Congresul Nepsis, Barcelona: 11-13 martie 2016

În perioada 11-13 martie 2016 a avut loc, la Barcelona, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei Lauran, Congresul Nepsis (întrunirea anuală a tinerilor din comunităţile ortodoxe aparţinând Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei), cu tema: „Comunicare şi comuniune. Reţelele de comunicare, ajutor sau piedică în viaţa duhovnicească?”

Invitatul special al Congresului a fost Părintele Profesor Univ. Dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Din partea Parohiei „Sfântul Nectarie Taumaturgul” – Coslada au participat cinci tineri: Mădălin Sorin Cartaş, Andrei Dinuţ, Alexandru Marian Mocanu, Giani Dorinel Lucaci şi Ana-Maria Cimpoca, însoţiţi de doamna preoteasă, Gina Cimpoca.

Evenimentul a fost găzduit de Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Barcelona, prin grija şi preocuparea părintelui paroh, Aurel Bundă, și doamnei preotese, Liliana Bundă, cărora le mulţumim pentru primirea călduroasă.

Am avut, de asemenea, bucuria să reîntâlnim oameni dragi, misionari ca şi noi, părintele Mihai Solomon şi doamna preoteasă Camelia Solomon, din Parohia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul și Sf. Ierarh Grigorie Palama” – Girona, însoţiţi de Georgiana Afetelor și Angela Afetelor, delegaţii comunităţii, cu care am petrecut un binecuvântat şi preţios timp.

Apariţia internetului şi a altor noi tehnologii media extind cu repeziciune posibilităţile Bisericii şi ale organizaţiilor religioase de a-şi promova mesajul.

Este uşor să criticăm mijloacele media pentru modul cum prezintă ştirile în materie de religie, dar pe de altă parte este adevărat că a crescut şi disponibilitatea conţinuturilor bune. Inovaţiile tehnologice au redus puterea vechilor monopoluri în comunicaţii, deschizând noi spaţii Bisericii şi credincioşilor.

Proliferarea activităţii web nu este însă fără efecte negative. Oricine poate să deschidă un sit sau un blog, astfel că utilizatorii trebuie să fie atenţi la calitatea informaţiei. Apoi mediul electronic conduce adesea la trivializări şi la polemici.

Sfânta Liturghie arhierească din ziua de duminică, 13 martie 2016, a Lăsatului sec de brânză, a încununat evenimentul dedicat tinerilor, pentru că Euharistia este centrul vieţii duhovniceşti, izvorul din care, gustând, ne pătrundem de o nouă viaţă, dumnezeiască, plină de putere, împlinirea promisiunii lui Hristos de a rămâne în noi şi noi întru El (Ioan 6, 56).

Gina Cimpoca

Foto: Gina Cimpoca

DSC_4217

DSC_4227

DSC_4233

DSC_4235

DSC_4248

DSC_4274

DSC_4329

DSC_4360

DSC_4345

DSC_4366

DSC_4379

DSC_4450

DSC_4529

DSC_4549

DSC_4556

DSC_4563

DSC_4568

DSC_4581

DSC_4597

DSC_4628

DSC_4642

DSC_4680

DSC_4701

DSC_4710

DSC_4904

DSC_5058

DSC_5072

DSC_5087

DSC_5092

DSC_5099

DSC_5111