14 aprilie 2017, Prohodul Domnului în comunitate

DSC_1967

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.

Credincioşii comunităţii Sfântului Nectarie Taumaturgul din Coslada s-au adunat în rugăciune la Denia Prohodului Domnului şi au participat la procesiunea rânduită la această slujbă a Bisericii.

În cuvântul de învăţătură, părintele paroh a menţionat: Ca să cunoască învierea, Hristos a trebuit ca mai întâi să guste moartea. E drept că a învins-o, dar n-a putut s-o ocolească. A fost singura cale spre Înviere. A Lui și a noastră. Dar cine vrea să moară? Azi, când suntem învățați zilnic să trăim. Și încă bine. Lepădarea de sine nu-i comodă, nici la modă, pentru că nimeni nu vrea să se despartă de nimic din ceea ce-i aparține. Nimeni nu va fi însă în cer purtător de coroană, dacă n-a fost pe pământ purtător de cruce. Unii oameni Îl urmează pe Hristos doar la înviere. La purtarea crucii mai puțin. N-au nevoie de greutăți în plus și așa viața are ea ganterele ei. Problema e cu mâine. Mâine s-ar putea să nu mai fii și învierea aceasta să fie ultima. Și ce faci la adevărata înviere?

Sâmbătă dimineaţă va fi săvârşită vecernia unită cu Sfânta Liturghie, iar la miezul nopţii credincioşii sunt aşteptaţi la Slujba Învierii Domnului.

Prezbitera Gina Cimpoca

DSC_1945

DSC_1970

DSC_1951

DSC_2007

DSC_2016

DSC_2040

DSC_2147