De Pateric

„Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând:
– Cum se cade a ședea cu tăcere călugărul în chilia sa ?
Bătrânul i-a răspuns:
– A ședea călugărul în chilie, este ca să-și aducă aminte pururea de starea sa înaintea lui Dumnezeu și să-și păzească, după putința sa, mintea și inima de gândurile necuvioase, cele semănate de vrăjmașul și aceasta este a fugi de lume.
Fratele i-a zis:
– Ce este lumea ?
Iar bătrânul i-a răspuns:
– Lumea este a lucra peste fire și a-ți împlini poftele trupului tău și a te griji mai mult de trup decât de suflet, a-ți petrece viața ta ostenindu-te mai mult pentru cele trupești decât pentru cele sufletești și mai mult pentru agonisita trupească decât pentru cea sufleteasca. Aceasta este lumea, fiule.”
Frații l-au întrebat pe Avva Agathon:
– Părinte, care dintre toate lucrările noastre, este cea care cere cel mai mult efort ?
El a răspuns, zicând:
– Iertați-mă, dar nu cred să existe lucrare mai mare decât Rugăciunea către Dumnezeu. De fiecare dată când un om vrea să se roage, vrășmașii lui, demonii, încearcă să-l împiedice; deoarece ei știu că nimic nu-i ține pe ei mai departe decât Rugăciunea către Dumnezeu. În oricare lucrare a sa, omul perseverează și apoi se odihnește, dar în ceea ce privește Rugăciunea, omul trebuie să lupte până la ultima lui suflare!

Avva Ioan povestea: “Ne-am dus odată din Siria la avva Pimen, pentru că voiam să-l întrebăm despre împietrirea inimii. Bătrânul nu știa grecește și n-am găsit nici tălmaci. Văzându-ne supărați, el a început să vorbească grecește, zicând: “Apa este moale din fire; piatra, tare. Dar picătură cu picătură, apa găurește piatra. Tot așa, cuvântul lui Dumnezeu este moale; inima noastră, tare. Omul care ascultă des cuvântul lui Dumnezeu își deschide inima și se teme de Dumnezeu”.