octombrie 2016

Duminica a XXII-a după Rusalii, Luca 16, 19-31

19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. 20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, 21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 22. Şi…


Înţelepciunea

15. Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povăţuitorul înţelepciunii şi îndreptătorul înţelepţilor. 16. Că în mâna Lui suntem şi noi şi cuvintele noastre şi toată înţelepciunea şi ştiinţa lucrurilor. 17. El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată despre cele ce sunt,…


„Cu Hristos alături de tine câştigi toate luptele!”

„Oriunde mă duc, pur şi simplu nu pot să-mi ţin gura! De fiecare dată când vorbesc cuiva, simt doar nevoia să-L propovăduiesc pe El, pentru că îi simt iubirea şi simt cât de preţioasă e această iubire a Lui!” Acesta este, în câteva cuvinte, Klaus Kenneth, omul care l-a întâlnit pe Hristos după lungi căutări…


Sf. Ioan Gură de Aur: Cuvânt către cei ce cred că diavolii ocârmuiesc cele omeneşti şi se necăjesc pentru pedepsele lui Dumnezeu şi se smintesc pentru îndestulările celor răi şi pentru suferinţele celor drepţi

Socoteam că din pricina vorbirii neîncetate vă veţi fi săturat de cuvintele mele. Dar văd că s-a întâmplat dimpotrivă, că din neîncetarea ei nu s-a făcut saţiu, ci dorinţă mai mare; nu greaţă, ci dulceaţă mai mare. Şi s-a întâmplat aici precum se întâmplă cu iubitorii de vin la ospeţele cele lumeşti. Că aceia cu…


Sfântul Isaac Sirul: Ţine-ţi inima trează!

Tradiţia monastică răsăriteană accentuează în nenumărate rânduri importanţa discernământului sau a „subţirimii cunoştinţei“, în viaţa spirituală a creştinului. Fie că trăieşte în tumultul vieţii cotidiene, fie că s-a retras în liniştea contemplaţiei monastice, creştinul nu poate înainta duhovniceşte fără o disciplină şi un discernământ al spiritului şi al trupului. În pasajele următoare, Sf. Isaac Sirul,…


No Picture

Alimentația la Sfinții Părinți

1. Atitudinea faţă de hrană Trupul nu este văzut de Sfinţii Părinţi ca o închisoare a sufletului, ci este spiritualizat, este pus sa lucreze pentru mântuire, este îngrijit atât cât este necesar:”trupul e bună slugă, dar rau stăpân”. Postul ca armă de luptă împotriva patimilor şi nu a trupului, îl solicită pe acesta din urmă…


Martiriul ca formă totală de iubire faţă de Dumnezeu

Temeliile duhovniceşti ale vieţii primilor creştini şi tradiţiile în care s-au ancorat i-au îndemnat pe cei mai râvnitori la un martiriu ce urma să fie împlinit în condiţiile acceptate de ei de bunăvoie, prin propria alegere, în munţi şi în peşteri, în retragerile mănăstireşti. Pe scurt, conştiinţa lor martirică îi îndemna să săvârşească ceea ce…


27 octombrie – Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) este sfântul ocrotitor al Bucureștilor. S-a născut în secolul al XIII-lea (după alte surse, în sec. al XV-lea, iar după sinxarele Bisericii bulgare, în sec. al XVII-lea) în satul Basarabovo din Bulgaria. Se crede că inițial a fost păstor, pentru ca mai târziu să îmbrace haina monahală la o…


26 octombrie – Sf. Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir (în greacă: Άγιος Δημήτριος της Θεσσαλονίκης, adică Sfântul Dumitru de la Tesalonic/Salonic) a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat pe la anul 306….


