ianuarie 2018


Inventatorul smartphone-ului își cere iertare: „Îmi pare rău, îmi cer scuze pentru răul pe care curiozitatea mea l-a provocat umanității. A distrus conversația dintre oameni și sănătatea copiilor”

Inventatorul Rocco Leonard Martino, un savant cu o biografie bogată, și-a exprimat regretul pentru partea negativă a celei mai celebre invenții, telefonul mobil inteligent. El avertizează că orice lucru poate fi folosit spre bine sau spre rău. „Aș vrea să spun câteva cuvinte – două de fapt – despre noua mea carte. Unii dintre voi…



Cumpătare, stăruință, smerenie

În Patericul egiptean găsim eroism ascetic adesea, unii „își topesc trupul în nevoință” și fac gesturi supraomenești. Dar aceasta nu este singura cale. Alternativă, doar în aparență mai ușoară, o găsim la Avva Matoes, care zicea: „Vreau o muncă ușoa­ră, dar de lungă durată, decât una obositoare de la început și care se termină iute”….



Bărbații care-și bat nevestele NU se duc la Sfânta Liturghie

În decurs de câteva zile, două femei au fost ucise. Două tragedii, două nenorociri pe care orice om de Pământul acesta nu le-ar dori repetate. Ar fi fost tot atâtea momente în care să reflectăm asupra cauzelor profunde care au dus la aceste drame, dar din păcate se găsesc unii care să le folosească pentru…




Chiar așa, de ce tace Biserica?

Plié (la bară). E un soi de joc de glezne, precum al fotbaliștilor la încălzire. Se ia o temă de interes național, se pro­clamă din toți genunchii dra­gostea pentru justiție, progresul, prosperitatea. Se invocă mai mereu miile de cetățeni revoltați și zecile de ONG‑uri. Până aici, tot respectul! Numai că nu se amintește nimic, de…




Sfinții Trei Ierarhi, de la studenți la dascăli

Măreața zi de proslăvire a celor trei corifei ai spiritualității și teologiei răsăritene, dar și apusene ne readuce în atenție covârșitoarea contribuţie la învățătura și viața Bisericii a înseşi existenței lor, devenită paradigmă nu doar pentru tinerii care se pregătesc să devină sacerdoți, ci pentru toți clericii, monahii și mirenii. S-a scris mult despre credința…


Sfinții Trei Ierarhi

Astăzi în calendarul bizantin este sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Ioan Hrisostom și Grigore Teologul. Vasile cel Mare și Grigore Teologul au fost prieteni și au făcut parte din așa numitul grup al sfinților capadocieni, teologi de geniu, originari din Capadocia (în Turcia de astăzi) care au avut un rol cheie în formularea…


Darul hienei și strugurele refuzat

Auzind Cuviosul Macarie Alexandrinul de tabenesioții Mănăstirii Sfântului Pahomie, că tot Postul Mare nu mănâncă bucate fierte la foc, șapte ani n-a mâncat fiertură, ci numai verdețuri crude și legume înmuiate; iar altă dată, fiind la Tabenesi, n-a mâncat nimic tot Postul Mare, împletind tăcut coșnițe și rogojini în fiecare zi. Mai mult, se lupta…


Purtătorii, Monica Pillat

Suntem cu toţii purtătorii Unor fragmente din mesajul Care ne vine din Înalt. Unii primesc doar o vocală, Alţii, mai rari, – chiar un cuvânt, Iar cei aleşi – părţi dintr-o frază. Misiunea celui care are Numai un sunet e să afle Ce literă îl va cuprinde; Cel dăruit cu un cuvânt Va căuta în…


Adevărata teologie se scrie în genunchi

Cuviosul Isaac Sirul rămâne unul dintre cei mai iubiţi şi cunoscuţi părinţi filocalici ai Bisericii. Originar din ţinutul Qatarului de astăzi, vieţuitor în secolul al VII-lea, Isaac a ajuns episcop al cetăţii Ninive, dar, la scurt timp, ca anahoret, „s-a întors la liniştirea lui în munte”. Către sfârşitul vieţii a orbit, fiind numit „al doilea…


Părintele Alexander Schmemann – fragmente din jurnal

Leagănul ramurilor desfrunzite Omul devine incapabil de a vedea lucrurile în perspectivă, de a se detaşa, de a îndepărta neliniştea şi lucrurile mărunte care îi împovărează viaţa şi îi pot devora inima. De fapt, cauza este aceeaşi aroganţă care încearcă să mă convingă că totul depinde de mine, totul mă priveşte pe mine. Şi atunci…


Duminica vameşului şi fariseului

10. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 11. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. 12. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. 13….


