LABIRINT: De la hieroglife la emoticoane

Cu greu s-ar putea identifica un domeniu al tehnologiei care să fi evoluat, în ultimele decenii, mai mult decât comunicarea. Din toate punctele de vedere: răspândire, arie de acoperire, volum, varietate, calitate, performanțe.

Merită subliniat că aproape nici o operă SF (carte sau film) n-a „mirosit” această explozie, scenariile de anticipație vizând aproape exclusiv mijloacele de deplasare la mari distanțe, civilizația viitorului și extra­tereștrii. Au anticipat prea puțin și incredibilul progres al informaticii și al calculatoarelor – strâns legat, de altfel, de comunicare, vezi sintagma IT&C.

Or, s-a întâmplat următorul lucru extraordinar şi complet neprevăzut: comunicarea – şi nu transporturile – este cea care a desfiinţat distanţele! A făcut-o atât de bine, încât în mare parte deplasarea a devenit inutilă, scutind oamenii de eforturi, pierdere de timp, cheltuieli şi poluare. Astăzi, de pildă, în ţările cât de cât avansate tehnologic şi economic, vânzările online tind să le depăşească pe cele din magazine, care s-ar putea să fie pe cale de dispariţie.

La fel ca orice altceva, însă, formidabila dezvoltare a comunicaţiilor n-a venit fără un preţ. Mai multe, chiar.

Primul este – ca să începem cu ultima trăsătură pomenită mai sus, legată de comerţ – slăbirea dramatică a relaţiei directe, nemijlocite, cu produsul ori serviciul cumpărat. Cumperi o poză şi o listă de caracteristici, dar nu ajungi să vezi cu adevărat achiziţia decât când îţi este adusă. E drept – de regulă, cu liniştitoare clauze de înapoiere în caz că nu e chiar ce-ţi doreai.

Al doilea preţ este tendinţa de standardizare şi prescurtare – acronimică sau oricum altcumva. Primeşti pe mail, sms, WhatsApp etc. sarcini de serviciu „ASAP”, chit că bătrânul „Urgent” are doar două litere în plus, iar un eventual acronim românesc ar fi chiar mai scurt: RPD.

Prescurtarea loveşte însă peste tot, nu doar în mesajele profesionale sau în giumbuşlucurile de pe telefoane (CF, CSF, 2N, NCSF, RU etc.). Plictisiţi de lungimea expresiei „ceva de genul ăsta”, adolescenţii mileniului trei au scurtat-o la „ceva de genul” şi pe urmă, radical, la „gen”! La fel, cum „după aceea/aia/asta mă duc să…” li se pare insuportabil de complicat, folosesc ‘după, mă duc să…”

Departe de mine gândul de-a dramatiza. Şi noi spuneam mag, cas, prof, profă, mate, geo, diriga etc. Problema este însă dacă vorbim despre o modă adolescentină sau despre o tendinţă generală de a schimba cu totul limba română!

Al treilea preţ este înlocuirea pe scară tot mai largă a cuvintelor cu imagini. O fi făcând o imagine cât o mie de cuvinte, dar a trimite cuiva un emoticon cu o lacrimă în loc să îi spui că-ţi pare rău de ceva nu duce într-o direcţie încurajatoare, ci mai degrabă înapoi spre hieroglife şi desene simbolice. Am învăţat la şcoală despre importanţa dezvoltării celui de-al doilea sistem de semnalizare – acum revenim la primul? Cam aşa pare, mai ales că unele reclame – şi nu numai – indică tendinţa de a ne îndrepta spre un limbaj dominat de interjecţii şi onomatopee.

Al patrulea preţ al exploziei comunicaţionale este moda – frecventă în sms-uri şi pe Fb – de a trimite cunoscuţilor ceea ce s-ar putea numi mesaje pre-scrise (în adolescenţa mea apăruseră blugii pre-spălaţi; arătau cam la fel…). E trist ca, în loc de trei cuvinte personale, sclipitoare sau banale, dar aparţinând celui care scrie, să primeşti unul dintre celebrele mesaje FIECA: „Fie ca lumina sărbătorilor…”, copiate de pe net sau pur şi simplu retransmise aşa cum au fost primite.

Un ultim cuvânt despre vorbitul singur pe stradă. Dispozitivele hands-free sunt minunate, ca şi disponibilitatea oamenilor de a discuta non-stop, în tramvai, în metrou, în magazin. Dar impresia exterioară e mai degrabă una stingheritoare, mai ales când se îndreaptă spre tine un cetăţean care-ţi spune brusc „Lasă-mă-n pace!” şi abia pe urmă vezi că are o cască în ureche… Să comunicăm, zic. Dar mai cu grijă. Gen.

Tudor Călin Zarojanu

Sursa: ziarullumina.ro