6 decembrie – Sfântul Nicolae

La 6 decembrie este prăznuit Sfîntul Ierarh Nicolae (sec. IV), unul dintre cei mai populari sfinţi din calendar, atît în Răsărit, cît şi în Apus. Numele acestuia este, de altfel, unul dintre cele mai răspîndite în lumea creştină. De origine grecească (Nikolaos), el este format din două cuvinte: „nike”, victorie (de la „nikao”, a învinge), şi „laos”, popor, putîndu-se tălmăci prin „obştească biruinţă”. Forma latină Nicolaus stă la baza formelor moderne. La noi, forma cea mai veche pare să fie Nicoară (de unde popularul „Sîn Nicoară”), iar cea mai răspîndită în timp şi spaţiu – Nicula(i)e. Nicolae este o formă mai recentă, ca şi femininul Nicoleta. Alte forme atestate sînt Nicola, Nicula, Necula, Neculai etc., iar pentru femei – Nicolina sau Niculina. Prescurtările şi diminutivele sînt destul de numeroase: Nicu, Nicuşor, Cula(i)e, La(i)e, Na(i)e, Năică ş. a., astăzi concurate de unele variante occidentale (Nick, Nicky). În sinaxarele creştine sînt zeci de purtători ai numelui de Nicolae, cel mai vechi dintre ei părînd cel din ceata celor 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, martirizaţi pe vremea împăratului Liciniu (308-324) şi pomeniţi de Biserica răsăriteană pe 9 martie.

Mai întîi călugăr îmbunătăţit, apoi păstor – arhiepiscop al Mirelor Lichiei – pînă la adînci bătrîneţe, Sfîntului Nicolae cel Mare i s-a dus vestea nu doar pentru multa lui înţelepciune şi milostenie, ci şi pentru darul facerii de minuni, de care Dumnezeu l-a învrednicit încă din tinereţe: a potolit furtuna pe mare, i-a izbăvit de sabie pe trei întemniţaţi pe nedrept, a vindecat boli şi a ridicat din moarte. Cu precădere şi-a arătat milostivirea faţă de copii şi de fecioare. Odată, aflînd că un tată, mînat de sărăcie, voia să-şi trimită cele trei fiice pe calea desfrîului, bătrînul episcop, furişîndu-se în bezna nopţii, a aruncat pe fereastra acelei casei trei pungi cu galbeni, astfel că fetele, cu zestrea aceea, s-au putut mărita şi duce trai cinstit. Tradiţia a păstrat îndeosebi imaginea moşului blînd şi aducător de daruri, ocrotitor al fetelor de măritat şi al copiilor cuminţi. Dar aşa cum blîndul Iisus, atunci cînd a văzut pîngărit Templul lui Dumnezeu, i-a alungat cu biciul din el pe negustori şi pe zarafi, tot aşa blîndul Nicolae, cînd a văzut pîngărită Sfînta Biserică, se zice că l-a pălmuit în plin sinod ecumenic (Niceea, 325) pe ereticul Arie (de unde, probabil, şi tradiţia „nuielei Sfîntului Nicolae”, pentru corecţia celor necuminţi). La Biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti se află, ca o comoară de mare preţ a României creştine, însăşi mîna „moşului” împărţitor de daruri şi de dreptate. Moaştele sale se află, din 1087, la Bari (Italia), unde au fost aduse de la Myra (astăzi în Turcia) pentru a nu cădea în mîinile musulmanilor.

Poporul are habar mai puţin de identitatea şi biografia reală a Sfîntului Nicolae, deşi îl ţine foarte drag. Sîn Nicoară, cum era îndeobşte numit în lumea noastră tradiţională, este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au ţesut legende diverse şi uneori năstruşnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfînt făcut de Dumnezeu şi ar sta de-a stînga Acestuia (primul făcut, Mihail, are cinstea să stea de-a dreapta). Sîn Nicoară (ajutat de Sîn Toader) păzeşte Soarele, care are adesea tendinţa să fugă, ca un cal nărăvaş. Sîn Nicoară e acum bătrîn, dar în tinereţile lui unii zic că ar fi fost podar, iar alţii că ar fi fost corăbier şi pescar (ca protector al corăbierilor, Sfîntul Nicolae este cunoscut pe scară largă, atît în Răsărit, cît şi în Apus). El ar fi oprit şi apele Potopului pe vremea lui Noe.

Se pare că ipostaza de Moş Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (puse peste noapte în cizme sau ghete) e totuşi o inovaţie orăşenească, prefigurînd dărnicia mai substanţială a lui Moş Crăciun (cu care a intrat într-o tîrzie osmoză). În orice caz, Nicolae este un sfînt al bucuriei, iar praznicul lui (de la jumătatea Postului Naşterii Domnului, dar cu dezlegare la peşte) deschide, cel puţin în percepţia populară, ansamblul creştin al „sărbătorilor de iarnă” (care se întinde pînă la Bobotează).

Răzvan CODRESCU