Farfuria românească, între importuri asumate şi „plagiat“ gastronomic

Dacă există o identitate cultural-gastronomică a Europei, ea a fost cel mai bine conturată de scriitorul Peter Esterházy, care a declarat că „mititeii cu muștar definesc Uniunea Europeană mai bine decît zece cărți“. Cît de inteligentă este propoziția aceasta, amuzantă și profundă în același timp, căci nu știu ce poate fi mai… „unitate în diversitate“…


Originea deșerturilor

O legendă orientală spune că, atunci când Dumnezeu a creat lumea, tot pământul era o grădină splendidă. Apoi l-a zidit pe om și i-a spus: Să nu faci rău, pentru că de câte ori îl vei săvârși, de câte ori se va întâmpla aceasta, eu voi lăsa să cadă pe pământ un fir de nisip….


S-a stins din viaţă Neagu Giuvara, fost diplomat și scriitor

Neagu Djuvara, fost diplomat și scriitor, a murit joi, 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani, informează TVR. Neagu Djuvara s-a născut la 18/31 august 1916 la București, într-o familie în care tatăl, Marcel, căpitan de Geniu în armata română, se trăgea dintr-o familie veche de celnici aromâni, iar mama, Tinca, aparținea unei vechi…


O poveste

„Trei femei mergeau, în răcoarea asfinţitului, către fântână, legănând fiecare câte două găleţi goale şi povestind. Îşi lăudau băieţii, pentru că fiecare ţinea să arate celorlalte cât îşi preţuieşte feciorul. Prima spunea: – Băiatul meu cântă asemeni unui înger. Păsările tac, auzindu-i trilurile, animalele uită de dobitocia lor, devenind parcă umane,… lumea parcă se opreşte…


Orice păcat este o săgeată împotriva lui Dumnezeu – Sf. Nicolae Velimirovici

„Când minți, minți pe Dumnezeu. Când furi, furi pe Dumnezeu. Când te mândrești, te mândrești înaintea lui Dumnezeu. Când urăști, urăști pe Dumnezeu. Când faci un jurământ, drept sau nedrept, îl faci lui Dumnezeu. Când desfrânezi, te arunci cu necurăție asupra lui Dumnezeu. Când nu-ți iubești părinții, nu-l cinstești pe Dumnezeu. Când invidiezi, invidiezi pe…


Mărturisirea păcatelor

„Mărturisirea păcatelor e, pe de o parte, o biruire a rușinii pentru ele, pe de alta, o adâncire a sentimentului de rușine, fapt care produce străpungerea sau zdrobirea inimii. Căci mărturisirea nu e o biruire a rușinii prin nesimțire, ci prin scârba de păcat și prin teama de pedeapsa veșnică pentru el. În mărturisire are…




S-a stins o mare mărturisitoare: ASPAZIA OȚEL PETRESCU

Am primit în această dimineață, 23 ianuarie 2018, vestea adînc tulburătoare că doamna Aspazia Oțel Petrescu a trecut la cele veșnice. Ca un modest omagiu la ceas de doliu, reproduc aici o parte a capitolului pe care i l-am dedicat în „Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești” (Ed. Rost/Fundația Sfinții Închisorilor, București/Pitești, 2014;…


Pe 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales Domn al Moldovei, urmând a ședea pe tronului Sfântului Ștefan cel Mare sub numele de Alexandru Ioan I. Iată proclamația pe care Domnul Țării a făcut-o către poporul românesc, atât din Moldova cât și din Muntenia: „Noi, Alexandru Ioan I., Cu mila lui Dumnezeu și voința…


Țăranul care l-a dojenit pe Cuza

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Române Unite. Deși nu a rămas în fruntea statului mult timp, ­el domnind doar șapte ani, poporul l-a iubit ca pe un binefăcător şi ca pe un părinte. Istorisirea întâmplării petrecute în timpul său vă va încredința de acest lucru. Într-o zi de primăvară, când avea…


