Episcopul Hușilor: Biserica va ajunge într-o situație în care nu se va bucura de o foarte mare încredere, pentru că va intra în opoziție cu societatea, care, din păcate, e într-un proces galopant de secularizare

Episcopul Hușilor, PS Ignatie, a acordat, la o lună de la învestirea în funcție, un interviu AGERPRES, în care vorbește despre proiectele sale – în special în domeniul social și de atragere a tinerilor către Biserică, dar și despre situația Bisericii Ortodoxe Române în general, în contextul în care, potrivit unor sondaje, încrederea în această instituție ar scăzută în ultima perioadă.

Totodată, PS Ignatie și-a manifestat dezacordul față de anumite derapaje ale unor slujitori ai Bisericii și le-a recomandat preoților să nu se transforme în „mercenari spirituali”, ci să rămână apropiați de oameni, să le arate calea spre credință. El a explicat că „orice preot trăiește din daniile, din donațiile credincioșilor, însă el nu poate să transforme slujirea preoțească într-o sursă de corupție, într-o iubire de bani, care periclitează însăși misiunea lui”. „Prin urmare, orice preot care se concentrează numai pe câștig se compromite și își provoacă propria asfixiere spirituală, transformându-se într-un mercenar”, susține episcopul Hușilor.

AGERPRES: A trecut o lună de la momentul instalării dumneavoastră în funcția de episcop al Hușilor. Preasfinția voastră, care ar fi, după un scurt bilanț, situația pe care ați găsit-o județ?
PS Ignatie: Este greu să fac o evaluare după o lună de la învestirea mea ca episcop în acest județ. Aș putea mai mult să vă împărtășesc anumite experiențe, anumite trăiri pe care le-am avut din interacțiunea cu credincioșii, cu preoții și cu alte persoane care locuiesc aici, în județ. Există foarte multe așteptări de la Biserică, nu atât de la mine — pentru că nu sunt eu cel care întrupează sau concentrează imaginea Bisericii. Biserica o formăm cu toții: episcopi, preoți și credincioși. Aș putea să vă împărtășesc ca pe o certitudine, chiar dacă este vorba despre o lună de experiență pastorală, și e un lucru general valabil, nu doar la Vaslui, că oamenii au nevoie de foarte multă dragoste și, ca să folosesc un termen din lumea laică, au nevoie de empatie. Această sete de dragoste, de relație sinceră, de relație autentică între păstor, între preot, episcop și credincios, este general valabilă. Este atât de important ca în spațiul sacru să avem capacitatea de a dărui ceea ce nu pot găsi acești oameni în societatea civilă. Poate acasă, la locul de muncă, în familie, nu primesc dragoste și înțelegere, nu primesc fărâma aceea de atenție, iar noi suntem chemați să compensăm aceste nevoi prin tot ceea ce facem, prin slujbă, prin cuvântul de învățătură, prin interacțiunea directă. Această societate este, din păcate, fragmentată de corupție, șantaj, minciună grosolană și, atunci, de la contactul pe care îl au cu Biserica, oamenii așteaptă altceva.

AGERPRES: Ați fost numit în această funcție după ce în eparhia pe care o conduceți au fost anumite probleme. Cum au afectat acestea preoții, oamenii simpli din zonă, dar și Biserica, în general?
PS Ignatie: Eu nu am simțit lucrul acesta și am un contact direct cu credincioșii. Nu am simțit că oamenii ar fi afectați, nici nu mi-a spus nimeni, deocamdată, că, din cauza acelor incidente care fac parte deja din trecutul acestei episcopii, credința oamenilor s-a diminuat sau relația lor cu Biserica a fost fracturată. Noi ar trebui să fim foarte smeriți, dar ceea ce vă asigur, cu toată lipsa de smerenie, este că voi fi mereu în rândul credincioșilor. Nu e nevoie să fac un efort pentru a fi cât mai apropiat de oameni, pentru că asta este menirea noastră, noi suntem puși să-i slujim pe oameni și pe Dumnezeu. Ca să mă exprim tot în termeni laici, aceasta este fișa postului, deși e mai mult decât fișa postului. Eu nu joc un rol, sunt lucruri pe care mi le-am asumat, care fac parte structural din mine.

