octombrie 2017



Copilul și adolescentul în zodia Halloween

Trebuie să mărturisesc încă de la început că sunt nevoit, desigur cu o vădită neplăcere, să mă aplec și în acest an asupra unui obicei extrem de stupid și în aceeași măsură vătămător pentru sufletul generațiilor tinere de la noi și să discutăm puțin despre o așa‑zisă sărbătoare apărută surprinzător în țara noastră datorită schimbării…



Duminica a 24-a după Rusalii

Duminica Învierii fiicei lui Iair (Luca. 8.40-55) ține în ea și vindecarea scurgerii de sânge a unei femei bolnave și vindecarea de deznădejde a unui tată și lecția de tăcere dinaintea necunoașterii căii lui Dumnezeu dată oricărei comunități care preferă lecțiile de moralism dinaintea Învierii. Ce altceva erau cuvintele „ Fiica ta a murit. Nu-L…



Decanul FJSC, Mihai Coman, mesaj către PREOȚI: „Atenție, trec JURNALIȘTI!”

Mihai Coman le-a transmis preoţilor prezenţi la simpozionul cu tema „Discurs şi retorică în societatea contemporană”, care a fost organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, că până la stabilizarea poziţiei presei faţă de religie, când dezbaterea va avea un caracter mai echilibrat, trebuie să fie atenţi la discurs, la retorică, pentru că, „atenţie, trec…


28 octombrie – Ziua marelui NU. O zi importantă în istoria Greciei

Este ziua în care, în 1940, Mussolini i-a dat ultimatum premierului grec Ioaniss Metaxas de a permite trecerea trupelor italiene prin Grecia; altfel, avea de înfruntat războiul. Premierul grec a răspuns printr-un categoric OHI (NU). La nici două ore, Grecia era atacată, intrând astfel în cel de-al Doilea Război Mondial. Abia în urmãtorul an, în…




Referat-sinteză privind activitățile din Patriarhia Română în anul 2017

Preafericite Părinte Patriarh, Preasfințit Sinod, distinși participanți, La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2017 să fie proclamat, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, respectiv „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. Împreună…


Omilia Patriarhului Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, 27 octombrie 2017

Preafericirile Voastre, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, Preacucernici Părinţi, iubiţi fraţi şi surori, Astăzi săvârşim pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul ceresc al cetăţii Bucureştilor şi, în cadrul Dumnezeieştii Liturghii, am auzit lecturându-se slujba cuviosului, un pasaj din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni despre răstignirea trupului, roadele Duhului şi viaţa în Duh (Gal. 5, 22…




Prima Sfântă Liturghie la Catedrala din Madrid

Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, se va săvârși prima Sfântă Liturghie arhierească în Catedrala Ortodoxă Română de la Madrid. Cu această ocazie, vor participa: ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, ÎPS Policarp, Mitropolitul grec al Spaniei și Portugaliei și Exarh al Mării Mediterane, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Siluan al Episcopiei Italiei, PS Timotei al…







Sfinţii Dimitrie

Originea numelui Dimitrie/Dumitru e grecească şi aminteşte de vechea zeiţă Demeter. Creştinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui „demometer”, adică „maica poporului” („demos” = popor; „meter” = mamă), pronunţat în neogreacă „dimomitir”. La noi, pe lîngă numele bărbăteşti Dumitru, Dimitrie (cu precurtări ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima şi diminutive ca…


25 octombrie. Regele Mihai împlineşte 96 de ani. Mesajul Părintelui Patriarh Daniel adresat Majestății Sale, Regelui Mihai I al României, cu prilejul zilei de naștere

Majestatea Voastră, Cu prilejul aniversării zilei de naştere, Vă adresăm alese urări de sănătate, pace şi bucurie în suflet. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să lumineze viaţa Majestăţii Voastre cu binecuvântarea Sa şi să Vă dăruiască mult ajutor şi întărire spirituală şi fizică. Întru mulţi ani, Majestatea Voastră! Cu aleasă preţuire şi binecuvântare, † DANIEL…


