Duminică, 6 martie 2016, în comunitate

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, prin grija credincioşilor comunităţii, în special a dnei Elisabeta Ţuţu, dlui Gheorghe Țuțu, Cameliei Giura, Maricicăi Andrei, Anei-Maria Cimpoca, 350 de mucenici au fost pregătiţi, sfinţiţi şi împărţiţi celor prezenţi la Sfânta Liturghie.

Doamnele au primit flori şi dulciuri din partea bărbaţilor. Mulţumesc domnilor din Consiliul parohial, în special dlui Ioan Nica.

Sfinții 40 de mucenici din Sevastia au fost un grup de patruzeci de ostași romani care au pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin zdrobirea oaselor și apoi arderea trupurilor, în anul 320. Pomenirea celor 40 de Sfinți Mucenici în Biserica Ortodoxă se face la 9 martie.

Sevastia (în greacă Σεβάστεια, cunoscut și ca Sebaste) era o veche localitate din Armenia antică (astăzi Sivas, în Turcia). Aici se afla în acel timp Legiunea a XII-a Fulminata („Legio duodecima Fulminata”), a cărei garnizoană se afla la Melitene, în Asia Mică.

DSC_4037

DSC_4021

DSC_4055

DSC_4063

DSC_4068

DSC_4085

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de mucenici din Sevastia, suprapunându-se peste începerea anului agricol tradițional, a generat o sărbătoare tradițională românească: Mucenicii sau Măcinicii. În această zi, se trece la curățenia gospodăriei, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, pentru a aduce căldura din casă și afară.

Gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți „mucenici” sau „sfințișori”. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8 și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă. În Muntenia și în Dobrogea, se păstrează aceeași formă a cifrei 8, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici.

Pregătite sub formă de opturi, sugerând coroanele oferite martirilor, sau de pâinișoare scufundate într-o compoziție de aspectul apei înghețate, amintind lacul în care au murit ostașii credincioși, ele se consumă în familie și se împart la vecini. Înțelesul adânc și mișcător al acestui obicei rămâne o dovadă a credinței profunde a strămoșilor noștri. El este în măsură să exprime legătura strânsă între durerea morții și bucuria învierii cu Hristos, între suferința trecătoare și coroana biruinței ce ne dăruiește viața cea fără de sfârșit.