Cine vine, Sfântul sau Moșul Nicolae?

Odată cu proslăvirea Sfântului Ierarh Nicolae debutează și așa-numitele sărbători de iarnă. Brăduți împodobiți, feerie, milioane de luminițe sclipitoare în bezna nopții, daruri și dăruitori, colinde și urători pe la casele gospodarilor. Tablou obișnuit de sfârșit de an, totuși mereu proaspăt, așteptat cu nerăbdare. Însă, la fel ca în cazul sărbătorilor pascale, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția și lucrarea duhovnicească de la sensurile profunde, mântuitoare, ale acestora, înlocuindu-le cu felurite surogate ademenitoare.

Dacă tot am pomenit de Sfântul Nicolae, vreau să vă împărtă­șesc o nedumerire. Am observat o efervescență comercială deosebită pretutindeni: ni se propun dulciuri, nuielușe, papucei de ciocolată, alături de multe altele cu care poporul trebuie să-l aștepte pe „Moșul”. Țâncii sunt păcăliți, ademeniți prin fel de fel de anunțuri că „vine Moșul”. Unii părinți, chiar dacă nu dispun de posibilități financiare deosebite, fac eforturi mari ca să țină pasul cu moda impusă de cei mai înstăriți ale căror odrasle își vor etala cu emfază darurile extravagante primite de la Moșul, chiar dacă nu s-au dovedit cu­minți sau nu au învățat prea bine. Dar dacă părinții unui copil liniștit, strălucitor la carte, nu au aceleași posibilități financiare, ce vină au ei sau el că Moșul nu va fi atât de generos? Şi uite cum, de mici, îi educăm anapoda pe copii, făcându-i să considere că Sfântul Nicolae e părtinitor cu cei bogați. Eronat, nu? Noi îi cunoaştem din viața lui generozitatea, blândeţea faţă de cei sărmani, neajutorați.

Revenind la întrebarea: cine vine, Sfântul sau Moș Nicolae, se va obiecta: cei doi constituie, de fapt, un singur personaj. Drept spus, dar contemporaneitatea se străduieşte să-i separe, plăsmuind două persoane distincte. La urma urmei, pe copii nu-i prea preocupă această chestiune. Ei doresc să vină Moșul cu dulciuri căci, se știe, în general, cei mici nu apreciază oamenii după ştiinţa lor, după rangul social ori după averea deţinută, ci după bunătatea pe care le-o arată. De aceea, să-i învățăm pe micuți că nu doar jucăriile sunt cadouri extraordinare. Așadar, un posibil răspuns la chestiunea ridicată ar fi aceasta: vine, îl așteptăm pe Sfântul Nicolae, căruia copiii îi pot spune și „Moșul”. Dar să nu cerem de la el numai dulciuri, ci să-l rugăm să ne dăruiască bucurii mult mai mari. Să fii sănătos este un cadou nemaipomenit; să ai părinții pe lângă tine, de asemenea; să te rogi, să mergi la Biserică, este o mângâiere nespusă. Când Sfântul te sprijină să-i ajuți pe cei aflați în suferință, în nevoi, îţi dăruieşte linişte şi mulţumire sufletească. Oare nu sunt acestea adevărate bucurii?! Dacă Sfântul Nicolae ar aduce doar jucării, cred că ar fi zgârcit. Nu ne-ar oferi darul suprem: secretul prin care el a ajuns în Cer, mijloacele de a deveni şi noi locatari în Împărăția lui Dumnezeu, alături de toţi sfinţii. El ne învață să fim milostivi ca dânsul, căci luăm în viaţa veşnică numai cât am dăruit altora. Ce am adunat doar pentru noi înşine nu are însemnătate spirituală, ci numai valoare biologică sau economică. Însă darurile oferite celorlalţi, din iubire milostivă, se preschimbă în lumină a sufletului nostru, făcându-ne asemănători cu Dumnezeu Cel Milostiv.

Așadar, „Moșul” despărțit de Sfântul Nicolae aparţine acele­iași specii de personaje, parcă intenționat plăsmuite pentru a provoca uitarea sensului real al sărbătorilor. În această categorie mai includem iepurașii de ciocolată de la Paști, strigoii de la Sfântul Andrei, Moș Crăciun de la praznicul Nașterii Domnului. Dacă nu vom înțelege corect sem­nificația sărbătorilor noastre, vom ajunge să serbăm un Paști fără Hristos Înviat, un Crăciun fără Pruncul Dumnezeiesc, pe Sfântul Andrei îl vom înlocui cu strigoii, pe Sfântul Nicolae cu un bătrân necugetat, ce împarte cu nonșalanță tuturor dulcegării. Se va obiecta: sunt tradiții, trebuie să le păstrăm! Așa-i, dar să nu le transformăm în norme de credință.

Putem să-l așteptăm pe Moș Crăciun, fără să-L marginalizăm ori să-L uităm pe Sfântul Prunc Dumnezeiesc. Așijderea, copiii îl pot aștepta pe Moșul, numai să știe că el nu este un alt Nicolae, ci Sfântul, chipul blândeților, după cum îl numește cântarea bisericească. El nu săvârşeşte binele, nu oferă daruri din dorința de a căpăta popularitate, de a-și câștiga capital de imagine, cum se spune astăzi. Bunătatea Sfântului Nicolae, personificat de tradiția populară în Moșul, nu este una naivă. Biruitorul de popor, căci aceasta înseamnă numele său, vrea să arate astfel atotbunătatea și milostivirea lui Dumnezeu. În viața sa pământească, atunci când ajuta, nu se făcea văzut, ci rămânea un anonim, pentru că se considera instrumentul lui Dumnezeu, Preamilostivul, Care îi ajuta pe sărmani prin intermediul lui. Poate că astfel se explică de ce tradiția a evidențiat amănuntul tainicei lucrări a „Moșului” atunci când aduce cadouri. Spre deosebire de Moș Crăciun, pe care cei mici îl văd, căruia îi scriu scrisori expunându-şi doleanțele, „Moșul” Nicolae soseşte misterios, lăsând daruri în papucii copiilor. Nu se arată ca să ne învețe că mărinimia lui este, de fapt, generozitatea lui Dumnezeu Tatăl.

Vasăzică, Sfântul Nicolae, personificat de tradiția populară în „Moșul” prin pilda vieții sale, este un învățător și călăuzitor către sărbătoarea Crăciunului. Fiind buni, oferind daruri ca el, vom ști să primim Darul dumnezeiesc, pe Iisus Hristos Mântuitorul nostru.

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: ziarullumina.ro