Mâini de zăpadă

Închide ochii, mi-ai spus, ca să te pot spăla pe cap!

I-am închis, și părul mi s-a făcut alb de la săpun. Și-n timp ce stăteam cu ochii închiși, am adormit. Și-n timp ce dormeam, s-a făcut iarnă afară. Tu mă spălai mai departe pe cap în vreme ce eu făceam un om de zăpadă, care semăna cu tata.

Eram toți trei în casa noastră cu două odăi, și tata stătea cu spinarea rezemată de sobă, topindu-se fără să bage de seamă.

Când tata se va topi de tot, va trebui să mă fac pe mine de zăpadă, am zis. Și chiar asta făceam, în timp ce tu mă spălai pe cap, mă transformam râzând în om de zăpadă.

Adică în om mare, și tu îți treceai mai departe mâinile prin părul meu alb, și mi se făcea de la mâinile tale poftă de somn, și mi se făcea de la somn poftă să fie iarăși iarnă afară, iar de la iarnă mi se făcea poftă ca tu să mă speli mai de departe pe cap.

Și se făceau pereții odăii în care dormeam albi de la săpunul din părul meu, și se făceau albi și pomii din curte.

Spălai cu apa rămasă de la mine ulițele satului, după care dealurile din preajmă și pădurea, apoi cerul și ploaia, care spăla mâinile tale. Se făceau toate albe, și eu dormeam mai departe, zicându-ți: Nu le lăsa, mamă, să stea cu spinarea rezemată de sobă, cum a stat tata, cu cine o să mai rămân eu pe lume dacă or să se topească și ele?

Cu mâinile mele, mi-ai spus. Și eu voiam să deschid ochii ca să văd dacă mă minți.

M-am gândit, însă, c-or să mă usture de la săpun dacă-i deschid, și-am continuat să rămân cu ei închiși, în timp ce mâinile tale mă mințeau, spălându-mă mai departe pe cap, și-n timp ce tu mă spălai, mă mințeam și eu, dormind, și-n timp ce dormeam, îmi ieșeau stoluri de gânduri albe din cap, ce se întorceau la cuiburi din țările calde, și-n timp ce ele se întorceau, se făcea tot mai cald afară, iar mie mi se făcea poftă să visez c-a venit primăvara, și răsărea o iarbă albă pe dealuri, cred că de la clăbucul din părul meu.

Și-n tot acest timp, tu stăteai cu spinarea rezemată de sobă. Și-n timp ce stăteai, te făceai tot mai mică. Atât de mică, încât te-am luat, așa cu ochii închiși, în palmă, și așa, cu ochii închiși, te-am întrebat: Mamă, ce te-a apucat?!

Și-am văzut, fără să deschid ochii, că nu te mai văd. Și, nemaivăzându-te, am plâns cu ochii închiși. Și-n timp ce plângeam, mi s-a făcut poftă de iarna în care îmi ziceai să închid ochii, ca să mă poți spăla pe cap.

Și-n timp ce mă spălai, am ieșit în curte cu ochii de două ori închiși și ți-am făcut mâini de zăpadă, ca să fiu sigur că are cine să aibă grijă de mine.

Și erau cele mai frumoase mâini de zăpadă din lume.

Și-n timp ce ele se jucau cu zăpada din părul meu, plângeam de fericire, cu ochii de două ori închiși.

Ştefan Mitroi

Sursa: ziarullumina.ro