Lumina care ne vede

S-a întâmplat să văd toate felurile de lumină în clipa în care m-am născut.

Lumina Învierii a fost prima. Era în noaptea de Paști și-am văzut un bărbat de vârsta tatălui meu ieșind dintr-un mormânt. Îi cunoșteam parcă de când lumea pe amândoi, cu toate că nu-l mai văzusem pe nici unul dintre ei până atunci.

A fost apoi lumina ochilor mamei, care mi-a dat curaj să privesc în jur, unde am văzut lumina zilei ce se găsea, în ciuda întunericului de afară, peste tot.

Ne aflam cu toții, adică și mama, și lumina zilei și eu, într-una din cele două odăi ale casei noastre. În odaia de la drum, mai precis. D-asta am și putut să-l văd pe omul acela înviind și să-l văd și pe tatăl meu stând de vorbă cu El. Ar fi trebuit să mă mire faptul că străinul, care nu era mai mulți, ci unul singur, atât, stătea de vorbă cu toți oamenii din sat în același timp.

Dar nu m-am mirat deloc, după cum nu mă mir nici acum că nu m-am mirat atunci.

Tot înaintând cu ochii prin odaie am dat de lumina candelei, ce pâlpâia cam la fel ca inima mamei, care se luase după inima mea, care voia să se ia după clopotul ce se auzea bătând afară, dar inima mea era înăuntru. Înăuntru meu, vreau să spun, dar și înăuntru inimii mamei, cu toate că nu aveam două inimi, așa cum nu am nici acum.

Dacă tot venisem pe lume, am început să mă gândesc dintr-odată la înțelesul cuvântului lumină, apoi să mă joc, în lipsa altor jucării, cu el. Ani în șir m-am jucat, începând să înțeleg că lumina ochilor mamei se va stinge într-o zi. Și că în absența mamei se va stinge și lumina candelei curând, ceea ce s-a întâmplat, într-adevăr.

Am zis să mă întorc la joaca de mai înainte, și bine am făcut, pentru că, jucându-mă, am înțeles de ce nu trebuie să mă tem de întuneric. Și i-am spus casei în care m-am născut să nu se teamă nici ea. Atunci când va fi să se stingă și lumina ochilor mei, îi va ține locul lumina Învierii. Cu lumina ochilor mamei se întâmplă la fel.

Lumina Învierii stă în casa noastră aprinsă mereu. Se uită pe geam la timpul ce trece singur pe drum cu ochii tuturor umbrelor din cele două odăi.

Ştefan Mitroi

Sursa: ziarullumina.ro