Rai şi iad. Liniştea de slujire a preoţilor

Cândva, parcul cu arbori de tuya era pentru mine o pregustare a Raiului. Mă plimbam, mă rugam, citeam, priveam jocurile copiilor, în aerul cel mai pur ce poate fi găsit într-un oraş aglomerat. Dar iată că, şi în acest rai al meu, apare ispita. Nu ştiutul şarpe, care şoptea în Raiul cel adevărat îndemnuri pierzătoare…


„Judecata celuilalt este acum în România boala cea mai gravă” – Interviu cu Părintele Profesor Constantin Coman

Părintele profesor doctor Constantin Coman este unul dintre preoţii Bisericii noastre dăruiţi cu luminătoare cuvinte de către Dumnezeu, cunoscut din predicile ţinute, cărţile scrise (Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor, Între iluzia împlinirii şi certitudinea eşecului etc.) ori emisiunile de televiziune sau radio la care a fost invitat de‑a lungul timpului. Cu bucurie, părintele a…


Catolicismul Ortodoxiei

Jocul de cuvinte din titlu este mai mult decît o captatio, prin care invit cititorul să conștientizeze că cele două creștinisme istorice și-au rezervat ca marcă identitară atribute care se aplică în mod natural fiecăruia; este încercarea de a surprinde în ce contexte și prin ce mijloace și-a afirmat tradiția răsăriteană a creștinismului caracterul universal…



Psihiatrul Ion Vianu, fiul criticului literar Tudor Vianu: „Găsiți o mână de patrioți și se va întoarce țara”

Ion Vianu, medic psihiatru și scriitor, a părăsit țara în 1977, după implicarea în mișcarea lui Paul Goma. A fost unul dintre puținii intelectuali români care a criticat public regimul comunist, militând, în exil, împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă politică. Revenit acasă după Revoluția din 1989, fiul distinsului eseist și critic literar…


Familia, un tezaur al valorilor moral-creștine

Unii dintre cei aflați la cârma țării pe baza legilor democratice nesocotesc pârghiile firești ale aceleiași democrații, încălcând dorința a peste 3 milioane de români care au semnat în favoarea apărării instituției familiei naturale, după cum Dumnezeu a rânduit-o „bine foarte”. Recentele dezbateri referitoare la propunerea unei impresionante mulțimi de confrați de-ai noștri, care au…




Pentru o cultură a bunului simţ

Spunând „Bună ziua”, o facem ca recunoaştere că Dumnezeu a făcut-o aşa, cum „pe toate cu înţelepciune le-a făcut”. O mai spunem cu recunoştinţă pentru că este dăruită tuturor şi fiecăruia spre eliberare de răul vremii, Dumnezeu voind ca „tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”. Adevărul cu A este Hristos…


PS Ignatie este noul Episcop al Hușilor. Întronizarea a avut loc la Catedrala Episcopală din Huşi

Înaltpreasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre, Domnule Ministru Secretar de Stat, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase Maici, Dinstinse oficialităţi locale şi centrale, Iubiţi fraţi şi surori împreună rugători, În faţa acestei chemări a Bisericii noastre de a sluji Eparhia istorică a Huşilor, întâi de toate aş vrea, din adâncul inimii mele, să îmi mărturisesc deplina conştiinţă a…


Duminica a XXIII-a după Rusalii

Am experimentat de atâtea ori că nimic nu tulbură mai mult existența răului decât prezența binelui. În prezența binelui răul devine neliniștit, se agită, începe să strige: „Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu?”. De fapt, în prezența binelui autentic răul dispare. Știm că „răul nu este altceva decât absența binelui”, astfel că obligația noastră…


Haine de viață

Nici astăzi n-a venit mama să mă ia. Ca să nu ne lase singuri acasă, mamaia Nicula zice să mergem cu ea la Lămâița, care îi este verișoară, așa cum este Mioara pentru mine. Hai să-ți arăt, zice Lămâița, când o vede. Ne vede și pe noi, adică pe Mioara și pe mine, dar îi…


Viața noastră, mărturia credinței noastre

În societatea contemporană, identitatea creştină a popoarelor din spaţiul european este pusă sub semnul întrebării de ofensiva globalismului, secularismului, migraţiei islamice și a pseudovalorilor neoliberalismului şi neomarxismului. În tot mai multe ţări din nordul şi vestul Uniunii Europene întâlnim atitudini anticreştine şi mai ales o luptă împotriva fundamentelor creştine ale Europei. Această negare a identităţii…