Te aștept: intră – Vasile Voiculescu

Doamne, inima nu mi-e bună de nicio treabă, Prea am ţinut-o-n piept numai podoabă!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală; Am cruţat-o…şi mi-a rămas nepricepută, goală. Am crescut-o mai rău ca pe prinţese: Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese. Voinică, se plânge că oboseşte-ndată: Inimă făr´ de rost, inimă răsfăţată. Credeam că…


Prizonierul – Vasile Voiculescu

Uneori calcă cineva în inima mea, Calcă aprins, parcă s-o ia. O măsoară în jos şi-n sus. Eu tac, ascult şi adast supus: O fi boala, o fi moartea Nu mă răzvrătesc, asta mi-e partea. Mă doare, dar nu mi-e frică Numai inima se face mică, mică… Într-o noapte paşii largi, tot mai largi… –…


Neajunsurile puterilor omenești

Părinții Bisericii spun toți într-un glas: cel dintâi lucru pe care trebuie să-l ai în vedere e ca niciodată, în nici un fel, să nu te bizui pe tine. Lupta pe care o vei avea de înfruntat e cruntă, iar puterile omenești cu care ești înzestrat sunt insuficiente pentru a birui. Dacă te vei baza…


Când decizi să-ți mântuiești sufletul

De vrei să-ţi mântuieşti sufletul şi să câștigi viaţa veşnică, ridică-te din lâncezeală, fă-ţi semnul crucii şi spune: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.” Credinţa nu o vei găsi meditând, ci făptuind. Nu cuvintele şi speculaţiile sunt cele ce ne învaţă ce este Dumnezeu, ci trăirea. Dacă vrei să intre…



Leagăn pentru toată copilăria – Adrian Păunescu

Pune-ţi, copile, capul pe pernă, Te-aşteaptă vise, prunc adormit, În vise viaţa este eternă, Cu ceruri blânde şi fără sfârşit. Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă, Nici nu e bine tu să le ştii, Lumea-ngenunche la a ta tâmplă, Şi, lângă tine suflet, cor de copii. Astăzi, copile, eu îţi dau pâine, Tu pâinea asta…


Atitudinea noastră la Sfânta Liturghie

“- Dar, Părinte, trebuie toți să se împărtășească? – Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beți dintru acesta TOȚI”! Bineînțeles, nu cei care sunt opriți. Mai sunt și care nu au dezlegare de la duhovnic. Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi?…


Duminica a XXIII-a după Rusalii

26. Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. 27. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. 28. Şi văzând pe Iisus, strigând, a…


22 octombrie 2016 – Turneu inter-parohial de fotbal (Protopopiatul Madrid-Est)

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, a avut loc, în sala din cadrul Polideportivo Valleaguado, Turneul inter-parohial de fotbal pentru tineri, etapa I, gazda evenimentului fiind Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din municipiul Coslada. La turneu şi-au anunţat participarea următoarele echipe: “Concordia” – Arganda del Rey, “Deportivo” – Azuqueca de Henares, “Axios” – Coslada, “Fidelis” – Coslada,…


Eu sunt uşa…!

La fiecare praznic închinat unui sfânt ierarh din istoria Bisericii, la Sfânta Liturghie se citește fragmentul evanghelic de la Sfântul Ioan, capitolul 10. Este vorba despre acea pericopă unde Hristos Însuși spune despre Sine că ­este ușa oilor și păstorul cel bun. Mărturisesc că mereu am avut dificultăți în deslușirea sensului acestor cuvinte. Cum poate…


Clopotul

El afla primul când murea cineva și le spunea și celorlalți. Dar mie nu-mi plăcea să îl ascult atunci. Spre deosebire de zilele de sărbătoare, când mi-era drag să mă joc de-a v-ați ascunselea doar ca să mă pot piti între bătăile lui. Nicăieri nu era mai bine ca acolo. Plus că nu știa nimeni…


Tristeţea

„Tristeţea, după mărturia lui Marcu Ascetul, este o cruce duhovnicească, trimisă nouă spre curăţirea de greşelile din trecut. Tristeţea provine şi din alte cauze: din cauza iubirii de sine jignite sau din cauza a ceva ce nu se întâmplă precum vrem noi; de asemenea, şi din cauza înfumurării, când omul vede că cei egali lui…