AGERPRES: Care este acum atmosfera la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huși, unde s-a vehiculat că ar fi fost anumite derapaje de ordin moral? Aveți în vedere măsuri noi în Regulament, privind respectarea moralei creștine în seminar?
PS Ignatie: Nu am constatat, în cele câteva săptămâni petrecute la Huși, că ar fi o problemă de natură morală la Seminarul Teologic, dar dacă voi constata, evident că voi acționa în consecință. Am avut o întâlnire cu corpul profesoral și cu elevii, chiar de hramul instituției, dar nu am constatat să fie probleme. S-a sugerat în media că ar fi fost anumite probleme, dar ele au fost evidențiate de persoane care nu mai activează la seminar. Dacă voi vedea derapaje de ordin moral, eu voi lua măsuri, însă niciodată nu voi ține cont de zvonistică.

AGERPRES: Care ar fi, din ceea ce ați constatat până acum, diferența dintre experiența dumneavoastră anterioară, ca episcop în Diaspora și ceea ce ați găsit la Vaslui, unde e o comunitate mai restrânsă, cu oameni foarte credincioși, dar și o zonă mai săracă și care credeți că vor fi provocările noii funcții?
PS Ignatie: Sigur că există diferențe majore, în primul rând de context. Una este să fii episcop sau preot în Diaspora, unde nu dispui de lăcașuri de cult, unde cei mai mulți dintre preoți sunt nevoiți să își caute un loc de muncă secular pentru a-și asigura traiul de zi cu zi. Ei nu pot să trăiască de la altarul la care muncesc, pentru că și în Sfânta Scriptură se spune că preotul trebuie să trăiască de la altarul la care muncește. Apoi, în Occident, o foarte mare problemă sunt distanțele. Sunt parohii la o distanță și de 200 — 300 de mile. Un preot dacă este numit într-un oraș în care există un mic nucleu de români, el nu primește ‘cadou’ un anumit număr de enoriași. În România, dacă un preot este numit într-un loc, el știe că are un anumit număr de credincioși, un anumit număr de familii de care trebuie să aibă grijă. În Occident trebuie ca preotul să meargă să-i caute, să-i identifice, să meargă în întâmpinarea lor. Nu aș vrea să insist pe diferențele dintre tipurile de pastorație din Occident și din România. Legat de faptul că aici este o zonă săracă, pe mine nu mă interesează acest aspect. Mă interesează să pot să mă concentrez, să pot să plusez bogăția spirituală din sufletele oamenilor, care poate într-un fel să fie o proptea, un reazem în fața tuturor dificultăților pe care ei le întâmpină în viața de zi cu zi. Sigur că nu vreau să fiu un idealist și să fac abstracție de aspectul acesta material, de problemele concrete cu care se confruntă oamenii. Dimpotrivă, mi-am luat ca proiect pastoral să dinamizez activitățile legate de implicarea în proiecte sociale. Pentru mine, adevărata comoară sunt sufletele oamenilor. Este un text absolut superb în Evanghelie, care spune că sufletul unui om valorează mai mult decât lumea întreagă.

AGERPRES: Ați menționat, la o întâlnire cu preoții din Vaslui, că aveți o oarecare nemulțumire cu privire la faptul că unii slujitori ai Domnului s-au transformat în „mercenari spirituali”. Care este mesajul pe care îl transmiteți preoților din Vaslui?
PS Ignatie: Nu am făcut referire la preoții din Episcopia Hușilor, pentru că nici măcar nu îi cunosc pe toți, a fost un cuvânt de învățătură pe care l-am rostit într-o parohie, plecând de la un text din Evanghelie, în care Hristos ne spune că păstorul cel bun își pune inima pentru oile lui, iar pe păstorul care este plătit, nu-l doare inima de oile lui. Orice preot trăiește din daniile, din donațiile credincioșilor, însă el nu poate să transforme slujirea preoțească într-o sursă de corupție, într-o iubire de bani, care periclitează însăși misiunea lui. Prin urmare, orice preot care se concentrează numai pe câștig se compromite și își provoacă propria asfixiere spirituală, transformându-se într-un mercenar. Nu trebuie că cădem nici în cealaltă extremă, pentru că am văzut că există această tendință. Am vrea ca preoții să trăiască în condiții foarte precare din punct de vedere material și toți ceilalți din societate să huzurească. Mi-am luat ca deziderat ca, atunci când slujesc într-un oraș în zi de sărbătoare, în aceeași zi, să am în oglindă și parohiile cele mai sărace din localitățile limitrofe acelui oraș. Când m-am dus, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, într-o parohie din Vaslui, căreia nu o să-i dau numele, într-un sat cu populație îmbătrânită, am văzut un preot care avea o bucurie că tot ceea ce face face pentru Dumnezeu. M-am întrebat care dintre cei extrem de vocali în a critica misiunea Bisericii ar avea capacitatea și disponibilitatea să trăiască în satul acela izolat și, mai mult decât atât, să se ocupe de proiecte, să reabiliteze o biserică, să construiască o casă parohială și, ceea ce este absolut esențial, să se ocupe de credința acelor oameni pe care toți îi abandonează. Cine rămâne să aibă grijă de sufletul și credința acestor oameni? Preotul. Și era un preot tânăr, de 28 de ani, nu unul de 40, de 50 de ani sau de 70 de ani, care ar putea fi structurat pe o anumită mentalitate și obișnuit cu viața de la țară. Majoritatea tinerilor care știu ce înseamnă viața urbană nu ar merge într-un sat cu 50 de oameni. Ei, eu am întâlnit astfel de preoți, care pentru mine sunt de toată cinstea.

