Cumpătare, stăruință, smerenie

În Patericul egiptean găsim eroism ascetic adesea, unii „își topesc trupul în nevoință” și fac gesturi supraomenești. Dar aceasta nu este singura cale. Alternativă, doar în aparență mai ușoară, o găsim la Avva Matoes, care zicea: „Vreau o muncă ușoa­ră, dar de lungă durată, decât una obositoare de la început și care se termină iute”. Viața duhovnicească nu este sprint scurt, urmat de odihnă și refacere. Adesea lucrarea duhului implică un lung efort de uzură, un travaliu constant. Uneori o călătorie prin deșert, cu puține oaze de vege­tație. De aceea prima condiție pentru a putea străbate deșertul este cumpătarea. Asceza este ca un maraton în care alergătorul trebuie să îşi dozeze bine resursele de energie. Asceza moderată, echilibrată este calea privilegiată.

Iar dezechilibrul poate surveni din ambele părți: fie că este vorba de adăugarea unei poveri suplimentare, fie, dimpotrivă, de diminuarea efortului. Ambele sunt în aceeași măsură periculoase.

Dar povestirea nu este doar despre cumpătare. Mai mult decât despre cumpătare povestea accentuează stăruința. Se termină iute orice nu poate fi sus­ținut până la sfârșitul vieții. Munca ușoară și de lungă durată despre care vorbește avva este cea care poate fi făcută până la mormânt sau cel puțin până când durează integritatea fizică. Asceza făcută constant este asemenea unei picături de apă care cade pe o piatră. La prima vedere este total ineficientă, nu lasă nici măcar o urmă în roca dură. Dar nici măcar o piatră nu rezistă în fața stropilor care cad cu regularitate în același loc. La fel este și rugăciunea sau nevoința. Efectul lor se vede în timp. Legătura cu Dumnezeu se judecă în ansamblul întregii vieți, nu neapărat într-un punct sau într-altul. Pentru că înaintea Domnului nu rămâne trecută cu vederea „nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte”, după cuvântul Sfântului Simeon Noul Teolog.

Dincolo de cumpătare și de stăruință, gândul Avvei Matoes este despre smerenie. Dacă smerenia înseamnă realism, atunci a-ți asuma o muncă ușoară, dar de lungă durată înseamnă să nu te supraevaluezi. Să înțelegi cât poți tu face și cât de mult din povara ta este purtată de Domnul Însuși. Să nu aștepți rezultate imediate, să nu cauți virtuțile încă de la începutul căii și să fii pregătit pentru o luptă care nu încetează nici o clipă de-a lungul întregii vieți. Să nu te pierzi crezând că o nevoință excesivă aduce degrabă virtutea cu ea; să nu te expui neînarmat atacurilor mândriei și ale părerii de sine care vine odată cu ea.

Asceza implică așadar cumpătare și stăruință, într-o atmosferă echilibrată de smerenie. Tot ce nu poate dura până la sfârșitul vieții este foc de paie, care încinge fără să încălzească.

Paul Siladi

Sursa: ziarullumina.ro