Dragostea transformă nevoile altora în priorități pentru noi

Iubirea sinceră și profundă față de cei din jurul nostru generează în viața noastră o permanentă empatie față de nevoia lor. La această măsură, la care suntem chemați cu toții, au ajuns mulți, dar mai ales sfinții. În viața acestora din urmă strânsa apropiere de Dumnezeu prin rugăciune s-a împletit dumnezeiește cu o implicare concretă și uneori chiar miraculoasă în viața și spre edificarea celorlalți.

O scurtă istorioară pe această temă găsim chiar în viața Sfântului Cuvios Paisie cel Mare, pomenit cu câteva zile în urmă (19 iunie), așa cum apare în lucrarea „Neon Eklogion” (selecție a Vieților Sfinților din vechime), editată de Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809): „Într-o zi, pe când Marele Paisie trecea prin oraș, a văzut un sărac pe care creditorii săi îl forțau să le plătească cele 300 de monede de aur pe care le datora. Acesta însă nu avea de unde să le dea. Văzând sfântul această scenă, s-a întristat și i-a rugat pe creditori să mai aibă puțină răbdare. Marele Paisie a înălțat apoi mâinile spre cer și s-a rugat lui Dumnezeu. Chiar în clipa aceea, pe umărul său drept a coborât un porumbel, care, atunci când sfântul l-a prins în mâini, s-a transformat cu totul în aur. Marele Paisie a dus apoi porumbelul de aur la un aurar și i-a spus să-i dea 300 de monede și să păstreze drept gaj această pasăre de aur. Aurarul s-a minunat de măiestria artistică a fabricantului și a dat imediat suma care i se ceruse, sperând ca în cele din urmă porumbelul de aur să devină al său. Cu banii pe care i-a luat, Marele Paisie l-a scutit pe cel sărac atât de datorie, cât și de creditorii săi.

A doua zi, mai mulți pelerini l-au vizitat pe sfânt la chilie ca să ia binecuvântarea lui și să-i audă cuvintele inspirate de Dumnezeu. Pelerinii i-au oferit și niște bani «pentru săraci».
După ce i-a primit pe acești oameni, i-a învățat ceea ce trebuia și i-a călăuzit, Marele Paisie, luându-și bun rămas, s-a îndreptat imediat spre aurar. Când s-a întâlnit cu acesta, i-a spus: Băiete, ia cele 300 de monede de aur, mai ia și alte 30 pentru binele pe care mi l-ai făcut, și dă-mi gajul înapoi.

Cuvintele sfântului l-au întristat pe aurar, căci acesta nu se aștepta ca lucrurile să evolueze astfel, dar pentru că a primit banii, a înapoiat porumbelul cel de aur. Când Sfântul Paisie l-a luat din nou în mâinile sale, și-a ridicat privirea spre cer și a spus:
«Îți mulțumesc, Doamne, că ai ascultat rugăciunea mea».

Apoi i-a spus porumbelului: «Iar tu, pasăre, mergi la casa ta.» Și chiar în acea clipă, pasărea a zburat din mâinile lui! Văzând aurarul această uimitoare minu­ne, a căzut la picioarele sfântului și l-a rugat să primeas­că cele 300 de monede pentru a le da săracilor, spunându-i:

«Îmi este de ajuns sfinte al lui Dumnezeu, că m-am învrednicit să văd această mare și uimitoare minune». Luând acești bani, Marele Paisie i-a urat, spunându-i: «Domnul să aibă milă de tine, copilul meu, în ziua Judecății».”

Sursa: www.pemptousia.gr; fragment din „Neon Eklogion”; traducere și adaptare din neogreacă de diac. Ioan-Aurelian Marinescu