1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului

Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în teologia Bisericii Ortodoxe şi de o preţuire aleasă în evlavia credincioşilor ei. Printre temeiurile cinstirii ei se numără faptul că este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), L-a adus în lume, născându-L pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos şi, de asemenea, pururea fecioria ei (aipartenia), pentru că, deşi L-a zămislit, L-a purtat în pântece şi L-a născut pe Mântuitorul Hristos, ea a fost şi a rămas fecioară, aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii „înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere”.

În felul acesta, Biserica păstrează cu sfinţenie cuvintele şi prorocia Maicii Domnului despre ea însăşi, cuvânt adresat verişoarei sale Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul: „Iată de acum mă vor ferici toate nea­murile” (Luca 1, 46). Sfârşitul şi începutul anului bisericesc sunt marcate de prăznuirea unor importante sărbători ale Maicii Domnului, acest fapt subliniind tocmai cinstirea deosebită de care aceasta se bucură în Biserica Ortodoxă. Amintim în acest sens faptul că luna august, ultima din cursul anului bisericesc, are aşezată în mijlocul ei praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare care se bucură de o mare cinstire în rândul poporului binecredincios, cei mai mulți dintre creștini făcând pelerinaje la mănăstirile noastre, cunoscute îndeosebi în spiritualitatea populară ca fiind „grădini ale Maicii Domnului”. Praznicul acesta are, de asemenea, şi o perioadă specială de pregătire duhovnicească a credincioşilor, printr-o perioadă de două săptămâni de postire. De asemenea, prima lună din anul bisericesc, luna septembrie, are aşezată la începutul ei, în 8 septembrie, praznicul Naşterii Maicii Domnului, sărbătoarea aceasta făcând parte din rândul praznicelor mari sau împărăteşti. Luna următoare a anului bisericesc, octombrie, începe tot printr-o sărbătoare a Maicii Domnului, de data aceasta făcând parte din şirul sărbătorilor care preaslăvesc minunile Maicii Domnului, şi anume Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie).

„Desfăcând strălucitorul său Acoperământ… a acoperit cu el întreg poporul”

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (în slavo-rusă Pocrovul) aminteşte despre o minune întâmplată în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911), când Sfânta Fecioară s-a arătat în toată slava ei cerească Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos ca ocrotitoare şi mijlocitoare a creştinilor: „Într-o noapte, pe când doxologia se încheia la Vlaherne, Sfântul Andrei a fost răpit în extaz în mijlocul mulţimii: «A văzut limpede, cu ochii săi, o Doamnă foarte înaltă, înaintând prin uşile împărăteşti, înconjurată de un cortegiu armonios. La dreapta şi la stânga, preacinstitul Ioan Botezătorul Înaintemergătorul şi Ioan Evanghelistul o sprijineau cu mâinile lor; un alai de sfinţi, înveşmântaţi în alb, o însoţeau … Când cortegiul a ajuns la amvon, Andrei s-a îndreptat către ucenicul său Epifanie, întrebându-l: «O vezi pe Stăpâna şi Doamna universului?». Acesta i-a răspuns: «O văd, părintele meu duhovnicesc». Şi în faţa ochilor lor, stând îndelung în genunchi, Doamna s-a rugat, lăsând lacrimile să-i curgă pe dumnezeiescul şi preacuratul său chip. Terminând rugăciunea, s-a apropiat de Altar, reîncepând să se roage pentru poporul care o înconjura. Atunci, desfăcând strălucitorul său Acoperământ şi desfăşurându-l cu o impunătoare măreţie, l-a ţinut întins cu mâinile sale neprihănite şi a acoperit cu el întreg poporul care se afla dedesubt. Şi un răstimp destul de îndelungat, aceşti minunaţi vizionari l-au contemplat, desfăşurat deasupra mulţimii şi răspândind în jur o slavă dumnezeiască” (Acta Sanctorum, mai, VI, apendice, p. 87, citat la Egon Sendller, „Icoanele bizantine ale Maicii Domnului”, pp. 113-114). Sinaxarul din Mineiul lunii octombrie, ziua 1, redă şi el întreaga desfăşurare a acestei minuni. Condacul sărbătorii doxologeşte, de asemenea, minunea aceasta: „Fecioara astăzi înainte stă în Biserică şi, cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină, şi apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci” (Mineiul pe octombrie, ziua 1, Utrenia, Condacul, pp. 31-32).

Biserica Vlaherne din Constantinopol

Cât priveşte locul desfăşurării acestei minuni, şi anume Biserica Vlaherne din Constantinopol, este cunoscut faptul că în această biserică erau cinstite renumitele icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, tot aici păstrându-se şi Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, care atrăgea pelerinii şi mulţimile de credincioşi din întreaga lume creştină. Acest văl (omoforion, maforion) era o lungă bucată de ţesătură care acoperea capul şi trupul femeilor până la genunchi, acesta fiind în Orient veşmântul fecioarelor consacrate, aşa cum desigur a purtat şi Maica Domnului. Acoperământul Maicii Domnului se păstra în această biserică a Vlahernelor într-o raclă transparentă, locaşul numindu-se tocmai de aceea şi „Biserica Sfintei Racle”, fiind adus aici din Palestina de către doi evlavioşi patricieni în timpul împăratului Leon I (457-474); (Egon Sendller, „Icoanele bizantine ale Maicii Domnului”, pp. 109-110). În privinţa Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, cel care a văzut-o pe Maica Domnului ocrotind poporul adunat la rugăciune în biserică cu sfântul ei Acoperământ, ştim despre el că a strălucit prin nevinovăţia purtării sale, prin duhul rugăciunii şi al pocăinţei care împodobeau sufletul său. De neam sciit şi de naţionalitate slavă, era sclav în casa unui bogătaş, unde a învăţat limba greacă şi a fost ridicat la funcţia de notar. Curând, a dat semne de nebunie şi, constatându-se că starea lui nu se îmbunătăţeşte, a fost lăsat în voia sorţii. Andrei avea momente de absenţă involuntară sau simulată, din dorinţă de smerenie, închinându-şi tot timpul rugăciunii şi faptelor bune, dând sfaturi celor mari şi celor mici. (Egon Sendller, „Icoanele bizantine ale Maicii Domnului”, p. 113).

Sărbătoare prăznuită în toată Ortodoxia

La greci, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului a fost dintru începuturi şi este în continuare prăznuită în mod deosebit, mai ales de către monahii din Sfântul Munte Athos, muntele acesta sfânt fiind socotit prin excelenţă „grădina Maicii Domnului”. Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea aceasta a fost introdusă şi la ruşi, iar prin influenţa acestora a trecut şi la români, prăznuindu-se la început mai mult în mănăstiri, în zilele noastre, cinstirea ei extinzându-se tot mai mult şi în evlavia preoţilor şi a credincioşilor de la parohii, care încep să o prăznuiască prin slujbe şi rânduieli închinate ei. Exprimându-ne în cuvinte desprinse din textul slujbelor Bisericii, să-i strigăm în glas de rugăciune Maicii lui Dumnezeu: „Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu; Păzeşte-ne pe noi, sub sfânt Acoperământul tău!”

Pr. Lucian Farcaşiu

Sursa: ziarullumina.ro