie necinstită), se autoinvită să fie oaspetele lui.

Dar vă daţi seama ce şocant lucru trebuie să fi fost şi pentru ucenicii şi mulţimea din jurul lui Iisus. Tocmai la Zaheu Vameşul şi-a găsit loc să fie primit în ospeţie?

Dumnezeu surprinde şi ne surprinde. Însă tot timpul ne surprinde plăcut. Căci iată că Hristos nu se invitase doar în casa lui Zaheu, ci şi în sufletul acestuia. Spontan, fără să i-o ceară nimeni, Zaheu hotărăşte să pună capăt îmbogăţirii sale obţinute prin mijloace necinstite şi necurate: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.”

Există o continuă reciprocitate între ceea ce Iisus ne cere să facem și ceea ce face El pentru noi. Samarinencei îi spune: “dă-mi să beau” și de fapt îi dăruiește El apa cea vie. Ucenicilor le spune în fața unei mulțimi de oameni: “dați-le să mănânce” și de fapt El înmulțește pâinile și peștii. Lui Zaheu îi spune “astăzi trebuie să rămân în casa ta” însă de fapt este Iisus este cel care îl primește în Casa Sa, Împărăție a Cerurilor, dăruindu-i încă o dată adevărata sa haină și identitate de fiu al lui Avram, adică de om al credinței.

Noi ne speriem tare repede atunci când Dumnezeu ne cere ceva, fie că e vorba de cele 10 porunci, fie că e vorba de o vocație, ori la căsătorie, ori la călugărie, ori la preoție, fie că e ceva ce percepem intim în viața noastră de rugăciune. Ni se pare că trebuie să renunțăm la ceva, că pierdem ceva, că Dumnezeu ia o parte din noi. Evanghelia de astăzi ne traduce pe undeva adevăratul mesaj al Cerului: atunci când Iisus vrea ceva de la noi, în mod evident dorește să ne dăruiască o parte din El!

Tabloul în care Zaheu, păcătos cocoțat pe lemnul sicomorului, căutând să-l vadă pe Iisus, și căruia Mântuitorul îi spune: “Astăzi rămân în casa ta”, este în simetrie spirituală cu un alt cadru, în care tâlharul ridicat pe lemnul crucii la fel ca Zaheu, din cauza micimii sale, întâlnește și el privirea blândă a Fiului lui Dumnezeu, iar Cel răstignit îi spune: “Astăzi vei fi împreună cu mine în rai!”. Cât de minunat este acest “astăzi”! În două contexte diferite înseamnă același lucru. Și pentru Zacheu și pentru tâlhar viața veșnică începe atunci, fiindcă Viața Veșnică este Iisus. Când ne punem în rugăciune, când suntem la Sfânta Liturghie, când Sfintele Taine devin tot mai mult parte din viața noastră, veșnicia începe și în noi.

E adevărat că avem o luptă de dus, o luptă grea în care două identități ale noastre se înfruntă încontinuu, în fiecare zi. Avem de ales zilnic între omul vechi, fiu al acestei lumi, și omul înnoit în Hristos, fiu al lui Dumnezeu. Adică între a fi mare în această lume, dar de fapt atât de mic încât să ai nevoie să te urci în copac pentru a vedea cu adevărat, sau a fi mic și neînsemnat pentru această lume, dar ajuns de fapt la statura omului desăvârșit, care își împarte casa și viața cu Dumnezeu. Iar dacă lupta ni se pare prea dură, Mântuitorul e în fiecare clipă lângă noi, chiar la ușa casei noastre.

Învăţătura pentru noi este simplă: să mergem la biserică, oricum, în orice condiţii şi chiar şi cu cele mai fistichii motivaţii. Dar să mergem cu inima deschisă. S-ar putea să avem o foarte mare surpriză, asemeni celei a lui Zaheu: să plecăm spre biserică cu o curiozitate şi să ne întoarcem acasă cu Dumnezeu.