30 iunie – Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

???????????????????????????????1. Andrei

Pescar originar din Betsaida (sat pe malul de nord-est al lacului Ghenizaret în Israel), frate cu apostolul Petru. A fost primul apostol chemat de Iisus. Spiritul său misionar se vădeşte chiar de la prima întâlnire cu Mântuitorul, el ducând lui Natanael vestea că L-a găsit pe Mesia şi chemându-l să vadă.

Despre el ni s-au transmis foarte puţine date. Tradiţia relatează despre călătorii misionare prin Asia Mică şi Balcani (Thessalia, Tracia, Scitia), inclusiv prin părţile Dobrogei şi la nord de Dunăre, motiv pentru care este considerat „Apostolul Românilor”.
În aceste peregrinări săvârşeşte numeroase minuni, converteşte pe mulţi la creştinism şi organizează comunităţi creştine. Ultimele relatări istorisesc despre şederea sa în provincia romană Ahaia (Grecia). Arestat de guvernatorul roman Aegeatis în oraşul Patras (Grecia), nu se leapădă de creştinism, fiind supus unui martiriu de două zile şi răstignit pe o cruce în formă de X în anul 60 dH. Guvernatorul Aegeatis moare în aceeaşi zi (soţia sa, Maximila, s-ar fi îngrijit de înmormântarea lui Andrei la Patras). În anul 356, trupul lui Andrei este dus de la Patras la Constantinopol, iar în anul 1208 de la Constantinopol la Amalfi (Italia). Capul, iniţial rămas la Patras, este păstrat la Roma între anii 1450-1462, de teama turcilor. În anul 1964 a fost redat bisericii din Patras.

2. Petru

Pescar din Betsaida, frate mai mic al apostolului Andrei. Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunităţi creştine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob cel Bătrân şi Ioan). Iniţial, a fost de părere că numai evreii trebuie convertiţi la credinţa în Iisus, pe această temă şi pe alte câteva având controverse cu apostolul Pavel. Pavel a susţinut ideea universalităţii noii credinţe, a necesităţii răspândirii acesteia şi la alte popoare, nu numai la evrei. În urma sinodului ţinut la Ierusalim, apostolii decid că vestea despre Iisus Hristos trebuie dusă tuturor popoarelor.

După decapitarea apostolului Iacob cel Bătrân în anul 44 dH de către regele Agripa I (40-44 dH), este arestat şi Petru, după revenirea sa la Ierusalim. Este ţinut în lanţuri, între alţi doi deţinuţi, dar eliberat în mod minunat de către un înger (Faptele Apostolilor, 12). După ce Iacob cel Tânăr devine conducătorul comunităţii din Ierusalim, Petru face o călătorie în Antiohia (Turcia), după care i se pierde urma pentru o vreme. Ajuns la Roma în jurul anului 57 dH, Petru devine conducătorul comunităţii creştine din Roma, unde îl reîntâlneşte pe Pavel. Tradiţia vorbeşte despre o întâlnire publică dintre Petru şi Pavel şi vrăjitorul Simon Magul (menţionat în Noul Testament ca încercând să cumpere cu bani harul Duhului Sfânt), ocazie cu care Simon încearcă să atragă mulţimile de partea sa, zburând (levitând). Petru şi Pavel se roagă, iar Simon se prăbuşeşte la pământ, ceea ce duce la arestarea celor doi Apostoli de către împăratul Nero. Potrivit unei alte relatări, Petru şi Pavel ar fi fost arestaţi în timpul represiunilor anticreştine declanşate de Nero după incendierea Romei în anul 64 dH. Sunt ţinuti închisi în Carcera Mamertinica, între Capitoliu şi Forumul Roman. Carcera constă din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) şi o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 îH Tullianum). Mai târziu, capela amenajată în Tullianum a primit numele de San Pietro în Carcere (Sf. Petru din Carceră).

Petru este condamnat la moarte şi executat prin răstignire cu capul în jos (la cererea lui, considerându-se nevrednic de a muri asemenea Mântuitorului), în jurul anului 64 dH, lângă fostul Circ al lui Caligula şi Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit Agger Vaticano şi îngropat în apropierea Circului, în cimitirul săracilor. Istoricul Eusebius de Caesarea (260-339 dH) menţionează relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200 dH, care susţine că ar şti unde se găseşte mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscriptie, pe care stau scrise numele lui Iisus şi al lui Petru. În jurul anului 160 dH, comunitatea creştină din Roma ridică pe acel loc un prim monument. Pe baza informaţiilor lui Eusebius de Caesarea şi a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) dezgroapă rămăşiţele pământeşti şi le reaşază în acelaşi loc, acoperind totodată mormântul cu un monument prevăzut cu o nişă cu marmura (Tropaion). Pe Tropaionul constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripţia prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin = Petru se găseşte înăuntru). În anul 324 dH, Constantin cel Mare ordonă nivelarea dealului Agger Vaticano, rambleerea părţilor supraterane ale vechiului cimitir, îndepărtarea cavourilor din vechea necropolă (care depăşeau nivelul zero al terenului) şi construcţia unei basilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul Tropaion ca axă a altarului.

