Sfinții Trei Ierarhi, de la studenți la dascăli

Măreața zi de proslăvire a celor trei corifei ai spiritualității și teologiei răsăritene, dar și apusene ne readuce în atenție covârșitoarea contribuţie la învățătura și viața Bisericii a înseşi existenței lor, devenită paradigmă nu doar pentru tinerii care se pregătesc să devină sacerdoți, ci pentru toți clericii, monahii și mirenii. S-a scris mult despre credința neclintită a celor trei sfinți, despre cultura lor profundă și solidă, datorită cărora au ajuns mari dascăli ai lumii şi ierarhi luminători. În anul 1936, la Congresul facultăţilor şi institutelor universitare de la Atena, s-a hotărât ca Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur să devină patronii spirituali ai tuturor şcolilor de teologie ortodoxă din lume. Inspirată decizie s-a luat în urmă cu peste opt decenii! În viața celor trei putem distinge, providențial, cultura unită cu credinţa, teologia cu viaţa, iubirea faţă de Dumnezeu cu iubirea faţă de semeni. De la ei învățăm un lucru de căpătâi: să păstrăm virtuţile primite de la Dumnezeu, să cultivăm deprinderile cele bune și folositoare statornicite în familie, școală și societate, unind în viaţa noastră credinţa şi fapta: numai astfel vom trăi sfânta noastră Ortodoxie nu ca pe o mișcare ideologică abstractă, ci ca pe un real și ziditor mod de viețuire.

Sfinții Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul nu s-au născut sfinți, nici învățați! Lumina credinței, a elocinței și a faptelor mărețe ce le-au săvârșit au adunat-o în timp, fructificând-o pe măsura conlucrării lor cu harul dumnezeiesc. De aceea mi se pare interesant să parcurgem, chiar succint, drumul urcușului lor intelectual, căci, înainte de a ajunge dascăli, cei trei sfinți ierarhi au fost învățăcei.

Dintru început cade-se a sublinia faptul că toţi trei aparţin unor provincii ale Asiei Mici: Vasile şi Grigorie Capadociei, iar Ioan Hrisostom Siriei; toţi au trăit în veacul al IV-lea numit „veacul de aur” (Vasile și Grigorie născându-se foarte aproape unul de celălalt ca timp și spațiu, 329-330, iar Ioan între 347-354). Vasile şi Grigorie, avându-și originile în aceeaşi regiune, și-au petrecut copilăria şi adolescența aproape identic, devenind într-un moment al vieții prieteni nedespărţiţi, pe când Ioan, mai tânăr şi din altă provincie, a crescut și s-a instruit independent de ceilalţi doi, însă în aceeaşi atmosferă, ba având chiar un profesor comun, retorul Libaniu. Toţi trei proveneau din familii respectabile, cu mame care, prin viața și jertfa lor, s-au arătat, la rându-le, ca nişte icoane de lumină și iubire: Emilia – mama lui Vasile, Nona – mama lui Grigorie şi Antuza – mama lui Ioan. Se cuvine să specificăm că toți trei și-au început educația acasă, în familie, dar, ajungând la vârsta propice și dovedind râvnă pentru știință, au fost trimiși la studii, chiar dacă renumitele școli ale vremii erau păgâne, iar unele discipline, străine de duhul dreptei credințe. Rămăseseră puţine din celebrele şcoli catehetice creștine de odinioară, iar cele existente (Alexandria, Antiohia, Cezareea Palestinei etc.) se aflau în declin. Așa se explică faptul că Vasile și Grigorie s-au iniţiat în tainele elocinţei la Cezareea Capadociei, „metropola discursurilor”. Aici s-au întâlnit pentru prima dată, anticipând trainica prietenie de mai târziu. Vasile și-a continuat studiile la Constantinopol, iar Grigorie a rămas în Cezareea Palestinei, unde încă funcţiona celebra şcoală catehetică creată cu un secol înainte de Origen. Nu stătu însă prea mult acolo, fiind captivat de Alexandria, alt important centru cultural al Antichităţii.

Prin anul 350, pe când aveau în jur de 20-21 de ani, Vasile şi Grigorie s-au reîntâlnit la Atena, petrecându-şi în faimosul oraş cea mai îndelungată perioadă de studii. În legătură cu viaţa şcolărească a atenienilor, cu moravurile studenţeşti şi riturile universitare, dumnezeiescul Grigorie ne-a lăsat o interesantă şi animată descriere. Ca pretutindeni şi totdeauna, nu toți elevii şi studenţii se remarcau prin disciplină şi virtute. În plus, viața liberală din capitala însoritei Elade era împestrițată de influenţele unei culturi păgâne muribunde şi de năravurile unei morale politeiste decadente; situația atrăgea după sine nenumărate neorânduieli din partea unor tineri „însetați” de o viață promiscuă. Nimic din toate acestea nu i-a clintit pe cei doi din calea lor; plini de credință în Dumnezeu și zel pentru carte, ambii viitori ierarhi s-au dovedit foarte râvnitori în a-şi însuşi toate materiile, îndeosebi pe cele ce au contribuit la sporirea credinței și a evlaviei. Totodată, s-au ferit de orice tovărășie care le-ar fi zădărnicit drumul, legând o trainică și sfântă prietenie, ce va dura până în pragul morţii, temeluită pe comunitatea de idealuri, preocupări și studii.

Aşa cum am afirmat, Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut cu peste două decenii după Vasile și Grigorie (între 347-354), cam în vremea când ei îşi desăvârşeau studiile la Atena. Ioan a primit o educaţie aleasă din partea mamei sale Antuza, iar apoi a învățat carte la Antiohia, unde l-a avut profesor și pe vestitul Libaniu, cel care i-a îndrumat pe Grigorie şi Vasile la Atena, mutat acum în capitala Siriei. Tot în Antiohia a învățat filosofia cu Andragatios. Alte amănunte despre anii studiilor sale nu se prea cunosc. E de înțeles că și el, asemenea lui Grigorie şi Vasile, şi-a împărţit zilele între şcoală şi biserică, între carte şi rugăciune, depunând osteneli şi stăruinţe neîncetate spre a dobândi îndelung râvnita cunoaștere mântuitoare. La vârsta de 18 ani, Ioan s-a despărţit de profesorii săi profani şi s-a ataşat de Episcopul Meletie al Antiohiei; momentul coincide cu începu­tul perioadei sale monastice şi eclesiastice (372-375), timp în care ceilalți doi Părinți, Vasile și Grigorie, lucrau din greu în ogorul Bisericii lui Hristos, luptând pentru propășirea dreptei credințe și a dreptei viețuiri.

Condițiile în care Sfinții Trei Ierarhi au învățat au fost, de bună seamă, cu totul altele decât cele de astăzi. Dar pilda viețuirii și comportamentului lor va rămâne un reper luminos pentru fiecare tânăr dornic de a se instrui și de a urca întru Adevăr și Iubire.

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: ziarullumina.ro