AGERPRES: Greșesc cu ceva acei preoți care dezvoltă afaceri pe lângă Biserică?
PS Ignatie: Aici cred că ar trebui să facem niște departajări semantice. Când spui afacere, are și o conotație negativă și una pozitivă. Dacă este o afacere legală — și aș numi-o mai degrabă o sursă legitimă de venit, dacă se plătesc impozite la stat, iar activitatea nu intră în contradicție cu statutul de preot — nu văd o problemă. De exemplu, eu n-aș putea să fiu de acord ca un preot, chiar dacă plătește impozite, să deschidă un birt, o crâșmă. Însă dacă un preot se ocupă de apicultură sau își deschide o mică fermă agricolă, acestea sunt lucruri absolut extraordinare. Sunt preoți care nu reușesc să-și asigure salariul. Și legat de salariu sunt anumite dezinformări, pentru că preoții nu au salariul primit integral de la stat, sunt și fondurile proprii, iar dacă un preot este într-o parohie săracă, cu oameni în vârstă, el trebuie să-și întregească venitul și așa mic. Noi avem chiar o parabolă în care se vorbește de înmulțirea talanților. Pune-ți în mișcare talanții pe care ți i-a dat Dumnezeu, dar cu condiția să nu fie ceva incompatibil cu statutul tău de preot. Dacă tu poți avea asemenea sursă de venit legală, de acolo te ajuți și pe tine și pe familia ta, dar ajuți și pe cei din satul tău, poți organiza anumite proiecte sociale.

AGERPRES: Are în acest moment Biserica Ortodoxă din România o problemă de încredere?
PS Ignatie: Sigur că se fac foarte multe sondaje de opinie în care se afirmă că această încredere a scăzut vertiginos. Poate va scădea și de acum încolo. De ce? Pentru că Biserica are o altă agendă decât ceea ce ne oferă societatea seculară. Rostul Bisericii este de a intra în opoziție cu toate aceste derapaje morale, de corupție, tot ceea ce ține de etică și, desigur, cele care țin de toată nebunia acesta a ideologiei gender. Oricum, Biserica va ajunge într-o situație în care nu se va bucura de o foarte mare încredere, pentru că va intra în opoziție cu societatea, care, din păcate, este într-un proces galopant de secularizare. Pentru mine, nu este o foarte mare problemă. Hristos în Evanghelie ne zice așa: „Dacă m-au prigonit pe mine, și pe voi vă vor prigoni!”. Credeți că Hristos că s-a bucurat de o foarte mare încredere în vremea lui, din partea contemporanilor săi? Să fim foarte serioși, îi avea pe cei 12 apostoli, avea femeile mironosițe și cam atât. În rest, percepția asupra lui Hristos care era? Că e un șarlatan. Îmi cer iertare că vorbesc astfel despre Cel în care cred atât de mult. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu derapajele din Biserică, nu vreau să legitimez astfel de lucruri, dar nici nu trebuie să fim obsedați de aceste sondaje, ca și cum ni se termină misiunea. Eu nu mă pricep foarte bine, pentru că nu sunt sociolog, chiar nu știu care sunt eșantioanele de oameni, unde sunt făcute sondajele, dar nu am o certitudine. E dreptul meu să mă îndoiesc că aceste sondaje sunt sută la sută relevante. O spun de pe poziția diletantului și admit că s-ar putea să greșesc.

