Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

12342387_1528947794087817_6232275836978445329_n14. Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. 16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. 17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, 18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. 20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. 21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Postul Mare este perioada liturgică de patruzeci de zile al cărei scop fundamental este, dintotdeauna, acelaşi: un serios examen asupra stării noastre de viaţă, mărturisirea păcatelor şi luarea hotărârii de a elimina din viaţa noastră ceea ce Dumnezeu consideră păcat, luptând cu noi înşine, învingând omul vechi şi aducând la lumină omul cel nou.

De ce patruzeci de zile? Inspirată de exemplul lui Moise şi al lui Ilie care, după un post de 40 de zile au fost admişi să-L vadă pe Dumnezeu (Ex 24, 18; 1 Re 19, 8), dar mai mult, inspirată de retragerea lui Iisus în pustiu, pentru 40 de zile, înainte de începerea activităţii sale publice (Mt 4, 1-2), Biserica a adoptat această perioadă simbolică drept pregătire pentru sărbătoarea Paştelui. Numărul patruzeci [în timpul lui Noe potopul a durat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Gen 7, 17), patruzeci de ani a rătăcit poporul evreu prin deşert înainte de a intra în ţara promisă (Ex 16,35)], indică un timp de probă dar şi un timp de har, un timp privilegiat în care creştinii trebuie să vegheze şi să se roage, pentru a se putea asocia lui Hristos în lupta împotriva păcatului, făcându-se părtaşi, în acest mod, de biruinţa Sa. Este un timp liturgic sfânt, semn al unui timp de har care antrenează întreaga Biserică, atât pe cei care se pregătesc să primească botezul, cât şi pe cei care redescoperă vocaţia de creştin, în lumina pascală. În Biserica primară, această perioadă era ultima etapă de pregătire a catehumenilor, cei care urmau să primească botezul în noaptea de Paşti. Începând cu secolul al IV-lea, s-a manifestat tendinţa de a transforma aceste patruzeci de zile într-un timp de penitenţă şi de reînnoire pentru întreaga Biserică, prin practicarea postului şi a abstinenţei.

Cum trăim Postul? Practica duhovnicească a postului constă în privarea sau în cumpătarea nu doar faţă de mâncare, ci faţă de tot ce ar putea impiedica trăirea unei intense vieţi spirituale. Acum se cere o ascultare mai atentă a cuvântului lui Dumnezeu, o „anamneză”, o retrăire a Tainei Botezului, redescoperirea şi celebrarea Tainei Pocăinţei (Mărturisirii), participarea frecventă la Sfânta Liturghie şi intensificarea rugăciunii personale. Biserica propune ca acest timp să fie transformat într-un fel de „retragere spirituală” în care creştinul este invitat să se trezească din lâncezeală şi să dea un nou suflu credinţei sale. În acest timp de pregătire pentru cea mai frumoasă dintre sărbătorile creştine, Biserica este „înarmată” cu instrumente care fac vizibilă acţiunea lui Dumnezeu în drumul convertirii omului: postul, rugăciunea, milostenia. Aceste trei forme ale pocăinţei interioare a creştinului exprimă convertirea în raport cu sine, în raport cu Dumnezeu şi în raport cu ceilalţi. Ele aparţin, dintotdeauna, vieţii şi practicii Bisericii, răspunzând nevoii permanente a creştinului de a se converti, de a cere iertare pentru păcatele comise, de a cere ajutorul divin şi de a aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.

Practicarea postului, ca şi rugăciunea sau milostenia, nu reprezintă o noutate pe care o aduce Iisus-Domnul: experienţa religioasă a poporului lui Israel arată că postul era practicat ca o profesiune de credinţă în unicul Dumnezeu adevărat şi ca element necesar pentru a depăşi probele la care erau supuse credinţa şi încrederea în Dumnezeu. În Noul Testament, postul este prezentat ca mijloc de pocăinţă şi de înălţare spirituală. Iisus îi îndeamnă pe cei care postesc să facă lucrul acesta pentru Dumnezeu, nu pentru oameni (Mt 6, 16-18). În vechime, postul impus pentru această perioadă era atât de riguros încât, în secolul al cincisprezecelea, era încă în vigoare o lege care-i condamna la moarte pe măcelarii care vindeau carne în timpul Postului Mare. Însă, odată cu trecerea timpului, rigorile disciplinei postului au suferit o vizibilă relaxare.

„Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tes 5, 17). Pentru că nimic nu are valoarea rugăciunii; ea face cu putinţă ceea ce este cu neputinţă, uşor ceea ce este greu. Este cu neputinţă ca omul care se roagă să păcătuiască. Cine se roagă se mântuieşte cu siguranţă, cine nu se roagă se osândeşte cu siguranţă. „Mulţi oameni, rugându-se, nu se roagă!” pentru că inima şi viaţa lor nu sunt în armonie cu rugăciunea. Rugăciunea, înainte de toate, trebuie să izvorască din inimă şi abia apoi să se materializeze prin vorbe. Uneori nici nu este nevoie de cuvinte, pentru că dragostea, umilinţa şi curăţia inimii spun totul. Rugăciunea cere să faci linişte în jurul tău, este un fel de „tăcere în doi”. În timpul Postului Mare, în mod special în această perioadă, rugăciunea trebuie să facă parte din arsenalul de luptă împotriva omului vechi. Fără rugăciune, convertirea este imposibilă, aşa cum fără rugăciune faptele noastre sunt doar prestări de servicii. Pentru un creştin este important spiritul şi sensul care susţin o activitate. Rugăciunea şi acţiunea nu se contrazic, ci se întăresc una pe cealaltă. Încercările de a-i ajuta pe ceilalţi, intenţia de a face ceva bun pot fi lipsite de energie dacă nu sunt încadrate şi susţinute de rugăciune. Cel care uneşte rugăciunea cu faptele şi faptele cu rugăciunea, acela se roagă fără încetare. Numai astfel putem socoti realizabil principiul de a ne ruga fără încetare.

Milostenia. Săracii nu vor lipsi nicicând din această lume, de aceea deschide-ţi cu dărnicie mâna către fratele tău, către cel smerit şi sărac. „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea” (Lc 3, 11). Pomana faţă de cei aflaţi în nevoie, făcută din dorinţa sinceră de a ajuta şi cu multă discreţie, este o mărturie a iubirii frăţeşti, dar şi un lucru bine plăcut în ochii Domnului: „…milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Mt 6, 4).

Dintotdeauna cei săraci s-au bucurat de o grijă deosebită din partea Bisericii, care s-a inspirat din sărăcia lui Iisus şi din atitudinea pe care El a avut-o faţă de cei săraci (Mc 12, 41-44). Creştinul trebuie să fie capabil şi dispus să dăruiască, atunci este vorba de milostenie sufletească (a învăţa pe cei neştiutori, a sfătui pe cei în îndoială, a mângâia pe cei în întristare, a suporta cu răbdare pe cei dezagreabili), ca şi atunci când trebuie să facă fapte de milostenie trupească (a da de mâncare, a îmbrăca pe cei lipsiţi de îmbrăcăminte, a vizita pe bolnavi). Milostenia şi filantropia pot fi înăbuşite de zgârcenie, atitudine contrastantă cu vocaţia de creştin şi un motiv de nemulţumire şi de neîmpăcare personală. „Este în mine o nelinişte: e greutatea bogăţiilor pe care nu le-am dat „(Rabindranath Tagore). „Adevăr vă spun: tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia mici, mie nu mi-aţi făcut! ” (Mt 25, 46).

10 sfaturi pentru un post binecuvântat!

De ce oare nu ne-am hotărî chiar acum să trăim acest Post al Paştilor cu o totală generozitate a inimii, minţii, sufletului, trupului şi emoţiilor? Să trăim aceste patruzeci de zile de binecuvântări ca şi cum ar fi ultimul Post al Paştilor pe care l-am avea de trăit! Viaţa este scurtă şi timpul zboară, iar ceasul nu merge niciodată înapoi. În cele ce urmează, vom oferi zece practici simple de post, astfel încât acest Post al Paştilor să fie într-adevăr cel mai bun pe care l-am trăit până acum. „Dacă auziţi astăzi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile…”

1. Rugăciunea. În loc să fim Marta, de ce nu am încerca în acest Post al Paştilor să o imităm pe Maria din Betania?! Ce făcea Maria în timp ce Marta se agita de colo-colo, frenetică şi iritată? Maria stătea pur şi simplu la picioarele lui Iisus, Îl privea şi asculta atentă cuvintele Lui, purta o discuţie prietenească şi iubitoare şi pur şi simplu Îl iubea pe Iisus. De ce să nu ne propunem în acest Post – imitând-o pe Maria din Betania – să ne rugăm ceva mai mult şi mai bine?!

2. Reconcilierea şi pacea. Dacă există în viaţa noastră o persoană faţă de care simţim amărăciune, resentimente, poate chiar ură, atunci Postul Paştelui este timpul cel mai potrivit să ne împăcăm. Să construim o punte şi să dărâmăm barierele! În cuvintele pe care le rostesc cu ocazia căsătoriilor, le spun noilor soţi care sunt cele mai importante trei expresii pe care trebuie să le înveţe: „Te iubesc!”, „Îmi pare rău!” şi „Te iert”. Postul Paştelui este timpul potrivit pentru a arunca drojdia veche şi stricată şi a ne reînnoi relaţiile sociale!

3. Pocăinţa. Iisus spune clar şi fără echivoc: „de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.” Să renunţăm la ceva care ne place, de dragul lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor! Spunând „Nu” sinelui, spunem „Da” invaziei lui Dumnezeu în inimile noastre! Să-i cerem Duhului Sfânt să ne lumineze să facem renunţările cele mai plăcute Domnului!

4. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. În timpul sfintei perioade de Post al Paştelui, Biserica ne îndeamnă cu căldură să avem cu adevărat foame de Cuvântul lui Dumnezeu. Iisus răspunde la prima ispită a diavolului astfel: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci şi cu orice cuvânt care iese din gura Domnului”. Să ajute Domnul ca în acest Post al Paştilor să fim motivaţi de meditarea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu! Să citim, să medităm, să contemplăm, să ne rugăm şi să acţionăm – punând în practică noile înţelesuri pe care le-am primit. Aceasta va avea ca rezultat transformarea vieţii, aşa cum afirma Sf. Ap. Pavel: „Nu mai sunt trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”.

5. Milostenia. Postul Paştelui este timpul dăruirii, în special către cei săraci, bolnavi, marginalizaţi şi respinşi de societate. „Orice faceţi pentru cel mai mic dintre fraţii Mei, Mie mi-aţi făcut.”

6. Cei trei ‘T’. După milostenie, să ne facem o examinare a propriei vieţi sub următoarele trei aspecte şi să vedem unde şi cum putem dărui: „Dăruiţi până când doare!” Timpul! Să dăruim altora din timpul nostru. Să începem de acasă, fiindcă întotdeauna bunătatea începe de acasă. Talentele! Cu toţii avem diferite talente. Postul Paştelui este timpul potrivit în care să ne învingem lenea şi să muncim sârguincios ca să ne cultivam talentele pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Mai bine să ne epuizăm decât să ruginim! Tezaurul! Dacă avem în exces sau mai mult decât ne trebuie mâncare, îmbrăcăminte, bani, să oferim şi iarăşi să oferim! În persoana celor săraci, lui Iisus Hristos Îi dăruim!

7. Bucuria. Să fim plini de bucurie! Să încercăm să ne implementăm acronimul din limba engleză J. O. Y. (= bucurie): J de la Jesus (Iisus); O de la others (ceilalţi); Y de la you (tu)! Dacă îl punem pe Iisus Hristos pe primul loc, pe ceilalţi pe locul al doilea şi pe ultimul loc suntem noi înşine, atunci vom trăi bucuria Sfântului Duh şi aceasta se va revărsa asupra tuturor celor pe care îi vom întâlni!

8. Liturghia şi Împărtăşirea duminicală. De departe cea mai bună modalitate în care putem trăi Postul Paştelui este să fim cât mai aproape cu putinţă de Iisus, Domnul nostru. La Sfânta Liturghie şi la Împărtăşanie nu numai că suntem aproape de Iisus, dar Îl şi primim în adâncul fiinţei noastre, chiar în locaşul sufletului nostru. Să mergem aşadar la Sfânta Liturghie şi la Împărtăşanie cu intenţiile noastre, dar în special pentru iertarea păcatelor şi prevenirea acestora. De ce a suferit Iisus în Patima Sa? Ca să ne arate abisul iubirii Sale pentru toată omenirea şi pentru fiecare dintre noi în parte. Să oferim Sfânta Liturghie şi Împărtăşania pentru repararea greşelilor din trecut, atât ale noastre cât şi ale familiei noastre.

9. Să ne învingem propriul demon. Toţi avem propriul nostru punct slab, din cauza căruia putem cu uşurinţă să cădem. Dar avem şi propriul nostru demon care ne atacă – mergând adesea exact spre punctul nostru slab. Să căutăm şi să găsim locul unde ne atacă cel mai tare. Putem privi de exemplu la păcatele capitale şi să vedem unde găseşte la noi demonul o portiţă. Lăcomia? Pofta trupească? Zgârcenia? Mândria? Lenea? Mânia? Invidia? În timpul Postului Paştelui suntem cu adevărat soldaţi înrolaţi în armata Împăratului Hristos. Este timpul să luptăm împotriva demonului nostru personal, cu forţa lui Iisus Hristos. Noi suntem slabi, dar Domnul este puternic. Nimic nu e cu neputinţă pentru Dumnezeu!

10. Sfânta Fecioară Maria şi Postul Paştelui. Să ne apropiem mai mult de Maica Domnului, mijlocitoarea noastră. Să revedem filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Hristos”, în care apare semnificativ rolul Sfintei Fecioare Maria. Să ne străduim să trăim aceste zile sfinte ale Postului Paştelui cu inima îndurerată şi curată a Maicii Domnului, şi privind totul prin ochii ei.

În concluzie, dragii mei, dacă vom trăi aceste sugestii cu generozitatea sufletului, acesta va fi cel mai sfânt dintre toate Posturile trăite de noi până acum. Vom trăi astfel taina pascală în toată plenitudinea ei – suferind şi murind cu Iisus, astfel încât să putem să ajungem cu El la slava Învierii!