Biserică şi bisericuţă

1334337879inviereUn diminutiv adaugă, în general, un strop de tandreţe cuvântului-mamă. Biserica face însă excepţie. Ea este aceea care mângâie, nu are nevoie să fie diminutivată şi alintată. Este puternică şi oferă sălaş pentru toţi cei care îi trec pragul şi se închină lui Hristos. Biserica uneşte inimi, nu le separă, după mărunte criterii omeneşti.

E un nonsens să faci bisericuţe în Biserică.

Solidaritatea de bisericuţă, generată de câte o cucoană aflată în criză de generozitate, este un mod de a strânge în jur „prietene”, ridicând mânuţa ca să le cheme din alte colţuri de biserică şi oferindu-le „locul” dezlocuit de altă persoană, împinsă arogant mai încolo.

De ce să tulburi? De ce să nu-i laşi pe oameni să se roage cum ştiu ei şi unde vor ei? Au venit să-L întâlnească pe Hristos, nu pe tine. Şi dacă vrei să fii generoasă, oferă dintr-al tău, nu jefuind pe altul (de bucurie în primul rând) şi dispreţuindu-l, că tu nu-l cunoşti! Dar cine eşti tu, cine te crezi, de smerenie ai auzit?

Capul Bisericii nu trebuie invidiat, ci urmat.

Nu spuneţi, eu sunt al lui Chefa, eu sunt al lui Pavel, toţi sunteţi ai lui Hristos.

Capul Bisericii este Cineva, capul bisericuţei este un căpuşor, iscat dintr-un mod neadecvat de gândire despre prietenie; este rumeguşul uneie evlavii fariseice, mărunţişul unui activism fără scop, tulburând, nu clădind.

În Biserica noastră sunt multe de făcut. Dacă eşti plină de forţă şi dornică de slujire, dacă te simţi în stare să aduni în jurul tău un grup, prezintă-te Părintelui şi cere-i binecuvântare. Dacă proiectul tău este plăcut lui Dumnezeu, ai să poţi muta şi munţii din loc, cu grupul tău, oricât de mic. Dar nu te apuci duminica, în vreme de liturghie sfântă, să-ţi faci o bisericuţă în Biserică, dând din coate şi selectând cu faţă acră: pe asta o iau, pe tine nu!

Sfânta Cruce nu se va lipi de bisericuţa ta, nu o va împodobi şi tot ce crezi că ai adunat se va spulbera.

De fapt, nu te înţeleg. De ce să decupezi din ţesătura de suflete rugătoare ale Bisericii un petic doar al tău (prietenele mele! voi daţi-vă mai încolo!), când Domnul îţi dăruieşte toată pânza de har, iscată prin Sfânta Sa Jertfă şi pogorâtă asupra tuturor celor veniţi la liturghie!

Iubirea de toată lumea ţi-o explică Sfântul Siluan. La asta să tânjeşti când intri într-o biserică ortodoxă, fiindcă alesul prietenelor pe sprânceană e un sport învechit, o patimă a discriminării de care tu poţi să te vindeci, dacă doreşti, chiar în acest loc, fără să-ţi trebuiască o bisericuţă a ta.

Şi ştii ce mai cred, cu milă, despre tine? Cândva, duminica după-amiaza, obişnuiai să-ţi vezi prietenele. Una câte una te-au părăsit, au dispărut şi acum eşti singură. Dar nu poţi recompune timpul acela, modelul acela de duminică, simplu, gălăgios şi lumesc, intrând cu foarfeca într-o Biserică şi colând personaje, ca dintr-un album care ţi-ar aparţine doar ţie.

Nu mai privi atâta în jur, nu căuta printre oameni, nu acţiona isteric. Rămâi în pace, în rugăciune şi aşteaptă-L pe Hristos. În orice ungher de biserică ai fi, El se îndreaptă către tine şi te va găsi.

N-ai nevoie de un grup de susţinători pentru asta.

Elena Frandeş

Sursa: lumeacredintei.com