Frumusețea, reperul existențial pentru țăran

Lumea satului este guvernată de legi care se cer respectate. Rânduiala ei originară este de sorginte divină, frumoasă, „nu în înțelesul științelor noastre fizice, ci mai sigur în sensul celor biologice și morale”. Lumea este pe de o parte limitată, în măsura pe care o cunoști, pe de altă parte nesfârșită, prin faptul că depășește puterile de cuprindere ale minții omenești. Cu alte cuvinte, cunoașterea dă măsura sau nemăsura ei. Spațiul cuprinde nu numai lumea de aici, ci și pe cea a transcendentului, nevăzută, o „lume de dincolo”, altfel organizată, „de necuprins cu mintea noastră”. Lumea văzută este într-o relație continuă și de taină cu o lume nevăzută: „Lumea nevăzută dă suflu cosmic și mistic celei văzute, iar aceasta din urmă dă celeilalte consistență. De aceea poporul român trăiește în cele mai mici lucruri un fel de sentiment al grandorii și frumuseții cosmice”.

Frumusețea a devenit un reper existențial major în conștiința țăranului! Chiar dacă lumea este foarte mare, în concepția țăranului ea nu este fără sfârșit. Ernest Bernea observă că țăranul român nu are noțiunea de infinit. Spațiul este necuprins, dar nu infinit. Există o „margine a lumii”. Nici chiar moartea nu-l poartă pe om într-o lume infinită. Vidul nu apare în conștiința și în reprezentările țăranului român. Mai mult chiar, el are o repulsie pentru acesta. Omul dispune de două căi pentru un proces de cunoaștere a lumii. Una este cea a sentimentului, a unei intuiții interioare. Cealaltă este cea a gândirii, a reflecției. Cel mai adesea explicația țăranului asupra creării lumii este cea de sorginte biblică. În mai mică măsură, apar explicații care pun crearea lumii pe seama stihiilor, văzute uneori ca întunecoase, alteori ca luminoase. Putem vedea în ele o relicvă a acelui tohu-vabohu biblic de la începutul lumii. Există o ordine cosmică originară, caracterizată prin echilibru și armonie. Acestea sunt cele care dau durabilitate lumii. Ernest Bernea: „Ordinea cosmică este un principiu al existenței pentru poporul român. Frumusețea așezării lumii este frumusețea ordinii ce o stăpânește”. Cu alte cuvinte, o frumusețe interioară este cea care acreditează frumusețea exterioară. Oricum, de observat, din nou, preeminența frumuseții… Lumea țăranului, fie ea materială sau spirituală, este o lume în care natura este omniprezentă la nivelul cel mai intim, pe tot parcursul existenței, inclusiv prin mormânt. Cele ce țin de viața în lume au ritm, fiind într-o mișcare care presupune (re)generare și creație. Țăranul aderă la natură „nu numai din necesitate materială, ci și din îndemn lăuntric, din nevoi metafizice și estetice”. Și frumos spune Bernea: „Țăranul român cunoaște fizic natura, dar o prelucrează metafizic, o transfigurează dăruindu-i frumusețe și potențial”. Atitudinea lui este una de respect și acomodare. Nu se împotrivește naturii, ci se folosește de ea conform legilor ei: „natură-cultură este pentru el un efort de continuare și completare, nu de frângere și înfruntare a datelor”.

Ceea ce face ca spațiul satului românesc tradițional să fie complex și interesant este faptul că intervin elemente de natură spirituală ce aparțin unei alte viziuni și mentalități decât aceea creată de științele fizico-matematice. Este un spațiu care răspunde unor aspirații spirituale și care beneficiază de o mare infuzie spirituală. Țăranul român vede relația dintre om și spațiu ca pe una ce poate fi de rudenie spirituală.

Costion Nicolescu

Sursa: ziarullumina.ro