„Amintirea Paradisului” – Cezar Ivănescu

„Când eram mai tânăr şi la trup curat, Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat. Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat Când eram mai tânăr şi la trup curat. Nu ştiam că eşti femeie, eu bărbat Lângă tine cu sfială m-am culcat Şi dormind eu am visat; tu, visând, ai lacrimat Când eram mai tânăr…


No Picture

Când…

Când toată lumea în jurul tău e altfel Când îţi aminteşti lucruri de care toţi uită Când îţi pasă de lucruri de care nimănui nu-i mai pasă Când te încăpăţânezi să crezi în ceea ce nu mai vede nimeni Când plângi, în timp ce alţii râd Când tu zâmbeşti tainic, pentru că vezi ceea ce…


20 octombrie – Sfântul Gherasim din Kefalonia, vindecătorul bolilor psihice (descoperirea sfintelor sale moaşte)

Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Kefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturităţii s-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte. Primind binecuvântare de la părinţi, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine…






Pater Gavriil de la Panagouda

motto: Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit: dacă’L iubeşti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă’l iubesti pe diavol, diavol vei fi; dacă’ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit. (Fericitul Augustin) Părintele Gavriil se nevoieşte…


Comorile Sfântului Munte

Când Sfântul Nectarie s-a dus în Sfântul Munte, un anume egumen l-a ghidat prin mănăstirea sa și i-a arătat mai întâi neprețuitele opere de artă și odoare ale mănăstirii. Când egumenul l-a dus și la căminul de bătrâni al mănăstirii, Sfântul s-a dus și a sărutat un Părinte vârstnic, spunând: Sfințite egumene, acești Bătrâni sunt…


18 octombrie – Sf. Ap. și Evanghelist Luca, primul iconar

Sfântul, slăvitul și întru-tot lăudatul Apostol și Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1, 24; 2 Timotei 4, 10-11) și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană și era medic. Prăznuirea sa se face la 18 octombrie, la 22 aprilie împreună cu Apostolii…


De ce nu mai citesc copiii?

Bunicul începea să-mi povestească o carte, dar doar pînă în punctul în care lucrurile deveneau cu adevărat interesante. Atunci se oprea şi, mucalit, se prefăcea că a uitat continuarea, că se străduieşte din răsputeri să-şi aducă aminte, dar bineînţeles, de fiecare dată, începea să se plîngă că el e bătrîn şi că, oricît s-ar strădui,…


Duminica a XXI-a după Rusalii, Luca 8, 5-15

5. Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. 6. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au…


5 sfaturi din Evanghelie

1. “Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine…


14 octombrie – Sfânta Parascheva de la Iaşi

Cum îi vom urma pe sfinţi dacă nu îi cunoaştem? Cât de mult putem să iubim pe cineva despre care ştim prea puţine lucruri? În timp ce cunoaştem o mulţime de amănunte despre viaţa oamenilor politici, a vedetelor, vieţile sfinţilor ne sunt prea puţin cunoscute. Este drept că Dumnezeu a îngăduit ca unele să rămână…


Foamea

 Pe masa de lucru a antropologiei culturale actuale capitolul alimentar e unul dintre cele mai stufoase, căci problematica s-a diversificat continuu. Între a mânca de foame și a mânca de poftă, societatea prezentului oscilează primejdios. Mâncăm mult. Ne gândim prea puțin la cât de mult mâncăm. Între răsfăț culinar și foa­me aproape nu mai facem…


„Judecata celuilalt este acum în România boala cea mai gravă” – Interviu cu Părintele Profesor Constantin Coman

Părintele profesor doctor Constantin Coman este unul dintre preoţii Bisericii noastre dăruiţi cu luminătoare cuvinte de către Dumnezeu, cunoscut din predicile ţinute, cărţile scrise (Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor, Între iluzia împlinirii şi certitudinea eşecului etc.) ori emisiunile de televiziune sau radio la care a fost invitat de‑a lungul timpului. Cu bucurie, părintele a…


