9 decembrie 2018 – Prezenţă muzicală în Parohia Coslada

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Timotei al Spaniei şi Portugaliei şi a Preasfinţitului Galaction al Alexandriei şi Teleormanului, Corala bărbătească „Axios”, dirijată de Preacucernicul Părinte Arhidiacon Daniel Ionuţ Cojocaru, a fost prezentă în Parohia „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada şi a oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie săvârşită în biserică.

La momentul chinonicului, biserica a răsunat de colindele frumos armonizate şi interpretate de membrii coralei, în mare majoritate preoţi ai eparhiei din care provin.

Muzica, şi cea bisericească, are o putere care o întrece pe cea a cuvântului sau chiar a imaginii. Ea se naşte ca rezultat al trăirilor compozitorului, dar şi ale interpreţilor, sub forma unui mesaj care are acelaşi răspuns afectiv din partea ascultătorului. Muzica trezeşte cele mai profunde stări sufleteşti. Cu cât o muzică este mai bine interpretată, mai aproape de adevărul intenționat de compozitor, cu atât ea arată mai clar cui slujește. Muzica dă curaj, încredere, speranță; dă aripi sufletului. Cel puţin aşa au simţit cei prezenţi. O liturghie solemnă, demnă de o catedrală.

Prezbitera Gina Cimpoca