martie 2017

Duminica a V-a din Postul Mare (Marcu 10, 32-45)

Mă gândeam! Asta-i bună: cui nu-i place succesul în viaţă? E în natura lucrurilor să îl doreşti, să profiţi de ocazie ca să-l obţii. Diavolul nu mănâncă, nu bea, nu iubeşte banul (se foloseşte de el), dar nu este capabil să iubească. Iubeşte în schimb puterea: este raţiunea vieţii sale. Doar puterea lui Dumnezeu îl…



Chirurgie sufletească

„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi judecăţile Mele nu sunt ca judecăţile voastre, că pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55,8-9) Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni…


Tatăl, fiul şi fluturele

Ideea scrierii acestui articol mi-a venit vizionând la televizor o reclamă, una dintre puţinele reclame cu mare putere de educare moral-creştină, desigur, pentru cei ce vor s-o înţeleagă (că dacă ne uităm numai după „fluturi”, cu puţine ne vom alege). Titlul articolului, dezvoltat, s-ar mai putea scrie (şi)  aşa: Fiul, ascultând întrebarea repetată (cu ţintă…







Pocăinţa

L-am văzut pe unul păcătuind pe faţă şi pocăindu-se în ascuns. Iar pe cel pe care l-am osândit ca curvar l-am aflat socotit la Dumnezeu neprihănit, pentru că Îl îmblânzise cu adevărat prin întoarcerea sa. Prieteni, la ieşirea sufletului, nu vom fi învinuiţi că nu am făcut minuni, că nu am teologhisit, că nu am…


7 cuvinte pe care le înţelegem greşit

În limba română există câteva cuvinte pe care ne încăpățânăm să le folosim cu sensuri greșite, în scris sau în vorbire. Iată 7 dintre cuvintele pe care românii le folosesc extrem de des cu sensuri greșite. 1. PATETIC Foarte des, cuvântul „patetic” este folosit cu sensul de „jalnic” sau „penibil”. Într-adevăr, în limba engleză, cuvântul…



Darurile pocăinţei

Ne îndreptăm cu bune nădejdi spre Duminica a cincea din Postul Mare, numită a Sfintei Maria Egipteanca, care readuce în discuție o temă foarte importantă: pocăința. Pilda de trăire a Cuvioasei Maria din pustiul Egiptului ne întărește credința că Dumnezeu poate ierta orice păcat, că drumul de întoarcere se află la îndemâna tuturor, dacă vom…





Biserica înseamnă „a zidi”

Ceea ce vă povestesc s-a petrecut la moartea Patriarhului Justinian Marina, vrednic de aleasă pomenire, lucru despre care nu voi înceta să mărturisesc, tocmai pentru că a păstorit în vremuri foarte grele şi pentru că a slujit imens Bisericii, cunoscut şi mai puţin cunoscut, într-o vreme în care fiecare suflet ajutat şi scăpat din labele…


26 martie 2017 – Patriarhul Justinian Marina a fost comemorat astăzi în biserica parohială, la 40 de ani de la trecerea în veşnicie

Anul acesta, în data de 26 martie 2017, se împlinesc patruzeci de ani de la moartea unei figuri marcante a Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian. Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea ortodoxiei românești în vremuri grele. Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti,…