Învierea și paradoxul libertății

Încă din anii copilăriei mi-a atras atenția un anume aspect al zilelor din perioada Sfintelor Paști, de fapt din toată Săptămâna Luminată, anume lumina deosebită ce se putea observa pe chipurile oamenilor, pe chipurile tuturor oamenilor, fără excepție. Desigur că mi se și oferea deschis acest prilej prin prezența fiecăruia pe ulițele satului, pentru că în aceste zile nici nu prea se gândea vreun om să muncească. Toată lumea sărbătorea Învierea lui Hristos, iar asta nu se declama, ci se vedea în bucuria de pe fețele celor din jur. Trăind în lumea re­strânsă a satului am luat acest lucru ca pe un dat absolut. Mai târziu, odată cu lărgirea orizontului, am constatat că nu toți oamenii prăznuiesc în același mod Sfintele Paști. Am remarcat o multitudine de atitudini în abordarea Învierii și nu mă refer în acest caz absolut deloc la abordări filosofice, conceptuale, ci pur și simplu la modul cum înțeleg oamenii, în varietatea lor, să trăiască evenimentul. Și trebuie sub­liniat că, în ciuda deosebirilor – cu rare excepții, desigur -, toți se bucură și prețuiesc, după măsura lor, praznicul, chiar dacă se află pe treapta cea mai de jos a secularizării trăirii religioase. Și doresc să-ți mai spun, dragă prietene, că multă vreme nu mi-am putut explica acest fenomen, pe care în copilărie l-am perceput, fără interpretări de vreun anume fel, doar ca pe un basm frumos. Dar odată cu creș­terea în vârstă se ascute și simțul critic, care pretinde anumite explicații. O incredibilă lămurire a acestei stări generale de bucurie aveam să aflu în Cuvântul la Sfintele Paști  al Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice printre altele:

„Darnic fiind Stăpânul, pri­meș­te pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi, și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie”, și continuă puțin mai jos:

„Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițe­lul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.

Din acest cuvânt am înțeles foarte limpede că pentru lumina și bucuria generală din zilele pascale, nu avem, nici unul dintre noi, vreun merit, întrucât este un dar, darul adus de Hristos prin învierea Sa, iar diversitatea de bucurii omenești reprezintă tot atâtea moduri de însușire a acestui dar universal. Tu, însă, în afară de cele de mai sus, m-ai întrebat despre acei dintre oameni care arată și declamă că cinstesc și se bucură de Învierea Domnului, dar după trecerea acestor zile se schimbă radical și se gândesc la jafuri, îi umilesc pe semenii lor de la înălțimea funcțiilor publice pe care doar temporar le dețin, pun la cale crime morale și fizice sau, și mai rău, provoacă revolte și chiar războaie. Cum de sunt cu putință aceste lucruri, care, vrem, nu vrem, ne afectează pe toți? Dintr-un anumit punct de vedere se poate răspunde că, așa cum în darul Învierii, despre care am vorbit la început, zărim dragostea și necuprinsa libertate a lui Dumnezeu, în faptele descrise de tine se vede aceeași libertate, însă a omului. Dar a unui om care tră­iește în minciună, mințin­du-se pe sine însuși mai înainte de toate. Căci cum te poți bucura de Înviere și să nu sesizezi că acela a fost darul iubirii dumne­zeiești pentru tine, dar și pentru toți semenii tăi? Cum poți complota apoi împotriva celor care, ca și tine, s-au împărtășit din aceeași bucurie pascală, chiar dacă aceștia sunt mai mici și mai umili? În fapt, exact aceasta este oglinda în care se întrevede și caracterul eshatologic al Învierii Domnului. În aceasta se vădește foarte limpede că după criteriul dragostei se va face Judecata Universală. Așa cum am văzut, există o bucurie pascală dăruită întregii omeniri fără osebire, pe care unii o primesc și o păstrează tot restul anului, iar alții o leapădă, de bună voie, după câteva zile, ca să se dedea iarăși vicleniei, fără să înțeleagă că, la un moment dat, această alegere va deveni, în mod inevitabil, definitivă.

Nicuşor Deciu

Sursa: ziarullumina.ro