Papa Pius XII dispune, în anul 1939, efectuarea unor săpături arheologice sub Domul San Pietro din Roma, spre a afla dacă mormântul şi osemintele aparţin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-49. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparţine lui Petru, în ipoteza că ar fi fost răstignit cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente: a) nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane; b) reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru).

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu al lui Pavel, au fost duse şi păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub altarul din basilica San Giovanni din Laterano, Roma.

În sec. al XVI-lea, vechea basilică Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată, spre a face loc actualului Dom San Pietro. În basilica San Pietro in Vincoli (Sf. Petru în lanţuri) din Roma se păstrează în tabernacolul de sub altar presupusele lanţuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum şi lanţurile din Carcera Mamertinica. Lanţurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soţia co-împaratului Valentianus II (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanţurile din Carcera Mamertinica ar fi fost descoperite la începutul sec. al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss. Conform Legendei Aurea de Jacobus dr Voragine, publicată în secolul al XIII-lea, în preajma capelei Quo vadis, Domine? din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: „Quo vadis, Domine?” (Încotro mergi, Doamne?), la care Iisus i-ar fi răspuns: „Vado Romam venio iterum crucifigi” (Am venit la Roma, spre a fi din nou răstignit). Ruşinat de observaţia lui Iisus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Alte lăcaşuri de cult dedicate lui Petru sunt: Biserica San Pietro in Gallicantu (Sf. Petru la Cântatul cocoşului) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoţi Anna (Hannas) şi Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut – după accentul galilean – de către o femeie de serviciu, negând de trei ori, aşa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoşului, că l-ar cunoaşte pe Iisus. În pivnita acestei biserici se găseşte o carceră săpată în stâncă, în care ar fi fost ţinut închis Iisus.

3. Iacob cel Bătrân

Pescar dintr-un sat de pe malul nordic al lacului Ghenizaret. Părinţi: Zebedeus şi Maria-Salomeea. Frate mai mare al apostolului Ioan. Numit şi Iacob cel Bătrân. Iisus i-a numit pe aceşti fraţi Boanerges (Fiii tunetului), probabil pentru că făceau parte din grupul revoluţionar antiroman al Zeloţilor. După înălţarea lui Iisus la cer, Iacob cel Bătrân face o călătorie în Spania, după care revine în Palestina, unde propovăduieşte în ţinuturile Samariei şi Iudeei, conducând un timp, împreună cu Petru şi Ioan, comunitatea creştină din Ierusalim. Este prins şi ucis prin decapitare la Ierusalim, în anul 44 dH, din ordinul regelui Agripa I (Faptele Apostolilor, 12, 2) şi îngropat tot acolo. La ocuparea Palestinei în anul 614 de către perşi, moaştele lui au fost duse, spre a fi salvate, fie la mănăstirea Sf. Ecaterina, fie la mănăstirea Raith (ambele în peninsula Sinai din Egipt), fie la mănăstirea Menas din Alexandria (Egipt). De aici, conform legendei, osemintele sale ar fi fost duse în Spania. Mormântul din Spania ar fi fost descoperit în jurul anilor 820-830. În sec. al XI-lea, după o serie de viziuni în formă de stele avute de nişte copii de păstori în timpul nopţii pe o păşune, este construită pe acel loc renumita basilică de pelerinaj din Santiago de Compostela (Sf. Iacob de pe Câmpul Stelelor). Moaştele lui Iacob cel Bătrân s-ar afla, împreună cu moaştele lui Athanasius şi Theodosius, într-un tabernacol din cripta acelei catedrale.