Cadouri de altădată

Listele de cadouri („cele mai frumoase şi cele mai ieftine“) şi de mărfuri („calitate superioară“) pentru sărbători publicate de Universul literar în numărul 52, de la sfîrşitul anului 1893, ca fiind puse în vînzare în magazinul ziarului Universul, în sediul administraţiei din strada Brezoianu, sînt instructive deopotrivă pentru reconstituirea inventarului de obiecte dezirabile şi a…


Întru desfătarea cerurilor…

Începutul începutului. „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul.“ Acesta este cerul lumii cerești, metafizic. De fapt, conform textului originar ebraic, sînt ceruri (hebr. șamaim), la plural, suprapuse apropiat ca foile unei plăcinte-placentă. Cîte ceruri vor fi fiind? Probabil fără de număr. Există Împărăția cerurilor. Cu Tatăl nostru Care este în ceruri. Cu Fiul…


Transumanismul și promisiunea nemuririi

De câțiva ani a început să se vorbească cu foarte mare avânt și cu o surprinzătoare convingere despre transumanism. Ce este și ce presupune transumanismul? Pe scurt, acesta este un curent ce propovăduiește crearea unui om nou, care să-l depă­șească calitativ pe cel actual prin­tr-o serie de îmbunătățiri fără precedent aduse corpului uman, care vor…


Viaţa dublă

Personalitatea omului se formează, în mod fundamental, începând cu primii ani de viață. Pentru că, așa cum spunea Fericitul Augustin, copilul este tatăl omului matur. Ceea ce aude și mai ales ceea ce vede la părinții săi îl modelează pe copil și va fi un factor foarte important în felul său de a fi și…


O lectură teologică a Imnului Național

În orice domeniu de cultură sunt implicați mai mulți factori care lucrează împreună la generarea actului de creație, la interpretarea lui cât mai adevărată și la descifrarea tuturor valențelor lui pentru a fi făcut accesibil publicului larg. Acest lucru este valabil și pentru domeniul literaturii. Autorul, luminat de inspirație, este cel care generează opera literară,…


Antidot pentru banal sau Alfabetul vieții împlinite

Alocăm mai multe resurse pentru planificarea concediului decât pentru stabilirea scopului vieții și valorilor noastre. Când vrem să mergem în concediu, ne gândim la buget, locație, cazare, citim, ne documentăm, comparăm review-uri, iar când vine vorba de a stabili scopurile pentru următorul an sau care sunt valorile noastre, luăm fiecare zi și fiecare situație așa…




Cântec vechi de luna nouă, Nichita Stănescu

Ieşise-n calea sufletului meu aiurea, din trotuare, Dumnezeu, dar seara grea de stele şi de lut ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut. În felinarele cu iz de scrum ochi de pisică-mi licăreau în drum şi pasul greu mi se-aşternea nătâng … şi fluieram, aşa, ca să nu plâng. Dar tot credeam că poate viermii…


Nebunul, Demostene Andronescu

Treceam prin viață-așa ca orice om Și fremătând și eu ca orice pom Visam să înfloresc, să leg apoi, Și să rodesc, nu roade prea de soi, Ci rodul simplu-al omului de rând Ce crește pe oriunde și oricând Și care zdrențuit de vânt și ploi Își trage seva numai din noroi. Dar într-o zi…


Duminica a 32-a după Rusalii

Şi intrând, trecea prin Ierihon. 2. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. 3. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. 4. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo…


A crede și a (nu) cerceta

Cu toate că nu se regăsește în Sfânta Scriptură, dictonul „Crede și nu cerceta!” este o acuzație atee adusă cre­dincioșilor de către cei care pun în opoziție știința și credința. Pe de o parte, extrem de onorabilă, cercetarea ar corespunde spiritului știin­țific, blindat de evidențe empirice și demons­trații matematice, invocând inteligen­ța și progresul rațiunii. Nu…








Aroganța aduce umilința

Multă lume, mai ales la oraș, lucrează în colective mari. Virtutea cea mai importantă a celor care coordonează diferite echipe în departamente numeroase este modestia, smerenia. Opusul lor este aroganța. Aroganța este călcâiul lui Ahile pentru toți care o au prietenă. Pentru că nu-i va lăsa niciodată să atingă potențialul. Lecția pe care ți-o predă…


