Libertate și raționalitate

În colecția alfabetică a Patericului egiptean avem un grupaj de apoftegme așezate sub numele generic al avvei Megethios. Zic nume generic pentru că, așa cum putem să înțelegem chiar din text, au fost cel puțin doi asceți care au purtat acest nume. Cele patru apoftegme rămase de la cei doi bătrâni sunt centrate în jurul a două idei mari: pe de o parte, libertate, iar pe de altă parte, raționalitate și măsură.

Primul din asceți face parte din categoria călugărilor girovagi, a rătăcitorilor care refuză să se așeze definitiv undeva. Nu își leagă inima de vreun loc, vreo chilie ori posesiune. Așa sunt, pe lângă Megethios, Petru Pionitul, un anume avva Serapin sau Zenon. Monahul nostru „ieșea adesea din chilie și, dacă îi venea în gând să plece din locul unde stătea, nu se mai întorcea în chilie”. Libertatea de a nu se așeza în vreun loc era cultivată prin faptul că nu avea nici o avere „în afara unui ac cu care despica frunzele de palmier”.

Libertatea este însoțită de raționalitate și măsură. Avem două apoftegme care subliniază calitățile acestea în contexte diferite. Cel de-al doilea Megethios era un bătrân care venea dintr-o școală ascetică bună. Fusese ucenicul mai multor nevoitori din pus­tia egipteană, dintre care numele cele mai sonore sunt ale avvei Sisoe și Pimen, părinți cu o mare forță de iradiere. Acest călugăr în tinerețea lui ducea o viață lipsită de măsură. Postea câte două zile, iar apoi mânca o pâine întreagă. Așa viețuia în momentul în care a întâlnit un bătrân care l-a întrebat cum trăiește. Când i-a spus, bătrânul i-a propus cu toată delicatețea să își schimbe rânduiala: „Dacă vrei să mă asculți, mai bine mănâncă în fiecare zi câte o jumătate de pâine”.

Viața creștină, efortul ascetic se caracterizează prin continuitate. Avva Megethios alterna excesele: abstinența și mâncarea. În locul acestei fluctuații i se propune măsura, care, odată ce este acceptată, reprezintă calea către dobândirea liniștii. Fluctuațiile sunt periculoase și produc neliniște și dezordine. Calea însă pentru dobândirea liniștii este, ca de foarte multe ori, ascultarea liber asumată. Sfaturile bătrânilor încep cu formula „dacă vrei”. În manieră evanghelică, monahii socotesc că intrarea în împărăție se face prin poarta dorinței. „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mt. 16, 24), zice Domnul.

Raționalitatea nu înseamnă numai măsură, ci și o bună raportare la resurse și utilizarea lor chibzuită. Același avva a fost întrebat: „Dacă rămâne fiertură pentru ziua următoare, pot să o mănânce frații?”. Monahul a răspuns: „Dacă s-a stricat, nu este bine ca frații să o mănânce, pentru că se îmbolnăvesc. Așadar, să fie aruncată. Dar dacă e și se aruncă pentru că e din belșug, iar în loc se gătește o altă fiertură, lucrul acesta e rău”.

Pentru părinții deșertului, viața creștină înseamnă inclusiv responsabilitate față de darurile lui Dumnezeu. Tocmai conștiința că mâncarea este un dar primit de la Dumnezeu, iar actul hrănirii este unul sacramental îl determină pe ascet să decreteze că a arunca o fiertură bună este un lucru rău. Este rău pentru că desconsideră darul primit.

Paul Siladi

Sursa: ziarullumina.ro