«La noi, istoria cărţii începe în Biserică» – Interviu cu profesorul Octavian Gordon

Născut la Bucureşti, în 03.10.1979, clasicistul Octavian Gordon este fiul părintelui profesor Vasile Gordon. Absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti (specializarea Filologie Clasică) şi doctor în Filologie (magna cum laude) al Universităţii din Bucureşti, cu teza intitulată „Lactantius – De mortibus persecutorum. Studiu filologic” (2007), bursier al Colegiului „Noua…


Nişte gânduri despre pelerinaj, coolness şi tefelişti

Se apropie Sfânta Parascheva şi încep atacurile tefeliştilor (tinerii frumoşi şi liberi) la adresa „pupătorilor de moaşte”. Eu, personal, sunt un duşman declarat al oricărei forme de Creştinism care nu este conştientizat cu mintea şi cu sufletul şi care nu e asumat. A te declara creştin şi a nu depune efortul intelectual constant de a…


12 octombrie 2016 – Conferinţă preoţească în Protopopiatul Madrid Est

Miercuri, 12 octombrie 2016, a avut loc în biserica Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din municipiul Coslada (Madrid), întrunirea de lucru a preoţilor din Protopopiatul Madrid Est. Au fost prezenţi: Pr. Adrian Pintea, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Alcalá de Henares; Pr. Ioan Ciprian Farcaş, din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” – Arganda del Rey;…


12 octombrie – Ziua Naţională a Spaniei

Ziua Hispanității, ori Ziua Hispanismului, cunoscută și ca Sărbătoarea Națională a Spaniei (în spaniolă Día de la Hispanidad, Fiesta Nacional de España, catalană Dia de la Hispanitat, Festa Nacional d’Espanya) este sărbătoare națională celebrată în Spania la 12 octombrie, ziua ce comemorează Descoperirea Americii de către Cristofor Columb, la 12 octombrie 1492. Numele „Spania” este…


12 octombrie – Sfântul Cosma Imnograful, episcopul Maiumei

Sfântul Cosma Imnograful, episcopul Maiumei, cunoscut și sub numele de Cosma al Ierusalimului (Aghiopolitul) sau Cosma cel Tânăr († cca. 787) a fost un „scriitor de cântări” (imnograf sau melod) al Bisericii Răsăritului și frate prin înfiere cu sfântul Ioan Damaschin. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 12 octombrie. Viața Sfântul Cosma s-a…




De ce mă rog?

Un creștin înțelept a spus: „Mă rog fiindcă nu pot să mă ajut pe mine însumi. Mă rog pentru că sunt neputincios. Mă rog fiincă simt sărăcia mea și de aceea cer întărire în fiecare clipă a existenței mele. Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci mă schimbă pe mine”.  


Rugăciunea și fapta

Un frate s-a dus la unul din bătrâni în lavra lui Suca, deasupra Ierihonului, și i-a zis : Cum trăiești, părinte ? Răspuns-a lui bătrânul: Rău. Zis-a lui fratele: Pentru ce trăiești rău, părinte? Iar bătrânul i-a zis : Iată, am treizeci de ani de când stau înaintea lui Dumnezeu în toate zilele rugându-mă și…


Lumina ochilor

Dacă și-ar pune toți oamenii din lume lumina ochilor la un loc, n-ar mai fi niciodată beznă pe pământ! La noi în sat s-a întâmplat de câteva ori. Am văzut cu ochii mei asta! Cu cât se adunau mai mulți oameni împreună, cu atât se făcea întunericul mai mic! Atunci când se adunau toți, noaptea…


Există persoane care nu pot fi pomenite la Sfânta Liturghie?

Există persoane care nu pot fi pomenite la Sfânta Liturghie? În privinţa aceasta, două lucruri trebuie să avem în vedere. Pe de o parte, rânduiala Bisericii, care îi exclude de la pomenirile la Sfânta Liturghie pe cei care n-ar fi vrednici să se împărtăşească. Asta înseamnă că la Sfânta Liturghie, de drept şi de fapt…


Dacă vrei să ajuţi Biserica!