Mihai Eminescu, afirmarea unității românești de veacuri

Îndătinata sărbătoare de la mijlocul lui Ghenar din calendarul nostru cultural ne prilejuiește reîntâlnirea cu Eminescu, „omul deplin al culturii române”. Reîntoarcerea la Eminescu și la inegalabila sa creație ne va devoala răspunsuri, ba chiar soluții la numeroasele chestiuni ce aduc tulburare și risipire nației române, ajutând-o să-și regăsească drumul prin vremurile nu foarte limpezi…


Duminica a 29-a după Rusalii

12. Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, 13. Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! 14. Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. 15. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a…




Fratele nostru este viaţa noastră

În măsura în care creşteau cercetările harului ca putere şi durată, creştea în sufletul lui Siluan mulţămita faţă de Dumnezeu: «O, Doamne, cum Îţi voi mulţămi pentru această nouă şi nemărturisită milă: nepriceputului şi păcătosului îi deschizi tainele Tale. Lumea piere în ferecăturile deznădejdii, iar mie, celui de pe urmă şi mai rău decât toţi…



Busola morală fărâmată, de Walter Williams

Potrivit lui George Orwell, „unele idei sunt atât de cretine încât doar intelectualii pot crede în ele”. Multe idei cretine își au originea în universității sau în campusuri. Dacă ar rămâne acolo și nu ar infecta restul societății, ar putea fi o sursă de amuzament, la fel cum este, de pildă, circul. Să privim acum…


De Pateric

„Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: – Cum se cade a ședea cu tăcere călugărul în chilia sa ? Bătrânul i-a răspuns: – A ședea călugărul în chilie, este ca să-și aducă aminte pururea de starea sa înaintea lui Dumnezeu și să-și păzească, după putința sa, mintea și inima de gândurile necuvioase, cele…




De ce citesc tinerii tot mai puțin literatură

De când computerul a devenit PC (personal com­puter) și odată cu apariția internetului, a telefonului mobil, a tabletei, a rețelelor de socializare, a instrumen­telor de căutare  în mediul virtual, a multiplelor forme de divertisment oferite de noile tehnologii, dorința tinerilor de a citi literatură și, în general, orice carte a scăzut considerabil. Trei oameni formați…


PELERIN SPRE IZVOARE: POVESTEA PĂRINTELUI PLACIDE DÉSEILLE, MUTAT LA DOMNUL DUMINICĂ, 7 IANUARIE 2018, SPUSĂ DE EL ÎNSUȘI*…

I. Am ales calea monahală în 1942, la Abaţia cisterciană de la Bellefontaine (Anjou). Hirotonit preot în 1952, am fost în scurtă vreme numit profesor de Teologie dogmatică, iar apoi însărcinat să mă îngrijesc şi de formarea duhovnicească a tinerilor monahi ce se pregăteau pentru asumarea preoţiei. Năzuind eu un învăţămînt teologic în duhul Sfinţilor…




6 ianuarie 2018 – Botezul Domnului în parohie; „Astăzi Stăpânul merge la Botez, ca să ridice firea omenească la înălţime…Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele şi s-au temut. Însuţi şi acum, Stăpâne, sfinţeşte apa aceasta, cu Duhul Tău cel Sfânt. Dă tuturor celor ce se vor atinge de dânsa şi se vor stropi şi o vor gusta: sfinţire, sănătate, curăţire şi binecuvântare!”

Sărbătoarea Botezului Domnului este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Ea are o semnificație deosebită pentru viața creștină, deoarece nimeni nu poate deveni creștin fără botez. Hristos nu avea nevoie să fie botezat de către Ioan, pentru că era fără de păcat, dar întrucât a luat asupra Sa condiția umană, adică a intrat…




Boboteaza şi Sântionul

Botezul Domnului sau Boboteaza este cel mai de seamă praznic al lunii ianuarie și încheie ciclul Crăciunului. Termenul „a boteza” (din care se trage şi substantivul „botez”), generalizat cu mici variaţii în toată lumea creştină, are la origine verbul latinesc „baptizare”. Temeiul evanghelic al Sfintei Taine a Botezului, care reprezintă „poarta de intrare în creştinism”,…



Ajunul Bobotezei

Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am  primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi  am…



Între limba mamei şi limbajul de programare

Limba rămâne o taină, poate cea mai mare din câte există pe pământ. Nu întâmplător primul nume al lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Cuvântul. Este o taină cum pruncul reuşeşte, doar auzind, să reproducă cuvintele şi să le pună la locul lor în frază. Este o taină modul în care el înţelege o poveste…