AGERPRES: Printre prioritățile anunțate la preluarea funcției ați amintit implicarea Bisericii în proiecte sociale și atragerea tinerilor către Biserică. Cum se vor concretiza aceste intenții?
PS Ignatie: Aceste intenții aș vrea să le concretizez, într-o primă fază, prin niște parteneriate cu anumite parohii din Marea Britanie sau din țări pe unde am slujit eu. Românii în Diaspora sunt puțin mai înstăriți și o parte din câștigul lor ar putea să-l pună la dispoziția acestor proiecte sociale ale noastre. Deja avem trei parohii din Marea Britanie care ne-au rugat să identificăm, în anumite sate, copii care au nevoie de ajutor sau oameni în vârstă cărora să le facem o bucurie de Crăciun. Sunt și câteva proiecte tradiționale ale Episcopiei Hușilor, nu sunt eu deschizător de drumuri pe linia aceasta. Avem burse oferite de Episcopia Italiei unui număr de 80 de elevi, într-un proiect numit „Brațele părintești” și mai sunt alte proiecte pe care le vom continua. În același timp, dorim înființarea unor centre sociale. Am constatat cu o oarecare surpindere că încă este destul de greu să mi se transmită care ar fi nevoile concrete, pe ce ar trebui să ne axăm — copii defavorizați, centre pentru oameni în vârstă sau îngrijire la domiciliu. Pe toate le am în lucru, am identificat deja un consilier social și, împreună cu instiuțiile publice locale, vom face un parteneriat, ca să ne concentrăm pe proiectele sociale. Sigur, ele necesită timp, nu se pot face de pe o zi pe alta. E nevoie de oameni care să fie pregătiți pentru a accesa fonduri. Eu am fost preot la Alba Iulia, județ în care erau în derulare foarte multe proiecte sociale, pe lângă parohii, pe lângă mănăstiri, pe lângă Episcopie. Am o intuiție, știu cum ar trebui să se deruleze lucrurile, dar e nevoie și de o echipă pe care trebuie s-o formăm.

AGERPRES: Ați afirmat cu diverse ocazii că este necesar ca Biserica să pătrundă mai mult în mediul on-line, pe rețelele de socializare. Are nevoie Biserica să se modernizeze?
PS Ignatie: A fost creată pagina de Facebook a Episcopiei Hușilor și ne gândim să folosim tot ceea ce se poate să punem în slujba Bisericii. Partea cea mai importantă nu este deschiderea unui cont, asta se poate face într-o clipită, pe Instagram, Twitter, oriunde. Important este mesajul pe care îl transmiți, limbajul pe care îl folosești. Dacă este un limbaj care nu prezintă niciun fel de „haide-ncoace”, putem folosi oricâte rețele vrem, nu vom avea niciun impact. Avem nevoie de un mesaj actual, la care să percuteze tinerii. Munca cea mai grea pentru Biserică este să găsească un limbaj adecvat pentru tinerii de astăzi, pentru lumea în care noi trăim.

AGERPRES: Ar exista anumite lucruri care v-ar putea determina să plecați din funcția de episcop al Hușilor?
PS Ignatie: Pentru un păstor ce primește spre slujire o eparhie, indiferent cât de greu ar putea să fie, el nu-și poate părăsi niciodată turma. Inevitabil, vor fi momente de răstignire, mă pregătesc pentru ele, pentru că și Hristos a fost răstignit. Eu, care sunt un păcătos, cu ce m-aș putea eu diferenția de Hristos, care este sfânt, perfect, desăvârșit? Dacă a fost răstignit Hristos, care a dăruit numai dragoste și a dăruit viața Lui, făcându-i pe oameni să descopere ce e dragostea autentică, eu să nu mă pregătesc de răstignire? Dacă mă identific cu cel pe care îl slujesc, ar trebui să mă gândesc că Hristos, atunci când era pe cruce, chiar dacă a primit priviri piezișe și nerecunoștință, nu a zis că se dă jos și că nu mai iubește oamenii. Asta înseamnă dragostea hristică, să-l iubești pe cel de lângă tine și atunci când el nu merită să fie iubit.

AGERPRES: S-a discutat în ultimul timp — și astfel de discuții apar după organizarea unor mari pelerinaje — despre comportamentul nepotrivit al unor credincioși. Unde este limita dintre credința adevărată și acea atitudine care poate duce cu gândul la un fanatism religios? Ce poate face Biserica pentru ca oamenii care îi calcă pragul să nu fie catalogați drept „pupători de moaște”?
PS Ignatie: Fie că vorbim de pelerinajul de la Iași, la Sfânta Parascheva, fie că e vorba de cel de la București, la Sfântul Dimitrie cel Nou sau de cel din Transilvania, de la Nicula, care sunt cele mai mari pelerinaje din țară, din punctul meu de vedere, cred că este utopic să ne gândim că putem transforma credincioșii care merg la aceste pelerinaje într-un soi de oameni care să se comporte „la șubler” din punct de vedere moral. Sunt inevitabile aceste efuziuni de credință, dar expresia „pupători de moaște” nu are nicio legătură cu această efuziune. Geneza acestei expresii — și chiar am urmărit fenomenul în mediul on-line, deci vorbesc în cunoștință de cauză — nu pornește din faptul că acești oameni mai au astfel de efuziuni și poate chiar nu se comportă în cel mai manierat mod. Eu am fost la asemenea pelerinaje, am stat și zece ore printre credincioși, am văzut cum se comportă majoritatea dintre ei. Presa, din nefericire, este cea care pescuiește anumite excepții, cum unul fumează, cum unul se enervează sau își pierde răbdarea. Mie mi se pare că aceasta este o privire unilaterală, reducționistă asupra a ceea ce înseamnă fenomenul pelerinajului. Expresia „pupător de moaște” are drept geneză o atitudine militant-ateistă și total intolerantă, ce provine de la persoane care practică un dublu standard, o ipocrizie fără margini. Pe sticlă, unde se vede că accesul lor este pentru o anumită categorie de oameni, pozează în persoane extrem de tolerante, iar în mediul on-line vin cu expresii absolut denigratoare. M-am uitat la un moment dat pe contul de Facebook al unui personaj, foarte vocal și foarte prezent în mass-media. E dreptul său, evident, dar nu e normal să se erijeze la televizor într-un apostol al toleranței și, în rest, să aibă un limbaj absolut intolerant și denigrator la adresa Bisericii. Am văzut postată de acest personaj o fotografie cu niște copii, care sunt probabil într-un laborator de chimie și sunt atenți la experimentele făcute de profesoara lor, și, în dedesubtul paginii, niște copilași cu icoane în mână, într-o sală de clasă. Sus este pus drept text cum că așa ar trebui să trăim noi în post-modernitate, iar jos se spune că acei copii sunt în Evul Mediu. Pe lângă faptul că această etichetare este total nedreaptă, mie mi se pare că oameni care caută astfel de antagonisme nu sunt în Evul Mediu, ci în perioada iluministă, în Revoluția Franceză. Post-modernitatea are drept mesaj toleranța. În Occident, există un respect teribil pentru viața privată a fiecăruia, înclusiv pentru credința pe care o are. În România, cel puțin pe latura aceasta a progresiștilor liberali, există o intruziune, o formă de agresivitate viscerală față de tot ceea ce înseamnă credință. Dacă mă duc în Occident și vorbesc despre probleme de credință, interlocutorul are acea capacitate de a mă urmări și de a fi interesat de ceea ce spun. La noi, fără să generalizez, nu e așa. Pe mine, personal, expresia „pupător de moaște” mă jignește. Sunt jigniți copii care asta cred, așa au fost crescuți în familiile lor și sunt copii excelenți. Nu e numai o chestiune de manipulare, copiii chiar gândesc. Dacă noi vrem să-i transformăm în personaje de a căror minte să dispunem, ne înșelăm. Știți ce răspuns mi-a dat un copilaș de 6 ani, în Dublin, în noaptea de Înviere și el îmi spunea că mă iubește foarte mult? L-am întrebat, „Ștefan, dar tu de ce mă iubești pe mine?” „Pentru că tu ești pleten cu Biserica” (prieten—n.r.). Acesta este un lucru de o mare profunzime.

Sursa: agerpres.ro