Sfântul Mucenic Uar și copilul primit în ceata sfinților îngeri

Părinții își doresc ce-i bun pentru copiii lor. Unii muncesc o viață și se jertfesc să le asigure bunăstare, educație aleasă în toate științele cunoscute și funcții importante în societate. Mai există, însă, o categorie de părinți care doresc în primul și în primul rând mântuirea sufletelor copiilor lor, adică un loc lângă Cel care…


Antidot pentru toleranții fără… toleranță

Suntem în plină zodie a toleranței. De aceea, orice om care se roagă e lipsit de cultură, orice preot este un manipulator și Biserica este de vină; în toată liniștea Țării, ea fiind cea care dezbină și încrâncenează. Cuvintele preoților sunt singurele care dezbină, ceilalți fiind model de pace socială și închegare a libertăților. Nu…


Spania va suspenda autonomia Cataluniei

Guvernul Spaniei a anunțat că va urma să suspende autonomia de care se bucură regiunea Catalunia, după ce liderii din această provincie au declarat că nu vor renunța la independență, informează CNBC. Într-un comunicat publicat pe siteul Guvernului de la Madrid, executivul condus de Mariano Rajoy (FOTO) afirmă că liderul catalan Carles Puigdemont a refuzat…


Raport 2015-2017: Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei

Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei, iar în mai multe cazuri genocidul şi alte crime împotriva umanităţii dovedesc faptul că Bisericile din anumite regiuni se află în faţa pericolului de a fi exterminate, se menţionează întru-un raport al fundaţiei catolice Aid to the Church In Need emis în data…



Trei expresii cu trimitere la fapte istorice

După mitologie şi Biblie, vine, iată, şi rândul istoriei. O expresie mai rar folosită decât cele amintite mai devreme este expresia „a merge la Canossa”. Sensul acestei expresii este de „a-şi asuma o umilinţă foarte mare”, ceea ce o apropie într-o oarecare măsură de expresia „a trece pe sub furcile caudine”, cu sensul de „a…


Trei expresii și patru personaje: Ahile, Ana, Caiafa și Pilat

Am mai vorbit la această rubrică despre diverse expresii pe care le folosim, mai rar sau mai des, fără să ştim întotdeauna cum s-au format, ba chiar fără să le cunoaştem întotdeauna sensul corect. Dacă ţineţi minte, m-am referit la expresii ca „a trece pe sub furcile caudine”, „a plânge cu lacrimi de crocodil”, „a-şi…


Afară cu Shakespeare!

Dacă profesoara Cristina Tunegaru s-ar fi mulţumit să spună că „Baltagul” lui Mihail Sadoveanu nu e o lectură pentru elevii de gimnaziu şi ar fi apăsat pe cuvântul „gimnaziu”, nu prea ar fi avut cine şi ce să-i reproşeze. Într-adevăr, „Baltagul” nu e pe înţelesul şi pe gustul unui elev 14 ani. Are origini, trimiteri,…



O lecție despre și pentru jurnaliști. „Acolo, la icoana Sfintei Parascheva, nu există proști, tâmpiți și idioți. Acolo există cei mai frumoși oameni. Dar nu-i veți vedea în această postură la televizor, pentru că asta nu face audiență”

Horea Bădău e lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa (Franța) și autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online. A fost jurnalist, timp de 14 ani, la Realitatea TV, Radio France Internationale și Mediapro și a…




Zidire personală în închisorile comuniste: întrajutorare, compasiune, rugăciune

Așa cum se cunoaște destul de bine, în închisorile comuniste din România a domnit, fără excepție, un regim de teroare ce a avut ca scop nu doar exterminarea fizică, ci în principal destructurarea sufletească, cu alte cuvinte depersonalizarea deținuților care, în limbajul ideologiei marxiste, purta numele ino­fensiv de „reeducare”. Totuși, în ciuda violenței reeducării, în…


Viaţă fără repere?

