Darul hienei și strugurele refuzat

Auzind Cuviosul Macarie Alexandrinul de tabenesioții Mănăstirii Sfântului Pahomie, că tot Postul Mare nu mănâncă bucate fierte la foc, șapte ani n-a mâncat fiertură, ci numai verdețuri crude și legume înmuiate; iar altă dată, fiind la Tabenesi, n-a mâncat nimic tot Postul Mare, împletind tăcut coșnițe și rogojini în fiecare zi. Mai mult, se lupta să se stăpânească și de la somn și n-a dormit, stând fără adăpost douăzeci de zile și douăzeci de nopți. Și ziua era ars de soarele pustiului, iar noaptea răbda răceala pus­tiei, chinuindu-se să nu doarmă. Dar la urmă a zis: „Pe cât am putut, am biruit somnul, dar firea de om, care are nevoie de somn, n-am putut-o birui și m-am supus ei”.

Altă dată, fiind tulburat de lupta cu desfrânarea, s-a dus în adâncul pustiei, într-un loc unde țânțarii erau cât viespile, și a stat acolo gol șase luni, fiind cumplit înțepat de țânțari, încât i s-a umplut tot trupul de bășici. Iar după șase luni, întor­cân­du-se la ai săi, se mai cunoștea numai după glas, că trupul lui se schimbase, fiind ca al leproșilor.

Însă Dumnezeu face ca și fiarele să cunoască pe aleșii Lui, căci stând acest Macarie odată și vorbind fraților cele de folos în ogradă, iată, o hienă, având cu sine pe puiul ei orb, intrând, l-a aruncat la picioarele sfântului. Iar el, luând puiul, l-a binecuvântat și, punând scuipat pe ochii lui, l-a făcut să vadă, iar hiena, luându-și puiul, a ieșit afară. Și a doua zi de dimineață, hiena i-a adus fericitului o piele mare de oaie. Iar sfântul a zis către ea: „Nu primesc din cele furate!” Dar ea, plecându-și capul, a ieșit din ogradă. Cuviosul Macarie a dăruit pielea aceea Sfintei Melania Romana, care a numit-o „darul hienei”.

O altă întâmplare arată cum se întreceau Părinții în înfrânare, în unire și în dragoste de frați în obștea Cuviosului Macarie. Astfel, aducând cineva odată fericitului Macarie să mănânce un strugure frumos și de curând cules, acesta, vrând să se biruiască pe sine, l-a trimis unui frate neputincios. Dar și acela, negustând dintr-însul, în taină trimise, din dragoste, strugurele altui frate vecin. Acela, la rândul lui, luând strugurele, făcu la fel și, făcând strugurele înconjurul fraților, ajunse din nou la Avva Macarie, negustând nimeni dintr-însul. Și s-a minunat fericitul Macarie de unirea dintre frați și, mulțumind lui Dumnezeu, n-a voit să guste nici el dintr-însul nici o boabă, ci a poruncit unui frate să-l mănânce din ascultare.

(Extras din Proloagele, vol. 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, pp. 781-782)