Numele Buneivestiri

BUNA VESTIRE (sau BLAGOVEȘTENIA, cum se mai numeşte în popor, cu vechiul termen slavonesc) e o sărbătoare cu dată fixă (25 martie), de la care începe să curgă perioada de 9 luni – pînă la Crăciun – cît Maria, Maica Preacurată, L-a purtat în pîntece pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

Fecioara din Nazaret, crescută în Templu pînă la 15 ani şi apoi dată în tutelă dreptului Iosif (căci părinţii ei muriseră între timp), a fost aleasă de Dumnezeu şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între femei… Şi iată, vei lua în pîntece şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema…” (Luca 1, 28-32). Iar Fecioara, cutremurîndu-se în sufletul ei, s-a smerit voii lui Dumnezeu, zicînd: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvîntul tău!” (Luca 1, 38). Şi Arhanghelul l-a vestit în vis şi pe Iosif (tutorele şi logodnicul Mariei, care nu se atinsese de ea, ci o avea doar în grijă) de zămislirea şi naşterea cea minunată: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfînt…” (Matei 1, 20).

Pe 26 martie, imediat după Buna Vestire, e sărbătorit Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil, crainicul lui Dumnezeu. Arhanghelii, cum o arată şi denumirea lor de origine grecească, sînt „îngeri întîistătători”. Echivalînd termenul grecesc, tradiţia românească îi numeşte şi Voievozi. Conform tradiţiei evreieşti, ei sînt în număr de 7, dar în Biblie (cărțile canonice și cele „bune de citit”) nu sînt nominalizaţi decît 3 (Mihail, Gavriil şi Rafail).

Iată un bun prilej de a reflecta încă o dată asupra semnificaţiei numelor de persoane implicate direct în scenariul Bunei Vestiri:

GAVRIIL apare, în ambele Testamente, drept călăuzitorul spre adevăr şi vestitorul ceresc cel mai de seamă al Cuvîntului dumnezeiesc (fiind cunoscut mai ales datorită profetului Daniel şi evanghelistului Luca). „Gabri’El” înseamnă în evreieşte „Dumnezeu a fost puternic”, trăgîndu-se din rădăcina verbală „gabar”, cu sensul de „a fi puternic”, alipită numelui dumnezeiesc „El” (prescurtare de la Elohim).

MARIA este un nume pentru care s-au avansat peste 60 de ipoteze etimologice, dintre care 3 sînt dominante. În aramaică, Maryam înseamnă „doamnă”, „stăpînă”. După Fericitul Ieronim (traducătorul Vulgatei), care-l explică prin limba ebraică, numele s-ar compune din „mar” („picătură”) + „yam” („mare”), deci „picătură [de apă] de mare”, în lat. „stilla maris” (de unde probabil şi „stella maris” – „steaua mării” – de mai tîrziu, celebră denumire a Fecioarei în imnografia apuseană). Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgîndu-se din verbul „mri”, care înseamnă „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic „- am”, deci „cea dragă”, „cea iubită”.

IISUS redă (ca şi Iosua) pe evreiescul Ioşua sau Ieşua, nume care înseamnă „Dumnezeu este (Cel ce dă) mîntuirea”, deci Mîntuitorul lumii. Acesta e şi numele propriu al Domnului (echivalentul a ceea ce numim astăzi „nume de botez”), descoperit de înger Mariei (vezi mai sus), dar şi lui Iosif (vezi Matei 1, 21: „Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mîntui poporul Său de păcatele lor”).

Cum am spus-o și cu alte prilejuri, Buna Vestire s-ar cuveni să fie, cel puțin în lumea creștină, adevărata Zi a Femeii, căci Maria este întruchiparea totalizatoare a feminității, reunind în sine, în chip tainic și minunat, FECIORIA și MATERNITATEA. „Eternul feminin”, din perspectivă creștină, nu poate fi decît marianic; „Noua Evă” răscumpără slăbiciunea celei vechi și devine de bună voie împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la mîntuirea lumii.

Răzvan CODRESCU