Nici o carte nu a contribuit mai mult la civilizarea lumii ca ­Biblia. Temelia de stâncă a acestei civilizații constă până azi în puritatea vieții conjugale și valoarea acordată familiei. Istoria umanității, istoria mântuirii omului trece prin familie. Ea are la bază dragostea dintre bărbat și femeie, creați după chipul lui Dumnezeu, care prin căsătorie…


14 octombrie – Sfânta Parascheva

„Sfînta Parascheva nu-l întreabă pe cel care-i cere ajutorul dacă este de un neam sau altul, nici dacă este bărbat sau femeie, bogat sau sărac, mai puţin sau mai bine pregătit, sau altceva de acest fel. Îl întreabă dacă are credinţă în ajutorul care vine de la Dumnezeu şi dispoziţia de a lăuda pe Dăruitor,…



12 octombrie – Ziua Naţională a Spaniei

În fiecare an, pe 12 octombrie, spaniolii se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a celebra cum se cuvine „Ziua Hispanităţii”, Ziua Naţională a Spaniei. La 12 octombrie 1492, Cristofor Columb descoperea America, momentul constituind baza unei legături ce avea să se dezvolte rapid între europeni şi populaţia indigenă din noul teritoriu. De atunci Spania…


Nu judeca și nu face rău

Viața creștină presupune un efort îndelungat, constant, e o cursă de rezisten­ță, un maraton, și nu un șir de sprinturi. Uneori însă deznădejdea se naște din faptul că punem asupra noastră poveri prea mari înainte de vreme; că ne trezim sub tirania unor legi care sufocă orice urmă de libertate. Avva Pafnutie își amintește într-o…








Căsătoria, instituție cu importante efecte juridice

Propunerea de modificare a articolului 48, alin. 1 din Constituție potrivit căruia „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi” a generat în media o serie de dezbateri juridice cantonate pe invocarea încălcării prin modificare a dispozițiilor art. 26 din Constituție, pe de o parte, iar pe de altă parte, a jurisprudenței CEDO în…




Simona Halep e numărul 1 MONDIAL. Premieră absolută în tenisul feminin românesc. Reacția sportivei și discuția emoționantă pe care a purtat-o cu tatăl său

Premieră mondială în tenisul feminin românesc! Simona Halep este prima sportivă din România care urcă pe primul loc în topul WTA, după un meci spectaculos contra letonei Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului de la Beijing. WTA publică pe Twitter o captură cu momentul în care Simona Halep a câștigat meciul și și-a dat seama că…


Duminica a XX-a după Rusalii

În Evanghelie, Iisus, Domnul Însuşi, Stăpân asupra vieţii şi a morţii, se întâlneşte cu moartea. Moartea persoanei care a trăit deja, care şi-a desfăşurat rolul său şi aproximativ şi-a atins scopul anilor trăiţi nu ne mai miră, nu face impresie; e normal, ne naştem muritori. Dar moartea prematură ne tulbură, cu atât mai mult în…


Ishiguro, câştigătorul Premiului Nobel pentru literatură

Kazuo Ishiguro, scriitor britanic de origine japoneză, a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2017, a anunţat joi Academia din Suedia. Premiul i-a fost decernat pentru că „în romane cu mare putere emoțională, a dezvăluit abisul din spatele senzației noastre iluzorii de conectare la lume”.   Ishiguro a primit premiul in valoare de 1,1 milioane de…


„La 42 de ani am aflat că am suflet” – O poveste adevărată

Oameni buni, iubesc revista voastră; o citesc de ani de zile (am făcut stive, pe care nu le-am aruncat), aşa că m-am gândit să răspund apelului vostru şi să-mi povestesc pe scurt marea durere, care este în totalitate adevărată… Dintre toţi câţi mi-i rânduise Dumnezeu, eu am oprit doar doi… Pe ceilalţi, peste douăzeci (pot…


Noi hotărâri ale Sfântului Sinod. Trei sfinți au fost adăugați în calendarul Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 5 octombrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate următoarele hotărâri: Canonizarea Mitropolitului Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei, cu ziua de…


Sfântul Sinod a ales noul Episcop al Hușilor

În ziua de 5 octombrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea noului Episcop al Hușilor. Candidații propuși de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au fost…