4. Ioan (Teologul)

Pescar, fiul lui Zebedeus şi al Mariei-Salomea, fratele mai mic al apostolului Iacob cel Bătrân. În mod tradiţional, considerat ca autor al Evangheliei după Ioan. Denumit în Evanghelia după Ioan drept Apostolul cel mult iubit de Iisus, este martor ocular al răstignirii lui Iisus. Întreprinde mai multe călătorii misionare în Asia Mică. Refuză să aducă ofranda cuvenită în templul roman al zeiţei Artemis din Efes (Turcia) în timpul persecuţiilor anticreştine ale lui Domitian (81-96 dH), fapt pentru care este arestat şi dus la Roma, unde este supus la chinuri, prin cufundare într-un vas cu ulei fierbinte, lângă Porta Latina (pe acel loc s-a construit apoi biserica Oratorio di San Giovanni in Oleo). Exilat pe insula Patmos (Grecia), scrie cartea Apocalipsei, iar după moartea împăratului Domitian (96 dH) revine la Efes. Moare la vârstă înaintată (88 ani).

5. Iacob cel Tânăr

Părinţi: Alfeus si Maria-Kleophas. Probabil identic cu Iacob cel mic din Evanghelia după Marcu. Nu se cunosc amănunte despre viaţa şi activitatea lui Iacob cel Tânăr.

6. Bartolomeu Natanael

Tradiţia afirmă că el ar fi fost mirele de la nunta din Cana şi că ar fi întreprins apoi lungi călătorii de răspândire a noii credinţe prin Cilicia, Armenia, Mesopotamia şi India. La curtea regelui Polimius din Armenia săvârşeşte minuni şi tot acolo este omorât în mod crud (i se jupoaie pielea de pe trup, viu fiind). Porecla Canaanit poate veni fie de la localitatea Cana din Galilea, fie de la cuvântul arameic Quana (Zelos), caz în care Bartolomeu ar fi aparţinut şi el grupării Zeloţilor. Rămăşiţele sale pământeşti s-ar afla în Arabia, în Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevent (oraş în Campania, la cca 50 km nord-est de Napoli) sau (în anul 983) la Roma (la intervenţia împăratului Otto I), unde se odihnesc şi în prezent în basilica Sf. Bartolomeu de pe Isola Tiberiana. În anul 1238, un fragment de craniu este dus la Frankfurt pe Main (Germania) şi depus în relicvariul domului ce-i poartă numele (Sf. Bartolomeu).

7. Matei Levi

Numit Matei în Evanghelia după Matei (9, 9) şi Levi în Evangheliile după Marcu (2, 14) şi Luca (5, 27). Evanghelia după Ioan nu îl aminteşte. După unii, ar fi fost aceeaşi persoană cu evanghelistul Matei (fapt contestat de alţii).
Vameş din Galilea, în slujba tetrarhului Irod Antipa, se converteşte la noua credinţă după ce Iisus intră în casa lui, unde ia masa şi învaţă pe cei prezenţi.
Întreprinde călătorii misionare în Persia şi Etiopia. Este ucis (străpuns cu sabia în spate, în timp ce se afla lângă altar) din ordinul regelui etiopian Eggipus, în urma unor intrigi de curte.

8. Filip

Originar din satul Betsaida (ca Andrei şi Petru), de meserie pescar. Moare martirizat (răstignit) în anul 80 la Hierapolis (azi: Pamukkale, Turcia), la vârsta de 87 ani. În tinereţe a făcut o călătorie misionară prin Asia Mică şi Balcani.

9. Simon Zelotul (Canaanitul)

Amintit numai în Evangheliile sinoptice (Marcu, Matei şi Luca). Membru al grupării Zeloţilor. După unele relatări, ar fi fost frate cu apostolii Iacob cel Tânăr şi Iuda Tadeul (părinţi: Alpheus şi Maria-Kleophas). În timpul unei misiuni prin Persia (împreună cu Iuda Tadeul) sunt ucişi amândoi, prin decapitare, răstignire sau tăiaţi de vii în două – nu se ştie sigur.

10. Iuda Tadeul

Apostol prezentat sub două nume: Tadeus (Marcu 3, 18, Matei 10, 1-4), respectiv Iuda, fiul lui Iacob (Luca 6, 16, Faptele Apostolilor 1, 13). Nemenţionat în Evanghelia după Ioan.

11. Toma

Poreclit şi Dydimos (Geamănul). După unii, ar fi fost originar din oraşul grec Didima (Turcia), după alţii, ar fi fost văr cu Iisus (în acest caz, el este Iuda Toma, unul dintre cei patru nepoţi de frate ai lui Iosif).

După prinderea lui Iisus în grădina Ghetsimani, fuge şi se ascunde timp de două săptămâni. Când revine la Ierusalim, ceilalţi apostoli îi spun că Domnul a înviat, însă el nu crede. Când Iisus cel înviat li se arată Apostolilor, îl cheamă pe Toma să se convingă că e El. Contrar unor tablouri religioase, Toma nu pune degetul în coasta Domnului, ci îl recunoaste pe loc pe „Domnul şi Mântuitorul meu”. După înălţarea lui Iisus la cer, Toma întreprinde călătorii misionare în Asia, ajungând până în India. Aici este adus într-o zi în faţa unei maharajah, căruia i spune că îi poate construi un palat mai frumos decât cel pe care îl are în prezent.

