Ziua Națională a Portului Tradițional din România
În acest an, pe 13 mai, a doua duminică din luna mai, se sărbătorește Ziua Națională a Portului Tradițional din România.
A fost instituită din 2015, iar în această zi sunt organizate evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să „se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”.
Potrivit Legii, autoritățile administrației publice centrale și locale pot acorda sprijin material, financiar și logistic pentru organizarea sărbătorii Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România.
De asemenea, se recomandă ca muzeele de etnografie și Centrele pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale să acorde asistență de specialitate și să monitorizeze manifestările culturale, în vederea păstrării autenticității specificului etnografic al fiecărei zone.
Legea mai prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să poată difuza emisiuni de promovare a tradițiilor populare și valorilor etnografice din diferite zone ale țării, precum și aspecte ale manifestărilor din diasporă, dedicate acestei zile.