,,Dacă vrei să ajuţi Biserica, cel mai bine este să cauţi să te îndrepţi pe tine însuţi, decât să cauţi să îndrepţi pe alţii. Dacă te îndrepţi pe tine însuţi, imediat se îndreaptă o părticică din Biserică. Dacă aceasta ar fi făcut-o toţi, Biserica s-ar fi îndreptat. Însă astăzi oamenii se preocupă de toate celelalte…


Binecuvântarea lui Dumnezeu

,,- Gheronda, cum poate avea cineva binecuvântarea lui Dumnezeu? – Când omul se înrudeşte cu Dumnezeu, atunci şi Dumnezeu îi dă binecuvântarea Sa. Altfel cum să i-o dea? Ca să-i fie călcată în picioare binecuvântarea? Lucrul acesta l-am trăit. Când am mers la Sinai, era mare secetă. De mulţi ani nu plouase nici o picătură…


Duminica a XX-a după Rusalii, Luca 7, 11-16

11. Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. 12. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. 13. Şi, văzând-o Domnul, I s-a…


„După Scriptură vine Patericul” – Pr. Prof. Dr. Constantin Coman

Mulţi au impresia că Sfinţii au coborât de undeva din cer, că au fost cumva aleşi de Dumnezeu, un fel de personaje de poveste. Patericul egiptean ne demonstrează însă că sfinţenia nu este decât încununarea unei vieţi de luptă cu propriile neputinţe, cu patimile şi cu diavolii. Zeci de mii de oameni populaseră pustia de-a…


Halloween – între lumină şi întuneric

An de an, Halloween-ul adună tot mai mulţi tineri, de multe ori chiar sub egida instituţiilor de învăţământ. E „la modă”, deşi românilor nu le spune mai mult decât mimetismul la care parcă sunt condamnaţi astăzi. În fine, subiectul rămâne controversat chiar şi în mediile părinţilor care mai sunt interesaţi de educaţia copiilor lor. Cât…


Părintele duhovnicesc

Iluminismul este cel care pregăteşte – mai mult sau mai puţin conştient – omorârea simbolică a lui Dumnezeu în istorie. Fiii acestuia învăţaseră deja de la catolici că luminarea nu mai vine de la Hristos prin curăţirea de păcate, prin transformarea lăuntrică, ci prin silogismele intelectuale ale unei minţi autonome, aşa că, într-un final, s-au…


Interviu cu Părintele Macarie Simonopetritul despre Spovedanie

Preacuvioase părinte Macarie! Pornind de la Tradiţia Bisericii, pe care o cunoașteți foarte bine şi de la propria experiență, aş vrea să ne împărtășiți câteva gânduri despre unele aspecte practice legate de Taina Spovedaniei. Întâi de toate aş vrea să ne spuneți ce este Spovedania şi dacă este obligatoriu ca ea să fie făcută înainte…


3 octombrie – Sfântul sfinţitul mucenic Dionisie Areopagitul

Sfântul sfinţitul mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena şi s-a numărat prin cei Şaptezeci de Apostoli. Prăznuirea lui se face la 3 octombrie în Biserica Ortodoxă. Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene,…


Succes studenţilor la început de an universitar! Nu vă opriţi niciodată să visaţi!

Gaudeamus igitur! Gaudeamus igitur, Juvenes dum sumus; Post jucundam juventutem, Post molestam senectutem Nos habebit humus! Să ne bucurăm, aşadar, Cît încă suntem tineri Fiindcă dup-o tinereţe agitată, Şi-o bătrîneţe-ngreunată, Ţărîna ne va avea pe toţi. Vivat academia, Vivant professores, Vivat membrum quodlibet, Vivant membra quaelibet, Semper sint in flore! Trăiască şcoala! Trăiască profesorii! Trăiască…


Duminica a XIX-a după Rusalii, Luca 6, 31-36

31. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; 32. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. 33. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii…