Duminica Lăsatului sec de brânză

Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. 16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. 17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, 18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. 20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. 21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Există o vorbă românească – „bate şaua ca să priceapă iapa” – care mă face să-mi pun o întrebare ori de câte ori ascult o evanghelie care începe cu „În acel timp Iisus a spus ucenicilor” şi apoi urmează anumite comparaţii: „voi să nu faceţi ca…”: oare pentru cine spunea acele cuvinte? Chiar le spunea pentru ucenici sau le spunea lor ca să priceapă ceilalţi, făţarnicii, fariseii şi cărturarii?

Nu a trebuit să stau mult să meditez ca să observ că spunea şi pentru unii şi pentru alţii: pentru ucenici ca să nu ajungă ca aceia din urmă, iar pentru cei din urmă, care trăiau în făţărnicie, în speranţa că vor învăţa ceva şi se vor converti. Dar mai mult decât atât, îmi dau seama că, într-adevăr, „dădea” în ucenicii de atunci ca să pricepem noi, ucenicii de astăzi, laici şi clerici. Da, e bine că Domnul ne mai aminteşte din când în când despre post, milostenie, rugăciune – toate făcute aşa cum trebuie – pe care de cele mai multe ori le rezervăm pentru anumite perioade sau zile, fie ale postului mare, fie ale sărbătorilor şi duminicilor. Chiar aşa: cum sunt faptele noastre şi ce răsplată vizăm, una imediată a oamenilor sau una îmbelşugată, cea a Tatălui?!

Aş omite o parte importantă a evangheliei dacă nu aş spune că ni se pregăteşte o răsplată. Şi Dumnezeu sigur nu se va zgârci cu noi, ci ne va da boiereşte, cu o dumnezeiască generozitate cum numai în inima Sa preasfântă poate să existe. Însă îmi apare o altă întrebare: cine-i ţine evidenţa lui Dumnezeu ca să nu uite sau să nu facă confuzii?! Întreb asta pentru că de multe ori am auzit că Dumnezeu nu ştie matematică, Dumnezeu ştie să numere numai până la unu şi atât. Iar răspunsul la această întrebare mi l-a dat părintele Nicolae Steinhardt. Spunea, la un moment dat, călugărul de la Rohia: Nu Dumnezeu e cel care ne ţine socoteala faptelor bune şi ale celor rele, ci diavolul. El e cel mai interesat ca suma să-i fie favorabilă lui. El, diavolul, se va prezenta la judecată ca un adevărat contabil şi va spune: „Doamne, pe ăsta-l iau eu, chiar dacă a postit de 385 de ori, doar o dată a făcut-o pentru Tine, în rest avea alte motive. Ca să nu mai spun de pomana făcută numai de ochii lumii. Cât despre rugăciune, cred că şi eu aş fi în stare să mă rog mai mult dacă m-ai face om şi mi-ai da o inimă”.

E atât de trist gândul că până şi diavolul ar putea uneori să facă mai mult bine decât noi, să fie mai bun decât noi… Înfricoşător gând!

Să ne întrebăm: când ne-am rugat ultima dată aşa, după cum vrea Tatăl, din toată inima şi nu doar ce e în programul obligatoriu sau obişnuit al vieţii noastre? Când am postit ultima dată pentru a dobândi viaţa veşnică şi fericită? Când am dat de pomană ultima dată cu convingerea că-L slujim pe Domnul prezent în celălalt şi că nimeni în afară de El nu trebuie să ştie?!

Doamne, noi suntem slabi şi nu putem face nimic fără Tine. Să luăm aceste cuvinte de pe buzele noastre şi să le punem în inima noastră şi acolo să rodească cea mai fierbinte cerere de ajutor pentru a face faptele pe care Hristos ni le propune, toate numai de dragul vieţii veşnice.

„Sfâșiați-vă inimile, nu hainele”, ne spune Domnul la începutul drumului spre înviere. Am mai parcurs drumul acesta și anul trecut, dar oare vedem vreo îmbunătățire în viața noastră după ce am trăit Învierea Domnului? Am reușit să atingem această dorință a Domnului de a ne sfâșia inimile, de a pătrunde în interiorul nostru și de a vedea exact ce trebuie îndepărtat și ce trebuie îmbunătățit?

Ştim că „acum este timpul potrivit, acum este timpul mântuirii” pentru a scoate din inima noastră, din „visteria” noastră, lucruri bune și rele: pe cele bune să le valorificăm, pe cele rele să le îndepărtăm.

Toți știm că suntem înzestrați de Dumnezeu cu o mulțime de daruri, în pofida slăbiciunilor și a viciilor. Timpul postului mare este o ocazie potrivită pentru a face un inventar al darurilor pe care Domnul le-a pus în noi și totodată pentru a vedea în ce măsură le folosim. Lista darurilor este imensă și există riscul pierderii în detalii nesemnificative. Însă nu și dacă le analizăm pe rând, zi de zi, câte o „virtute”, câte un „dar” ce zace în „vistierie”. Astfel, timp de patruzeci de zile, vom descoperi mai bine cine suntem și ce putem face.

Poate că astăzi pornim la drum cu sufletul pătat, împovărați de vicii și lipsiți de speranță. Însă vrem ca la capătul drumului să fim mai buni, capabili de a învia cu Hristos. Pentru aceasta ne propunem ca începând de astăzi să căutăm în fiecare zi să extragem din cuvântul Domnului sau din viețile sfinților o „virtute” asupra căreia să ne analizăm. Mulți talanți zac în noi acoperiți de praf sau de păcate. Postul mare este „timpul potrivit” pentru a scoate la lumină tot ce se află mai bun în inima noastră. Iar ceea ce găsim rău, lipsurile și viciile noastre, să le smulgem din inima noastră și să le punem la picioarele crucii. Hristos, prin moartea Sa pe cruce, distruge păcatul și lipsurile noastre, iar prin Învierea Sa face strălucitoare virtuțile din viața noastră.

Astăzi implorăm în rugăciune curajul de a trăi, de a parcurge acest timp ca un dar din partea Domnului pentru a ne descoperi virtuțile cu care suntem înzestrați. Astăzi implorăm curajul de a ne ridica, de a începe Învierea Domnului.

Adevărata înviere nu se trăiește prin spovedania din Săptămâna Patimilor, ci începe cu spovedania de astăzi. Învierea noastră trebuie să înceapă astăzi!