Nu te descuraja!

În pofida faptului că este o carte alcătuită din fragmente, cu toate acestea, există un fir roșu al apoftegmelor, ca un ecou al Evangheliei trăite în deșert. Una dintre regulile principale, care se regăsește în diferite forme de-a lungul apoftegmelor, este că duritatea, violența chiar, se aplică doar asupra sinelui în lupta ascetică împotrivă răului cuibărit în fiecare. În ceilalți însă răul poate fi dezarmat doar prin bunătate. Evangheliile sunt limpezi în acest sens: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi” (Lc. 6, 27). Sfântul Apostol Pavel, mai concret și mai direct, le scrie romanilor: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele” (Rm. 12, 21).

Patericul vine cu o serie întreagă de apoftegme în care ni se spune sau ni se arată același lucru. Experiențele de acest fel sunt sintetizate de avva Pimen în următorul gând, care se adresează îndrumătorilor duhovnicești, însă nu exclusiv: „Dacă cineva păcă­tuiește și apoi tăgăduiește, spunând: «N-am păcătuit», nu-l condamna, căci îi tai zelul. Dar dacă îi zici: «Nu te descuraja, frate, ci ai grijă pe viitor», îi trezești sufletul la pocăință”.

Răul se hrănește cu rău și în felul acesta orice confruntare directă naște violență. În clipa în care vezi pe cineva păcătuind sau știi greșelile cuiva, să îl judeci înseamnă să îl împingi în deznădejde. Să îi tai șansele de recuperare. Mai ales dacă omul respectiv nu are inima pregătită să facă pocăință, ușor poate fi destabilizat, iar răul din el să se întărească prin judecățile și condamnarea celor din jur. Tocmai de aceea avva Pimen are o metodă mult mai eficientă pentru a trezi sufletul la pocăință: să manifești pur și simplu bunătate și înțelegere. Să întinzi o mână celui căzut. Să îl protejezi puțin de posibila cădere în disperare. Să îi spui cât se poate de simplu: „Nu te descuraja, frate, ci ai grijă pe viitor”.

Aceste cuvinte ale avvei Pimen sintetizează înțelegerea și raportarea creștină la timp. Până la Hristos timpul se scurgea inevitabil în moarte și distrugere. Abia Învierea Domnului răsucește timpul și îl răscumpără. Forța trecutului este diminuată și accentul se mută pe un prezent deschis către viitor. Pocăința este în mod esențial expresia acestei deschideri. Sfatul avvei Pimen are așadar două părți importante. În primul rând este expresia grijii personale pentru cel al cărui păcat ți s-a descoperit. Dintr-odată devii împreună responsabil pentru omul a cărui vulnerabilitate sau boală ai întrezărit-o. Este la fel ca atunci când vezi o rană: nu poți trece mulțumit de tine însuți că tu nu ai pățit niciodată așa ceva. Și așa cum nu te apuci să cerți un om rănit pentru lipsa lui de grijă, la fel nu condamni un om care a păcătuit, pentru că riști să îl pierzi, să agravezi consecințele răului. În mod firesc încerci să îl ajuți cu bunătatea ta. În al doilea rând, gândul bătrânului egiptean pune accentul pe speranță, care se naște din ansamblul raportării creștinului la lume. Această nădejde este hrana de care are nevoie cel căzut.

Bunătatea înfrânge răul, îl topește și învie resursele binelui aflate în orice om.

Paul Siladi

Sursa: ziarullumina.ro