24 mai – Sfântul Simeon din Muntele Minunat

sf-simeon-02Cuviosul Simeon Făcătorul de minuni (521-596) a fost un ascet creștin din Bizanț, care a trăit în secolul al VI-lea. Pomenirea sa se face pe 24 mai.

Capul cuviosului Simeon Făcătorul de minuni sau Noul Stâlpnic se păstrează la mănăstirea Neamț. Coroana de aur în care este păstrat poartă inscripția voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

S-a născut în Antiohia, în anul 521. Încă de la o vârstă fragedă, a simțit o atracție deosebită spre anahoretism, alegând ca formă de asceză stâlpismul, fapt pentru care a și fost numit Noul Stâlpnic.

A trăit în pustiul de lângă orașul Antiohia. Datorită minunilor săvârșite de el, locul nevoinței sale a fost numit Muntele Minunat. Prin modul său de viață, a atras mulțime mare de ucenici și tineri asceți, precum și nenumărați pelerini. Inițial, ucenicii săi locuiau în colibe. Mai târziu, însă, au construit un întreg corp de clădiri, precum și o biserică, în care erau săvârșite sfintele slujbe.

În anul 1177, monahul Ioánnis Fokás a făcut un pelerinaj la Sfintele Locuri, ajungând «până prin cele mai îndepărtate colțuri ale Siriei, Feniciei și Palestinei», așa cum mărturisește el însuși. Încă de la începutul călătoriei sale, a poposit în «orașul lui Antiohie» (Antiochia ad Orontem), adică în Antiohia, unde a vizitat suburbia Dáfni, «cea plină de plante de tot felul, precum și Muntele cel Minunat, unde a trăit Simeon Făcătorul de minuni.

sf-simeon-01Aici și-au dus viața mulți oameni iubitori de Dumnezeu, oameni plecați în căutarea mântuirii, pe care au și aflat-o în acest loc înfrumusețat de spiritualitatea acestui ascet renumit». Așadar face referire la vestitul Munte Minunat, care fusese cândva un important centru ascetic, la izvorul Kastalía, la râul Orontes, la Rosó, la Skópelos, la Caucaz, precum și la așezământul monastic al Cuviosului Simeon, Noul Stâlpnic, așezământ situat pe vârful Muntelui Minunat (479 metri).

Viața cuviosului Simeon a fost scrisă de către Arcadie, ucenicul său, viitor episcop de Cipru, și Nikifóros Ouranós. A murit în anul 596, la vârsta de șaptezeci și cinci de ani.

Capul său se păstrează la mănăstirea Neamț. Inscripția de pe coroana unde se păstrează capul datează din timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1463) și este scrisă în slavonă.