Întrunirea preoţilor din Protoieria Madrid Est

În ziua de marţi, 29 martie a.c., a avut loc în biserica Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din municipiul Coslada (Madrid) întrunirea de lucru a preoţilor din Protopopiatul Madrid Est.

Au fost prezenţi preoţii parohi şi slujitori din parohiile protopopiatului, respectiv: Pr. Adrian Pintea, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Alcalá de Henares; Pr. Ioan Ciprian Farcaş, din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” – Arganda del Rey; Pr. George Cimpoca, din Parohia “Sfântul Nectarie Taumaturgul” – Coslada; Pr. Emilian Geabana, din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Casian” – Guadalajara; Pr. Sergiu Adrian Covaci, din Parohia „Întâmpinarea Domnului” – Mejorada del Campo; Pr. Ștefan Șupeală, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Rivas Vaciamadrid; Pr. Mihai Cătălin Savu, din Parohia „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” – Torrejón de Ardoz. Din partea Centrului eparhial a participat, ca delegat, Preacuviosul Părinte Protosinghel Siluan Şandor, consilier în cadrul Sectorului pastoral-liturgic.

Ziua a debutat cu săvârşirea, în sobor, a Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite, urmată de conferinţa propriu-zisă, a cărei temă propusă a fost: „Cum inspirăm tinerii să-L trăiască şi să-L mărturisească pe Hristos?”, suţinătorul ei fiind Pc Pr. Adrian Pintea, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Alcalá de Henares.

În dorinţa de a descoperi cum poate Biserica să îi ajute pe tineri să Îl trăiască pe Hristos, am căutat să identificăm motivele care îi scot sau îi ţin pe tineri în afara Bisericii. Din diverse sondaje şi opinii personale reiese că adolescenţii şi tinerii de astăzi doresc să aibă o credinţă care să îi ţină conectaţi la realitate şi cel puţin o parte crede că Biserica îi împiedică să menţină legătura cu lumea în care trăiesc. În opinia unora dintre ei, creştinii demonizează tot ce este în afara Bisericii, aceasta ignorând de fapt problemele lumii reale.

Adolescenţa este, prin excelenţă, o perioadă a cercetării, a căutării şi a întrebărilor. Tinerii care au plecat din biserică afirmă că au avut întrebări care au fost ignorate. Acestea au fost fie îndoieli intelectuale (de ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?), fie îndoieli emoţionale (dacă Dumnezeu mă iubeşte, de ce sunt atât de singur/trist etc.?).

O altă categorie de tineri susţine că pentru cariera şi interesele lor credinţa nu este relevantă. Poziţia Bisericii vizavi de sexualitate este simplistă, spun alţii. Cultura care supraestimează valoarea sexului sub diverse forme, creşterea vârstei la care tinerii se căsătoresc sunt factorii care reprezintă provocări pentru tinerii de azi. Aceştia se întreabă cum să trăiască o viaţă creştină în contextul acestor provocări. Unii tineri au declarat că „au făcut greşeli” în privinţa vieţii intime şi că se simt „judecaţi de Biserică” din acest motiv. Actuala generaţie de tineri trăieşte într-o perioadă de mare toleranţă, deschidere şi acceptare a celor care sunt „diferiţi”. Biserica pare, în viziunea unor tineri, neprietenoasă faţă de cei care au îndoieli în legătură cu credinţa. Biserica nu este locul unde să ţi se permită să-ţi exprimi îndoielile, spun unii tineri.

Noi afirmăm cu tărie că tinereţea este vârsta la care trebuie să se înveţe şi să se formeze convingeri şi deprinderi sănătoase. Tinerii sunt iubiţi de Hristos şi El îi vrea în împărăţia Lui, îi vrea mântuiţi şi doreşte ca marele lor potenţial să-l folosească în vederea mântuirii întregii lumi. De aceea, întâlnirile propuse şi organizate la iniţiativa tinerilor sau a Bisericii trebuie să aibă ca scop creşterea lor duhovnicească în asemănarea cu Hristos. Preotul este părintele şi prietenul tuturor credincioşilor, deopotrivă al tinerilor. Conştienţi de faptul că tinerii reprezintă prezentul şi speranţa unei Biserici şi a unei ţări, căutăm să îi ajutăm pe tineri să-L cunoască pe Dumnezeu, să descopere un sens al vieţii, real şi profund, care să-i motiveze să perceapă viitorul plini de curaj şi de speranţă.

Una din soluţiile propuse pentru a-i ajuta pe tineri este educarea într-un mediu care pune accentul pe relaţia cu Dumnezeu, nu neapărat pe acceptarea unui set de doctrine. Pentru aceasta, fiecare trebuie să se analizeze pentru a vedea dacă este exemplul cel mai bun al unei relaţii autentice cu Dumnezeu. Apoi, trebuie să se descopere când este momentul cel mai prielnic pentru a pune accentul pe elementele doctrinare.

O altă soluţie este necesitatea ca tinerii să facă parte dintr-un grup multi-generaţional. O serie de cercetări au arătat că tinerii care sunt izolaţi şi îşi petrec timpul doar între persoane de vârsta lor au devenit introvertiţi în a-şi manifesta credinţa şi nu au fost consecvenţi în trăirea unei vieţi morale. În acest sens, tinerii trebuie încurajaţi să poarte un dialog cu persoane de alte vârste şi cu o experienţă mai mare în credinţă.

Nu în ultimul rând este foarte importantă contribuţia părintelui în creşterea duhovnicească a copilului. Tinerii care au rămas în biserică au avut părinţi care le-au spus ce trebuie să facă, dar au şi trăit, au arătat cu fapta ceea ce mărturiseau în cuvânt. Un model bun de urmat este cel mai important factor în păstrarea tinerilor în biserică.

În partea a doua a întrunirii au fost propuse câteva proiecte ce ar putea deveni obiective permanente ale unui posibil calendar misionar al protoieriei, în funcţie şi de specificul fiecărei comunităţi în parte:

Organizarea de slujbe misionare (vecernie, paraclis, acatist) în toate parohiile protopopiatului, prin rotaţie, cu participarea tuturor preoţilor, slujbe ce pot fi urmate de discuţii duhovniceşti sau vizionare de filme cu subiecte religioase, istorice, biografii sau lecţii de viaţă;

Organizarea, în mod experimental, a unei olimpiade cu tematică religioasă, la care să participe copii şi tineri din parohiile protopopiatului, şi stimularea participării prin oferirea unor premii şi distincţii (un pelerinaj gratuit în Grecia sau Ţara Sfântă, o bursă de studiu, diplome etc);

Întocmirea unei reviste/periodic a protopopiatului, în care să se încurajeze participarea şi implicarea tinerilor în a propune, a dezbate şi a oferi, cu sprijinul preoţilor slujitori, pe cât se poate, răspunsuri potrivite la o serie de probleme şi provocări ale tinerilor;

În ultima parte au fost abordate punctual anumite detalii administrative pentru fluidizarea comunicării între parohii şi Centrul eparhial, pe de o parte, între parohii şi protopopiat, pe de altă parte.

Pr. George Cimpoca, protoiereu

DSC_6595

DSC_6603

DSC_6613

DSC_6622

DSC_6623

DSC_6628