Duminica a 24-a după Rusalii

Duminica Învierii fiicei lui Iair (Luca. 8.40-55) ține în ea și vindecarea scurgerii de sânge a unei femei bolnave și vindecarea de deznădejde a unui tată și lecția de tăcere dinaintea necunoașterii căii lui Dumnezeu dată oricărei comunități care preferă lecțiile de moralism dinaintea Învierii.

Ce altceva erau cuvintele „ Fiica ta a murit. Nu-L mai obosi pe Învățător” (Luca 8.49)? Ele sunt parola superficialității lumii moderne, care a admit în Hristos învățătura înaltă dar nu-i văd dumnezeirea. Cu smerenie Hristos învie pe fiica lui Iar, se lasă deranjat de către un tată aprins de iubire, nu se limitează doar la a spune ci și împlinește. Așa face mereu. E limpede că Biserica ortodoxă a trecut printr-o vară grea.

Oamenii ei au făcut rating emisiunilor care judecă Biserica, a fost presată opinia publică doar, doar, vor ajunge cifrele în făgașul josnic al pierderii de procente pentru ca fondurile implicate în decăderea imaginii ei să aibă acoperire la cei ce plătesc mercenarismul ideologic. Din fibrele ei morale și din forța pe care o dă mucenicia, Biserica și-a descoperit puterea de a restaura și de a merge cu fruntea sus mai departe.

Am urmărit cum se repornește încrederea în Biserică într-o eparhie din Moldova și sunt tot mai atent la oamenii agresați de lipsa de atenție a preoțimii. Nu este vorba de un anticlericalism real, ci de reacția la neputința preotului ori arhiereului de a rămâne preot ori arhiereu.

Nu pe Hristos ori sfinți sunt supărați oamenii ci pe noi, oamenii care ne drapăm în funcții bisericești uitând să fim ai Bisericii lui Hristos. O să-mi spuneți că Țara întreagă suferă de rana de vocație și am să fiu de acord că ducem lipsă, acută, de oameni de vocație. Am transformat totul în funcționărism ieftin, limitând Harul lui Hristos la tot soiul de documente și hârtii obscure, l-am împins pe Hristos afară din sute de profesiuni care au în miezul lor chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru. Medici, educatori, preoți, constructori… Tați și mame, bunici… Totul înseamnă mai mult dragoste decât funcție socială, toate pornesc de la idealul suprem al vieții, nu din văgăuna anostă a morții ca normalitate.

Nu-i vreme pierdută, poate că am învățat ceva din clipele prin care trece Țara și vom restarta vocațiile, vom recalcula traiectoriile de viață și în raport cu chemarea lui Dumnezu nu doar cu ifosele noastre. Vom vedea. Până atunci bucurați-vă, Hristos e mai mult decât Învățător, e Învierea!

Pr. Constantin Necula

Sursa: sibiu100.ro