Să fim sfinți și vom fi fericiți o viață, o viață veșnică, o veșnicie plină de viață!

Nimeni nu poate separa fericirea de sfințenie! Un tânăr, vizitând o mănăstire, a rămas uimit de un călugăr ce stătea nemișcat în rugăciune. Fruntea și barba lui albă sărutau cu sfințenie pământul. Era ceva fascinant la brătrânul care se ruga. S-a așezat lângă el, cât mai aproape, și i-a șoptit: „Părinte, ajutați-mă să fiu fericit! Ce trebuie să fac?”. Întorcându-și chipul blând și strălucitor spre el, i-a spus: „Mergi și trăiește ca un sfânt”! Apoi s-a aplecat din nou ca să se roage. Însă tânărul i-a replicat: „Părinte, cum să trăiesc ca un sfânt?! Sunt tânăr! Sfințenia nu e pentru mine. Vă rog, arătați-mi altă cale spre fericire!” Bătrânul călugăr s-a ridicat din rugăciunea sa și, privindu-l cu dragoste părintească, i-a spus: „Fiule, cum adică sfințenia nu e pentru tine? Ești sigur că nu poți fi sfânt?”… Rușinat, tânărul i-a răspuns: „Da, părinte, sunt sigur. Sfințenia nu e pentru mine…”. „Atunci, fiule”, i-a răspuns blândul călugăr, „nici fericirea nu este pentru tine! Mergi! Caută sfințenia, trăiește în sfințenie și vei găsi fericirea după care tânjești”.

Nimeni nu poate separa fericirea de sfințenie, nici pe Dumnezeu de iubire. După cum cea mai bună cale de a găsi iubirea este de a-l găsi pe Dumnezeu, la fel și cea mai bună cale de a fi fericiți este de a trăi o viață sfântă.