Să jefuiești cerul cu dragostea ta – Lörinczi Francisc-Mihai

Dacă nu ți se dă libertatea de a învia cuvântul, toate se vor cufunda în beznă. Libertate asumată însă. Albina adună în medie, într-o viață, 42 de zile, 10 g de miere pentru care parcurge 400 km și face 250 de zboruri1. O muncă destoinică și roditoare. Transformă polenul în miere. Ce viață intensă! Omul se lăfăie în timp, dar, la sfârșitul vieții, dacă nu strânge nici jumătate din producția unei albine, nu înseamnă că este cel puțin nevrednic de plata sa? Munca ar trebui să stea mereu alături de bucurie. Munca să însemne bucurie, iar bucuria muncă. Iar la final să spui mulțumit că ai strâns mierea care să te mântuie. Dulceața omului, mierea acestuia, este bunătatea, pentru că doar în interiorul ei sălășluiește libertatea. Eu cred că libertatea nemăsurată există doar cu măsura bunătății tale. După cum maxima kirkegaardiană referitoare la bunul samarinean spune că aproapele este cel căruia tu să-i fii aproape, nu cel care îți e ție aproape2 . Albina slujește în stup. Omul slujește între oameni. Dar cui mai slujește omul?

Bucuria de a fi aproape de celălalt, de a-l purta pe aproapele în sufletul tău. Asta era ieri. Astăzi este bucuria de a-l avea pe aproapele în inimă, dar el să fie departe de tine. Să îl ai numai în gând, fără să fii nevoit să îl porți în cârcă. Așa scrie Lev Tolstoi: e ușor să îți iubești ruda care stă departe și pe care o vezi rar și atunci te bucuri, dar e greu să îți iubești aproapele care este lângă tine și îți este povară. Dacă nu suntem în stare să slujim cuvântul înviat, nu suntem vrednici. La fel ca omul fără naștere a doua oară, nici cuvântul fără înviere nu înseamnă nimic.

Să jefuiești cerul cu dragostea ta. Ca atunci, în nopțile cu stele grase ca ciorchini de strugure pârguit, în miez de iunie, când nesătul cu amândouă mâinile întinse spre azur eram la cules de lumină, cu șuștarul inimii plin, așa cum bunica mea dinspre tată mulgea laptele alb ca neaua din ugerul vacii în grajd, stând pe scăunelul cu trei picioare. Sfârâitul acesta al laptelui este cel adevărat. Astăzi, prea puțină lume îl mai aude, darmite să și deprindă mulsul. Acum pare deja o poveste de demult. Povestea cu lapte adevărat din țâța vacii. Sfârâitul laptelui și al luminii. Ori ca atunci când dormeam pe fân în iunie târzie, cu miresmele unei fânețe întregi sub cap în loc de pernă. Ce câmpuri pline de fericire! Mă vedeam cu coasa în mână așezând brazdele vesele de smarald, semnături divine, în grădina bunicului meu ori în fâneață, în Dormitorul Domnului, așa cum denumeam locul nostru de acasă. Brazda de acasă… o simt sub pernă, cum simt și aud bobocii calzi în puf. Ce mângâiere! Ce fagure de miere, brazda de acasă! Te trece în altă lume. Câtă muzicalitate! Să cosești e o rugăciune, un timp intim petrecut cu tine însuți. În unduire, în ritm, cu răgaz și cu dragoste. Ca la umbra unei metafore. Rugăciunea din camera ta dinainte unde pășești în tine însuți ca să furi raiul3.

Dumnezeu are în cer pentru fiecare un sac mare, din care lasă să curgă atâta cât are nevoie omul. El știe mai bine de ce și de cât avem nevoie. Altfel, dacă ar da drumul la prea mult, acesta nu ar fi în stare să primească din abundență. Așa îmi povestea bunica dinspre mamă, care de curând s-a întors la Domnul. Acum, de bună seamă, a primit tot raiul deodată, dulceața cea fără de sfârșit.

Să spui în rugăciunea din camera ta dinainte: Stăpâne-al viei nu uita,/n-o să te scot dator nici c-un dinar,/ci dă acelui ce Ți-am fost/pentru-o secundă – /măcar/un strop din veșnicia Ta/adaos clipei mele la cântar4. Să jefuiești cerul cu dragostea ta.

Note:

  1. https://www.mieredelatara.ro/blog/zborul-si-alte- eforturi-ale-albinelor, accesat la data de 15 iunie 2017.

  1. Gabriel Liiceanu, Întâlnire cu un necunoscut, Editura Humanitas, București, 2016, p. 276.

  1. Olimpiu Nușfelean, Să furi raiul cu ajutorul cuvântului, eseuri, Editura Charmides, Bistrița, 2014, p. 145.

  1. Dumitru Ichim, Psaltirea apocrifă a dreptului Iov, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Prefață de Aurel Sasu, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015, p. 264.