Moşteniri nemeritate

Există un îndemn în cartea Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, care spune aşa: „Banii tăi să nu-i dai altuia ca să nu-ţi pară rău şi să te rogi pentru ei. Bine este ca fiii tăi să se roage de tine decât tu să cauţi la mâinile lor. În toate lucrurile tale fii tu stăpânul, iar în ziua sfârşitului vieţii tale, adică la vremea morţii, să-ţi împarţi moştenirea” (Isus Sirah 33, 24-28).

Am întâlnit în viaţă cazuri de copii care şi-au abandonat părinţii, pe care i-au lăsat să-i îngroape alţii, dar care au fost primii veniţi atunci când s-a dezbătut succesiunea privind bunurile rămase în urma morţii bătrânilor.

Pilda de astăzi se cheamă „Moşteniri nemeritate” şi se referă chiar la acest subiect, la modul urât în care se comportă unii copii cu părinţii lor în vârstă.

Un bătrân care agonisise în viaţă multă avere s-a gândit s-o împartă copiilor săi cât mai trăieşte, cu încredere în dragostea lor de fii şi speranţa că aceştia vor avea grijă de el până la moarte. După ce s-au văzut în stăpânirea tuturor bunurilor însă, copiii l-au luat pe tatăl lor şi l-au mutat în cea mai întunecoasă şi neprimitoare cameră din casa zidită chiar de el, dându-i din când în când un blid de mâncare.

Bătrânul, văzând situaţia grea în care ajunsese din cauza lipsei de discernământ a sa, dar şi a nepăsării fiilor, şi-a confecţionat o ladă pe care a băgat-o sub patul pe care dormea. Apoi s-a dus la vecinul său, căruia i-a spus cu durere cât de urât îl tratează odraslele sale şi l-a rugat: „Te rog, împrumută-mi doar pentru o zi un sac cu monede de argint ca să pot scăpa din această situaţie. Mâine vei avea monedele înapoi”. Acela i-a împrumutat banii, iar bătrânul nostru a venit acasă şi a început să numere cu mare zgomot arginţii, încât fiii să audă ce face tatăl lor.

Aceştia au privit prin gaura cheii şi au văzut că părintele lor mai avea încă foarte mulţi bani. L-au văzut şi cum i-a pus în lada aflată sub pat. Din ziua aceea sufletele copiilor s-au transformat ca prin minune. Şi-au adus aminte că bătrânul era tatăl lor şi au început să se poarte cu grijă faţă de el. Acum, în afară de ceea ce primiseră, sperau să dobândească şi arginţii din lada aflată în camera cea întune­coa­să. Dar bătrânul a dus a doua zi banii vecinului cum se înţelesese cu el. A mai repetat figura cu monedele peste încă câteva luni,  iar copiii au devenit şi mai atenţi cu vârstnicul. Într-o zi omul nostru a murit, după ce s-a bucurat de atenţia copiilor săi în ultimii ani de viaţă.

Fiii s-au hotărât să amâne deschiderea lăzii cu comoara mult râvnită până după înmormântare, când vor rămâne singuri şi vor fi toţi de faţă.

Zis şi făcut. L-au îngropat pe bătrân, după care venind acasă au descuiat lada şi surpriză: înăuntru nu se afla decât un baston de care era legată o hârtie pe care scria: „Cu un baston ca acesta să fie bătut părintele care îşi va da averea fiilor săi înainte de vreme”.

Augustin Păunoiu

Sursa: ziarullumina.ro