Maharajahul îi dă bani în acest scop, bani pe care însă Toma îi împarte săracilor. Interesându-se într-o zi despre mersul lucrărilor, maharajahul află că nu i se construieşte niciun palat şi dispune închiderea lui Toma.

Într-o noapte, maharajahul are un vis, în care un înger îl ia şi îl duce în cer, arătându-i acolo un palat foarte frumos. Indianul întreabă al cui este, iar îngerul îi spune că al lui. Maharajahul înţelege astfel cine este de fapt Toma, se converteşte la credinţa în Iisus, propovăduită de Toma, şi îl eliberează pe acesta din închisoare.

Potrivit Tradiţiei, sfârşitul lui Toma survine tot într-un templu păgân, unde, revoltat de întunericul spiritual al celor din acele locuri, sparge cu un topor idolii păgâni. Preoţii, înfuriaţi de gestul său, îl prind şi îl ucid cu o sabie. Într-o biserică creştină din Malabar, India, se păstrează şi azi sabia cu care a fost ucis Apostolul. Moaştele sale sunt însă păstrate în oraşul Edessa (Turcia).

În primele secole după Hristos, secta gnosticilor produce o evanghelie falsă, pe care o numesc Evanghelia după Toma, pentru a câştiga credibilitate. De altfel, în primele secole ale creştinismului, sectele îşi fac un obicei din a-şi semna scrierile eretice cu numele unor persoane ale credinţei adevărate (Evanghelia după Maria, Apocalipsa după Petru…).

12. Iuda Iscarioteanul

Iscariot (Ioan 6, 71) ar indica fie provenienţa sa din satul Karioth (la cca 25 km sud-est de Hebron, în Israel), fie apartenenţa sa la grupul Zeloţilor.

Din Evanghelii ştim că el ţinea punga Apostolilor (banii lor comuni). Evanghelistul Ioan ne spune însă că era hoţ, pentru că fura din banii comuni. Crezând că astfel intermediază o întâlnire între Iisus şi preoţii iudeilor – necesară pentru ca aceştia să înţeleagă învăţătura Lui – le spune acestora din urmă unde poate fi găsit Mântuitorul noaptea. În schimbul informaţiei, primeşte 30 de monede de argint.

Când realizează ce a făcut de fapt, îşi regretă fapta, aruncă cele 30 de monede în Templu, după care se sinucide prin spânzurare. Oamenii Marelui Preot Caiafa cumpără cu acei bani hotarul de pământ Hakeldama, folosit apoi ca cimitir pentru străinii care mureau în Ierusalim, la sud de Valea Hinom şi de vechea cetate a Ierusalimului.

13. Matias

Matias reprezintă forma prescurtată a prenumelui elenizat Mattathias, derivat din ebraicul Mattitjah, şi înseamnă „Darul Domnului” (Theodoros în greacă şi Bogdan în slavonă). A fost înlocuitorul ales al lui Iuda Iscarioteanul. Condiţia care i s-a impus: noul apostol trebuia să fi fost martor al învierii lui Iisus. Conform Faptelor Apostolilor, a fost ales în grupul Apostolilor (în cele 50 de zile dintre Înălţarea lui Iisus la cer şi Pogorârea Sf. Duh) prin tragere la sorţi (contracandidat: Iosif, zis Barsabbas Justus). La adunarea de alegere au participat 120 de creştini. Asupra vieţii şi activităţii sale există foarte puţine relatări. Ar fi propovăduit în Palestina şi Etiopia.

Moare în jurul anului 63 dH şi există trei versiuni în acest sens: După o misiune în Iudeea, este acuzat de Sanhedrin pentru delicte teologice, condamnat şi omorât cu pietre, apoi decapitat cu sabia. Decedat în chip natural. Crucificat în Roma (moaştele sale ar fi păstrate – în această variantă – în basilica Santa Maria Maggiore din Roma). Osemintele sale ar fi fost duse de către Elena (mama împăratului Constantin cel Mare) în secolul al IV-lea din Palestina la Trier (Germania). Un document din secolul al XII-lea afirmă că, cu ocazia unor lucrări de restaurare a bisericii San Eucharius (Trier-Germania), ar fi fost redescoperite osemintele lui Matias. În prezent, mormântul lui Matias s-ar găsi în biserica San Matthias din Trier.